21 June 2017

...Dar nu vreau să fac reclamă

Stimați consăteni de blogosferă, cititori, forumiști și ce dracului mai căutăm pe internet.

Vă rog frumos să vă dezbărați de această preocupare care nu vă aduce nici un fel de fală, poate doar ridicolul propriu și iritare a interlocutorului: obsesia de a nu face cumva, involuntar și neplătit, reclamă cuiva.

Mai dă-o dracului de treabă. Nu poți citi despre cum și-a schimbat unul dormeza, a plecat altul în vacanță, al treilea a găsit un iaurt care-i place și al patrulea își primește scutecele pentru plod la ușă, fără să faci un fel de slalom de ghiceli și deducții printre indicii și aluzii și făcut cu ochiul, ca să afli de unde dracului și-a procurat bunurile și serviciile despre care vorbește. Pentru că nu vrea să facă reclamă.

Și de ce nu vrei ?

Se desprind de aici două mari curente de gândire, unul mai bont ca altul:

1. Pentru că nu vrea să fie bănuit pe nedrept, de cititori sau de moderatori de forum, că ar fi fost mituit de către giganții industriei ca să zică „Mi-am luat ieri o gogoașă de la Mega”, pentru pervertirea opiniei publice întru câștigarea de foloase nemeritate și îmbogățire rapidă.
2. Pentru că Mega NU l-a contactat ca să-i ofere foloase nemeritate și îmbogățire rapidă încă.

Hai mai dă-o-n bărci de treabă, serios. NU vom tăbărî  cu sutele de mii pe Altex, doar pentru că zici tu că ți-ai găsit acolo prăjitor de pâine. NU trăiește Ikea din 3 postaci și 8 pișcoturi. Și NU sunteți toți așa fondatori de opinie de să vă frăsuiți ca mândra-n poartă până ziceți de unde v-ați luat dozator de apă.

Apel și la moderatorii de forum - bre, nu ești cerber la poarta raiului. Nu acolo stă ROIul Amazonului, în pitpalac.com/forum . Hai să nu ne mai căcăm pe noi atât.

În fine. Cu riscul pe deplin asumat de a fi crezută o unealtă capitalistă de spălare pe creier, vă anunț că am luat de pe Emag niște lenjerii de pat, un dozator de apă de la Carrefour, pâine și hârtie igienică de la Lidl și niște cireșe din piață, de la a treia babă pe stânga.
Read More

11 June 2017

Cum și cât mi-au folosit leacurile din străbuni

Sarcina asta a fost oricum numai liniștită nu. De la 14 săptămâni încoace o ținem numai într-un prognostic rezervat și într-o spaimă; totul culminând cu cele 3 luni rămase de repaos la pat, care deja mă fac s-o iau razna. Dar în fine, om trăi și-om vedea.

Inca de prin toamna anului trecut suntem, sub o forma sau alta, răciți. Ba unul, ba altul, ba toți. E un fenomen la fel de natural ca ploaia, când ai copil la grădiniță de stat. Mulți copii, mulți muci, mulți viruși. Asta este.
La fel de natural este ca, dacă rămâi gravidă, să-ți scadă drastic imunitatea, dar să nu poți lua mare brânză pentru că beneficiile asupra ta (nas desfundat, ameliorat tuse) sunt minore comparativ cu riscul asupra fătului (defecte congenitale grave, avort, etc).

Așa că nu ne-am mirat vreunul când m-am dus la medic să-i cer opinia și am plecat de-acolo cu urări de stoicism și sirop de pătlagină. Nici nu ne așteptam la altceva.
Am revenit acasă și am întrunit cvorumul - adică am pus o poză cu mine în pat, galeșă și galbenă, specificând că am răcit și solicit leacuri naturiste adjuncte, că doar la alea - și nici alea toate - am voie, plus benignul și ineficientul paracetamol.

Și să te ții, măiculiță. Partea bună e că am prieteni săritori. Partea proastă e că mai bine săreau pe loc.
N-a ajutat nimic, la nimic, cu nimic.

Într-un final am dat în pneumonie - adică în încă vreo 2 săptămâni și am ajuns la antibiotic. Ocazie cu care am aflat că era de altfel și ăla perfectly safe, dar nu e de bonton să-l dai din prima. Pana mea.





În peste trei luni de doftoricit cu leacuri din străbuni, am adunat un compendiu de substanțe care, cum ziceam, n-au folosit la absolut nimic. Însă privind în retrospectivă, am constatat că dacă le combini îți iese o marinadă pt friptură perfectă.

Deci luați de notați, că vă va fi de mare, mare ajutor la vreun biftec. dacă vreți să trăiți, nu, dar dacă aveți vreo fleică, da:

Ghimbir, mentă, lămâie, miere, sare de mare / Himalaya / grunjoasă, ceapă, usturoi.

(edit - nu săriți cu căcatul ăla de ridiche, l-am testat și pe ăla)

Mai mergeau vreo două legume și un pic de sos de soia, după gustul meu. Dar poate de unde am întrebat doar o parte a listei.

Am utilizat aceste leacuri strămoșești (Burebista și ghimbirul!) în toate felurile. Numai în cur nu mi le-am băgat. Am făcut baie cu unele, pe altele le-am băut, cu altele m-am uns, altele mi le-am pus pe piept, altele le-am făcut ceai, altele decoct, altele le-am dat pe gât, altele sirop, altele în șosete (excelent și ca măsură anticoncepțională, mi s-a sugerat) și în final altele la capul patului.

Am primit asigurări că așa i-a trecut lui bunicu, așa i-a trecut celui / celei cu sfatul, așa a trecut etc. Practic, așa le-a trecut tuturor, mai puțin mie când trebuia. Clasic.

Într-un final, cum mă luaseră deja dârdâielile, am mers înapoi la medicul de familie, explicând că am halit tot atlasul botanic și nimic. M-a ascultat la plămâni, s-a posomorât, a calculat săptămânile, apoi mi-a zis ”ei, cu ăsta trece” - și mi-a dat antibioticul cel sintetic, cel neizvorât din susurul izvoarelor carpatine și din florile zânelor de pe coline, care firește și-a făcut efectul din prima. Poate și de unde nu iau ca tălâmba la orice muc antibiotic. La mine prind.

În încheiere, nu încerc să conving pe nimeni de nimic - mă bucur că nu mai am pneumonie dar și că am un mix delicios pt frăgezit carnea pt viitor.

P.S. Breaking News. Străbunii  - sunt toți morți.
Read More

27 May 2017

La Volan - Karioka in Expeditie


Intalnit cu unul din instructorii de la scoala de soferi. Salutari calduroase, alea alea.
Zic "unul dintre", pt ca am facut scoala cu 3, prin rotatie, ca sa fiu sigura ca o termin odata in maxim 2 luni, nu ca ma lalai juma de an.
Ceea ce s-a si intamplat, prin vara m-am apucat, in octombrie aveam permis - cumva am nimerit un interval in care se suplimentasera aia de la examen, ca altfel, stiu pe unul care a inceput scoala 1 luna dupa mine si inca isi mai asteapta programarea.

In fine. Revenind la peripetii.

Inainte sa imi iau permisul, sotul + amicii barbati mi-au oferit cateva caveat, sa zic asa, cateva "vezi sa nu cumva sa".

1. Vezi sa nu cumva sa te uiti la permis, apoi sa-l pui la sertaras si sa nu te mai urci la volan.
2. Vezi sa nu cumva sa te astepti sa poti conduce doar cu barbatul langa tine, ca eu nu-s arab, plus, de aia te-am incurajat sa iti iei permisul de atat amar de zile, ca sa zburdam fiecare fericiti unde avem treaba.
3. Vezi sa nu te blochezi pe un traseu, sa ajungi ca pensionarii aia care traiesc de 70j de ani in Bucuresti, dar stiu sa mearga doar de la piata acasa.

Daca primele 2 le-am ocolit cu succes, era sa pic in capcana de la pct 3. Vreo juma de an am mers de acasa la serviciu. Adica intr-o mare linie dreapta, cu o curba la final, ca nu poti totusi sa parchezi oriunde.
Apoi am adaugat timid un Carrefour la traseu.
Apoi am descoperit traseul spre mall. Ce fericire pe mine.
Apoi ala spre medici.
Apoi ala spre cursurile de pian pt copil.
si cam atat.
Fiecare traseu nou ma umplea de neliniste. Daca iar moare telefonul? Daca iar se blocheaza Waze? de unde stiu pe unde s-o iau? De unde stiu unde sa ma incadrez? Daca nu am unde parca acolo? Cum adica "vezi si tu?" etc etc etc



Pana la urma, realizand ca mi-am prefabricat un destin de sobolan in laborator, cu traseele mele predeterminate, mi-am luat inima in dinti si am inceput sa merg si la plezneala, in destinatii necunoscute. Da, m-am ratacit infiorator de vreo doua ori si da, nici cand m-au adus in excursie la Bucale n-am vazut orasul pe atatea parti ca acum, dar nu, n-am patit nimic totusi.


Inca sunt zone in care nu am ajuns pana acum, din simpul motiv ca n-am ce cauta acolo. Imi trebuie totusi un motiv, nu pot sa poluez asa de dragul expeditiei.
Insa recent a trebuit sa iau niste chestii de la o prietena, altfel nu se putea, deci am ajuns pe....Planeta Berceni!

E un cartier absolut strain mie. N-am lucrat acolo, n-am stat acolo, n-am invatat acolo si n-am vizitat in veci pe nimeni acolo pana acum. Pentru noi, astia din celelalte planete, din nordul capitalei, e un taram cetos si indepartat, de unde se aud uneori strigate slabe: "dar e foarte frumos aici!.... Stau la 20 minute de Unirii!....Avem metrou macar!"

Asa ca m-am urcat in masina, verificat motorina, luat baterie portabila sa nu mai crape telefon cu Waze cu tot, si du-te, Rosinanta.

Si m-am tot dus. Frate, da departe mai sta. Stiti ca inca aveam un rest de emotii cu giratoriile. Mi-au trecut. La cate giratorii erau.
N-am ratat aproape nimic, exceptand un coscogeamite pasajul, dar am revenit pe traseu cu succes.

Pt urmatoarele luni, din motive medicale, expeditiile mele vor fi purtate in stil Jules Verne, adica din fotoliu sau din pat, cu gandul.

Dar si cand m-oi scula. Sa vezi atunci haladuit. 

Read More

16 May 2017

Les Memoires D'une Admine Derangee

Acum ceva ani, în încercarea de a mă descotorosi de întrebările de pe alt grup „Știți cumva un pediatru pe lângă Drumul Sării?” am făcut un grup destinat fix acestui gen de întrebări.
Și i-am zis Recomandări Medici.

Între timp, grupul s-a umflat neașteptat de mult, ajungând acum la 41 de mii de membri activi. Erau de două ori  mai mulți probabil, dacă nu dădeam afară cam cu același spor cu care primesc - dar despre asta nițel mai încolo.

La momentul de față, am rebotezat grupul în Recomandă un Medic, în efortul disperat de a risipi o confuzie etimologică  / logică pe care eu una nu o sesizez, de altfel. Cumva, se pare că un mare număr de oameni intră crezând că pe grup sunt niște medici care altă treabă n-au decât să dea toată ziulica sfaturi pe Facebook, unor necunoscuți, fără anamneză, fără prezentare, fără nimic. Nimic mai fals - avem sute de medici pe grup, într-adevăr, dar sunt ceva mai inteligenți și mai ocupați decât îi credem, să zic așa.

Acum că s-au împlinit ceva ani de când există grupul - și mi-e clar că nu am cum să-l dau de gard, chit că n-am nici un folos personal - iată câteva din observațiile mele de păstorit internautic, să zic așa:


  1. Neîncrederea în transparența / onestitatea sistemului medical e direct responsabilă de starea înfloritoare a grupului meu

    Cumva, oamenii par să se creadă mai degrabă unii pe alții când recomandă un medic, decât eventual recomandările medicului lor de familie, sau al specialistului căruia i se adresează. Traseul unui pacient, de la decizia de a se trata până la tratamentul propriu zis, e neclar și întrerupt.
    Sunt sute de întrebări care probabil s-ar fi clarificat cu niște instrucțiuni mai clare pe undeva, pentru că li se răspunde iar și iar și iar - mergeți la etajul cutare, spitalul cutare, vă trebuie următoarele acte, etc. Recunoștința e sinceră și spontană, și uneori desprinzi ușurarea cu care s-a făcut lumină în bâjbâiala unui biet bolnav, printre holuri și parafe și formulare pe care nu le pricepe. Și e păcat. E mare, mare păcat.
  2. Aprecierile sunt hiperbolice și emoționale

    Cumva suferim pe veci de cultul somității. Nu vrem la o piesă de teatru cu niște actori, vrem să țopăie pe ritmuri de can can în fața noastră niște „monștri sacri”. Nu vrem un medic, vrem cel mai medic dintre medici, tatalor și mamalor, șeful de secție, șeful spitalului, bulibașa medicinei moderne balcanice, însuși zeul Olimpului cu stetoscop. Chit că afecțiunea pe care o căutăm rezolvată poate fi minoră sau banală sau dracu știe, poate vrem doar un set de analize și să-și pogoare ochii asupra noastră însuși Zeul de la spitalul Zeiesc și nimeni altul.
    Prin urmare și aprecierile sunt cât de poate de hiperbolice, în ambele sensuri. A reușit intervenția? Medicul e un înger, un zeu, un apostol pogorât printre oameni, o minune nemeritată. N-a reușit intervenția? E un dobitoc macabru, un măcelar sinistru, un criminal, ar trebui tras pe roată, uns cu smoală și tăvălit prin fulgi. În mod destul de previzibil, aceste aprecieri aflate la extremele spectrului pertinenței se întâlnesc și dau cap în cap pe grupul meu: același medic e ridicat în slăvi și dat de pământ în două replici consecutive, de doi foști pacienți. Și să te ții scandal. În special dacă-i ginecolog. Te-ai plâns de medicul stomatolog, deși a zis cineva că face lucrări bune? Nu-i nimic, aia e. Te-ai plâns de ginecologul adorat al doamnelor X și Y? Păzea, că vin cu furci și topoare. Să fiu sinceră, dacă am adora cu aceeași fervoare medicii care se chinuie să ne peticească și alte orificii, n-am mai avea pic de carii, am fi fruntașii Europei la dințărit.

    Suferim, de asemenea, și de o privare de calitatea emoțională a comunicării între medic și pacient. 90% din recomandări vizează această calitate a comunicării - medicul e considerat bun pentru că vorbește frumos, mimează barim empatia cu succes, are răbdare, e iertător, explică în termeni simplificați. Bile negre și grele sunt aruncate prompt, dacă ferească dumnezău a avut vreo zi mai proastă și i-a făcut pacientului impresia de ciufut, grăbit, posac. Însă în fine, rezumând, medicul recomandat trebuie să fie veșnic optimist, carismatic, cu timp și răbdare infinită, vorbăreț, și să asculte doleanțele pacientului.

    Cumva competența în sine a actului medical cade pe loc secund. Nici nu știu ce concluzie să trag de aici, să fiu sinceră. Oare atât de privați să fi fost de umanitatea comunicării medicale, încât să ajungem să-i surclasăm importanța peste cea a actului în sine? Oare să fie o infantilizare a pacientului, care-și dorește să fie în primul rând alinat și corcolit și în al doilea rând vindecat? Oare să fie și postura teribil de vulnerabilă a omului bolnav și dezorientat de zborșeli și răspunsuri în doi peri? Eu aș zice că ultima. Cu excepții ipohondriace, n-ajungem niciunul de plictiseală și sănătoși tun prin lumea halatelor albe. Firește, odată ajunși acolo, devenim un caz, suntem prezentați medicului drept boala în sine, aici avem o hernie și dincoace este o apendicită care se externează mâine. Doar că pacientul are una bucată viață, una bucată apendice, una bucată copil bolnav. Nu se va putea clasa pe sine în cazuri în vecii vecilor. Și de aici discrepanța.
  3. La muci, bube și copii ne pricepem toți

    Poate de unde am avut cu toții, la un moment dat, din fiecare.
    Principalul motiv pentru care zbori afară din grupul ăsta este că dai sfaturi despre tratamente și medicație. Chit că scrie pe toți pereții să nu faci asta, tu totuși știi că ai avut 2 copii și le-au trecut deja mucii cu Colargol, deci de ce să bată Xulică drumul până la ăla de la ORL, care poate tot Colargol o să prescrie, când tu deții acum hățurile cunoașterii - iată LEACUL, iată SOLUȚIA - ești gata să ți le reverși din spatele tastaturii, fie că e vorba de o cataplasmă cu muștar, niște apă cu zahăr Boiron, rețeta cu concentrații cu tot de aerosoli, schema de antibiotic a bunicului sau niște mișcări super șmechere de tras pe gâlci, învățate de la un vraci de pe YouTube.

    Ce mai contează că poate e careva alergic la substanța cu care i-a trecut lui bunică-tu, ia o doză și crapă dracului în casă. Ce mai contează că poate ce sugerezi tu maschează niște simptome foarte importante, care trec nesesizate la un consult medical și așa tardiv (iar apoi, desigur, decidem că medicul e un bou și nu diagnostichează bine), și poate înrăutățesc o stare care s-ar fi ameliorat cu îngrijirea medicală adecvată. Ce mai contează că nu mai târziu de începutul anului ăsta am auzit de un bebeluș tratat cu sfaturile binevoitoare de pe internet, și mort ulterior, de la o pneumonie + infectat de arsurile cu sare de pe piept.

    Nu contează, pentru că pe tine de fapt te doare în cur de copil sau de cine e destinatarul sfaturilor și leacurilor tale. Tu vrei doar să te reverși, să juisezi în importanță efemeră, să te ungi încântat cu mulțumirile cuiva, ca porcul cu nămol. Dacă s-ar întâmpla să afli că în urma sfaturilor tale s-a îmbolnăvit grav un copil sau mai rău, te-ai disculpa cu ușurința cu care te lepezi de chiloți - că doar tu ai zis o vorbă, n-ai dat cu parul, n-ai obligat pe nimeni, trebuia să se fi dus la medic, doamne ferește, măicuța domnului.  Și de aia, stimabile imbecil, te dăm afară de câte ori te prindem în fapt.
  4. Babele sunt campioane la selfies

    M-am ales cu o grămadă de cunoștințe de care sper să nu am nevoie în vecii vecilor, tot administrând acest grup. Îmi doresc nespus să nu-mi trebuiască vreodată în halul ăsta de multe cunoștințe și recomandări medicale. Dar pe lângă asta, grupul meu e singurul loc de unde puteam afla cât de multe selfies poate să-și facă o băbuță. Pentru că în alte locuri nu ne prea intersectăm, pe internet. Aș fi crezut că preadolescenții, frământați de dubii, hormoni și nevoia de reconfirmare. Aș. Categoria 50+ conduce detașat.

    Am moderare la postări, deci nu prea mai trece nimic de mine. Așa că de ceva vreme, doar ochii mei văd o uluitoare cantitate de selfies de doamne coapte bine, cu tot cu duckface zbârcit și încântătoare efecte romantico-dubitabile - portret cu ramă trandafirași, emoticon cu cățeluș îndrăgostit, etc. Și descriere într-o română ezitantă, că deh, pe vremea lor se făcea carte, nu ca acum:

    „Eo l-a buctarie”
    ”Eu la beserica”
    ”C-u pretenii la un pahar de socată”
    „V-a poop pe toți!”

    Combinația cea mai șocantă fiind selfie + duckface + mesaj religios - adică băbuță cu botic țuguiat, + pic description „maica născătoare să vă aibă în pază”. Okay. Voi n-o să le vedeți vreodată. Sorry. Le șterg cum le prind. Nu dau afară din grup pt atâta lucru - de altfel mă încearcă o oarecare înduioșare amuzată - dar, well, tot spam se cheamă, deci se moderează.

    În rest, ce să zic. Dacă dai un scroll, ai impresia că potretul robot al pacientului e o gravidă cu probleme de vedere și fără dinți. Se caută febril în principal stomatologi, oftalmologi și obstretricieni  Dar lăsând la o parte prima impresie, eu zic că e de bine. Oamenii încep să se caute mai des și mai din timp. Încep să filtreze informații, de bine de rău. Încep să fie ceva mai sinceri cu ei și cu ceilalți. Încep să văd din ce în ce mai des „nu am plătit nimic, nu mi s-a cerut nimic”. Încep să fie apreciate și lăudate din ce în ce mai multe spitale. Încep să fie date în vileag tare comportamentale și profesionale de neiertat într-o lume civilizată. Foarte încet și foarte șchiop, dar începe să fie bine de ambele părți.
Read More

05 May 2017

Mai e cineva aici

Mai e cineva aici. Undeva, aici, între gândurile și coastele și respirațiile mele, se încropesc gândurile, respirațiile și coastele altcuiva.
Mai e cineva aici. Uneori când respir mai lin și privesc atent, zăresc pe sub piele încă un puls.
Mai e cineva aici - nu numai eu îmi îndoi picioarele acum, nu numai eu mă întorc greu în somn, nu numai mie îmi flutură pleoapele.

Ne spionăm reciproc prin mijloace cețoase și inexacte. Eu o scrutez din fotografii neclare, stranii, o măsor din cifre, mi-o închipui cu greu urmărind-o pe ecrane mici și fără culoare. Ea îmi aude frânturi din voce, îmi soarbe frânturi din trup. Dar amândouă știm că mai e cineva aici.

Probabil taina maternității nu stă doar în miracolul concepției, al sămânței de viață. Ci mare parte din taină stă și în aceste luni lungi și fragile de clocit, de plămădit, de dospit. Probabil dacă aș încerca să explic cuiva cum e, aș vorbi mai degrabă despre asta; despre această taină a ființei în ființă, despre acest molcom dans al celui dinlăuntru, despre această spirală de așteptare și devenire.

Desigur, mă tem. M-am îmbolnăvit mai des decât mă așteptam de data asta; sunt un castel care-a lăsat balaurii să intre. Hoții s-au strecurat să ne stârpească, să ne amenințe. Medicii ne păzesc de departe, cu prudența lor care spulberă vise. Când sper, sper pentru doi. Când deznădăjduiesc, doar pentru mine.

Ne legănăm amândouă în ritmul aceluiași suflu. Mă cuprind somnolențe laxe, calde, iertătoare, de albie cu aluat, de țarină germinată.
Surâsul dulce-tâmp al celor ca mine ascunde o taină pe care-o știe toată lumea. Dar vălurile rămân acolo. Și dincolo de ce știu toți se ascunde acest miez moale și tactil al minunii de a mai fi cineva aici.

Cu A. , un uncheș mi-a mângâiat o dată burta și m-a întrebat glumeț, în treacăt: „Ce-ai în cuptior? Vreun cozonăcel?” . Și înainte să apuc să mă burzuluiesc, am simțit dezarmanta realitate a glumei sale. M-am transformat în vatră. Simt unde blânde de căldură și puls. Primesc mișcări din ce în ce mai ferm conturate. Și chiar și înghiontelile de pe ultima parte a drumului sunt așteptate cu drag.

Plămădesc și iubire, uluitor de multă iubire, pentru cineva pe care n-am văzut-o încă. Poate și asta-i parte a tainei, acest amănunt care scapă, care eludează raționalul - dospesc și în suflet. Inima devine o vatră, în care se aprinde jarul unui mod uluitor, incandescent de a iubi. Mi-e cunoscut, de la primul copil, și totuși uluitor e cum se răsfrânge deasupra celei care vine, când poate-aș fi crezut că aici se sfârșește preaplinul. Mi se întind băierile pântecului și cele ale sufletului.

Mi-s grele pleoapele și pașii, și am un zumzet surd în urechi. Mi se înmoaie fiecare mișcare, mi se încetinește fiecare pas. Pășesc mai greu, mai atent. Pentru că vezi tu, mai e cineva aici.
Read More

23 February 2017

Noua Medicină a Muncii

Ne-a venit controlul de medicina muncii. E o formalitate seacă, anuală. Nu știu dacă ați văzut Requiem for a Dream. E o scenă în care deținuții sunt examinați medical cam așa ”Can you see me ? Can you hear me ? To work.” Ei, nici chiar așa dar cam pe-acolo e și la noi. Tensiune, coloană, ochi, aveți vreo bubă de declarat, nu, bine, semnați, treceți înapoi la muncă, că banii de pomeni electorale nu îi adunăm de pe jos.

Dar anul ăsta nu. Anul ăsta ne-a picat o doamnă care ne-a întors mica noastră lume pe dos ca pe-o mănușă flască. Nici nu știu de unde să încep. Spicuiesc din conversație.

- Ce bine că purtați fustă.
- ?!!
- Femeia trebuie să mențină conexiunea cu mama Pământ. De aceea e bine că purtați fustă.

Nu mă lasă inima să-i zic că pe sub fustă am niște izmene care probabil îi cauzează mamei Pământ oareșce pierdere de semnal pe la încheieturi.

- Aveți probleme cu spatele?
- Am.
- De unde știți? Făcut vreun RMN, ceva?
- Făcut.
- Nu trebuia.
- ??
- ... pentru că acum vă vizualizați acea...acel diagnostic, care se propagă asupra stării dumneavoastră. Adică nu vă mai gândiți ”spatele meu” ci ”spatele meu cu scolioză, cifoză”, ce v-au mai găsit pe acolo....

Simt nevoia să o opresc. Deja plutim la doi stânjeni deasupra mamei Pământ, cu tot cu fuste.

- Nu, nu așa se întâmplă. Nu ai un spate sănătos, îți trăznește prin cap să faci un RMN, afli că de fapt ai niște hibe și apoi le propagi mental asupra spatelui tău. E invers. Într-o zi dai să te ridici din pat și rămâi acolo țapăn, așa că te duci la ortoped să afli ce ai. Ulterior, remediezi problema cu fizioterapie și ce ți se mai recomandă.


Într-un final ies de acolo, cu certitudinea că sunt aptă de muncă. Încrederea mea în medicina alternativă a mai coborât vreo două scări spre subsol.  Ies, și găsesc colegi cam la fel de confuzi. Pe parcursul zilei am ieșit pe rând, care mai de care mai uluiți, ca la o vizită inopinată a mamei Omida.

Per total însă, cu tot cu energii, ace, fuste, pase și idei inovatoare, tot apți de muncă am fost declarați toți. Chit că pe unul l-a cărat BGS-ul acasă, de la o criză de sciatică, în aceeași zi. S-o fi uitat în RMN-ul colegului, vezi?


Read More

19 February 2017

Tâmpenii din lumea celor care nu cuvântă





Poate știți că avem câine de ceva timp, asta după un an în care am încercat să ne autosugestionăm că putem înlocui absența defunctului predecesor cu pisici. N-a mers. Le-am îngrijit cu devotament și ulterior măritat cu mare atenție, dar tot la câine am revenit.
Avantajele de a avea un câine - dacă preferi câinii - sunt inutil de enumerat. Dezavantajele sunt mai puțin menționate însă. Culmea, principala hibă presupusă e că trebuie să-i scoți zilnic. Eu trec asta la categoria avantaje. Ies și fac mișcare zilnic, de minim două ori pe zi. Având în vedere sedentarismul la care mă predispune profesia, asta nu-i hibă, e pronie cerească.

Principalul dezavantaj e că trebuie, vrând nevrând, să socializezi și cu proprietarii de câini. Cât se joacă Pichi, Michi, Trichi și Dicky, vrând nevrând asiști sau participi la discuții, pentru că e dificil să stai ca un par fără să deschizi gura ore în șir. Problema e că nu vă unește nimic altceva în afara acestui interes pentru câini, nici măcar pentru același fel de câini - care din nefericire nu-i suficient să asigure o compatibilitate satisfăcătoare. E fix ca la locurile de joacă pentru copii - uneori trebuie, vrând nevrând, să te conversezi cu tot felul de nărozi, al căror singur punct comun cu tine e că și ei s-au reprodus cu succes. Așa că rabzi sau parezi sau te faci că n-auzi ipoteze despre reptilieni, bătaia ruptă din rai, Soroș care ne pândește de sub pat și alte gogomănii.

Printre cele mai uzitate tâmpenii pe care le-am auzit de la proprietarii de animale (nu numai câini) ar fi:

1. Permanentul găsit de scuze pentru loaza patrupedă.
Așa e el mai rău, dar doar se face. Și dacă se face, e pentru că așa e rasa, am citit eu, și dacă nu e rasă, atunci e pentru că a avut traume când era mic și l-a speriat un domn cu umbrelă. Tot felul de gogomănii inepte care să mascheze practic faptul că te doare-n cur și de animal, și de alții. În special când vine vorba de un animal care trebuie scos pe spațiul public, plimbat printre alte făpturi, și capabil să cauzeze rănirea sau spaima celor din jur, sunt complet indiferentă la acest cumul plângăreț de scuze. Parcul / strada / orașul nu-i sanatoriu. Nu mă interesează că l-a capsat o babă cu umbrelă galbenă când era mic, că sare anticipativ la copii pentru că-și amintește de verișorul mătușii care l-a tras de coadă, că e suspicios din natură față de oamenii cu mustață sau că mă-sa a fost inseminată de Goering și Goebbels, și de aia sare la țigani. N-are cum și de ce să ne pese. E țicnit, fix him sau ține-l acasă. 

Noi nu ne-am prea permis luxul aceste nesimțiri de a tot găsi scuze. Una pentru că nu suntem stupizi, a doua pentru că înainte să avem un câine mic (al meu e ăla mai mic din poză) am avut câini mari și cuprinși în diverse legislații potrivnice (cum ar fi ăilalți doi din poză). Nu poți ieși în spațiul public cu un pitbull, asumându-ți că dacă apare baba cu umbrelă galbenă e posibil să i se reactiveze mai știu eu ce căcat de traume. Așa că nu permiți instaurarea unor astfel de fixuri și implicit ești imun la văicăreala celor care le tolerează sau scuză. 

De altfel, văd un singur motiv de a avea câine agresiv  - dacă ești dracu știe unde, pe niște coclauri pe care n-ai nici un chef să îți intre nimeni. Altfel, ideea de a cultiva potențialul agresiv al unui câine din amuzament, tâmpenie sau mândrie, atât timp cât intenționezi să te învârți printre potențiale victime cu el, să stai la bloc, să ieși în parc, să mergi pe stradă etc e cretinism curat.

2. De ce nu adoptă TOȚI maidanezi?

Tu de ce nu te-ai măritat cu un refugiat sirian? De ce nu te-ai cuplat cu un domn din Ferentari, te-ar fi iubit la fel de mult și des ca actualul, pe care l-ai cunoscut în facultate. Le-ai fi dat astfel o șansă, ar fi putut astfel să iasă din situația lor nenorocită și tu oricum voiai un bărbat, nu? Bărbați sunt toți! Doar nu ești rasistă, deci dacă te-ai măritat cu un negru, de ce n-ai luat un blond de la casa de copii? Dacă te-ai măritat cu un blond, de ce nu te-ai uitat mai întâi pe la bieții sudanezi ? Dacă te-ai luat cu o moldoveancă, de ce nu te-ai uitat la câte oltence nemăritate plâng în pumni? Dacă ești cu o olteancă, de ce ai ignorat vădanele basarabence? 

Și extrapolând - de ce ți-ai luat apartament cu 3 camere? Nu știi câte cu 4 sau cu 1 stau nevândute? De ce ți-ai luat Golf? Loganul ce-avea? De ce îți cumperi pantofi Puma, când stau atâția Adidas pe raft?

DE-AIA, PENTRU CĂ DIN ĂIA VREI. 

3. Trollatul / atacatul celor care decid să dea câinii / alte animale spre adopție.

Sunteți cretini și vă voi explica și de ce. Adevărații iresponsabili nu sunt cei care decid că nu va merge și încep să caute o familie potrivită pentru respectivul câine. Motivele pot fi nenumărate și într-adevăr, o parte sunt nefondate și ridicole. Dar s-a ajuns deja la punctul la care au decis că se despart. Tot ce faceți e să încurajați lehamitea de a mai încerca să găsească acea familie responsabilă. Pur și simplu, de gura voastră, e posibil să șteargă anunțul ăla în care ziceau că nu au timp de Azorică deci îi caută familie nouă, și în care i-ați muit de nu s-au văzut, să-l bage pe Azorică într-un sac și să-l ducă ”La Țară”, tărâm cețos și generic al incertitudinii, care poate însemna de la juma de metru de lanț, apă, paie și bătaie, până la banda 1 de pe E85, unde Azorică va fi făcut bidimensional de primul camion care trece. Lăsați oamenii să-și dea / ia animalele spre adopție. Responsabilizarea se face mai degrabă înainte, nu retrospectiv. Și nu știu pe nimeni care a decis că nu suferă un animal, care să îl suporte de gura altora încă 15 ani. 

4. Antropomorfizarea

Sunt capabili de multe, dar nu sunt oameni. Nu sunt copiii noștri, nu ne-au ieșit din pântece, nu se ghidează după principiile sociale umane când se adună în grup. Nu sunt nerușinați când adulmecă pe cineva în cur, nici nu ”ceartă” când latră ca demenții la gard. Câinii tratați drept oameni sunt printre cele mai exasperante și frustrate făpturi. Pentru că nici nu-s tratați măcar drept oameni egali, dacă tot ai decis că Lăbuș e fiu-tău. Măcar de l-ai trata ca pe fiu-tău când dă capacitatea sau ceva. Dar nu, sunt copleșiți și sufocați de nostalgii cețoase și confuze, bebelușești. De cele mai multe ori nici nu pot să facă mișcare sau să socializeze, sunt veșnic priponiți de-o lesă sau de-o bancă, și manifestările de isterie nevropată, în loc să fie semnale de alarmă (mi se țicnește câinele) sunt adumbrite de o mândrie pseudomaternă: ”Ceartă-l, mămică !”
Când oi avea matale 8 țâțe pe burtă, atunci o să fii mămică-sa.

5. Pâine la porumbei

Toți porumbeii din parcuri au diaree. Cronică. Se cacă niște balegi acide și moi. Dacă măcar în trecere ați îngrijit vreun porumbel și le-ați dat ce-ar trebui să mănânce de fapt - un amestec de grăunțe de orice soi, dar dure, d ex mei - ați observat că se găinățează puțin și uscat. Nu e cazul celor din parcuri, care grație acestor Mecena senili, cu codrul de pâine după ei, sunt sortiți să se cace veșnic pe ei. Dacă vă place să hrăniți porumbeii, din banii ăia de pâine luați un cornet cu hrană pentru ei. Altfel, e ca și cum ai împărți cu generozitate plăcinte cu Ciocolax la grădiniță. 



Read More

04 February 2017

Zile de purpură

Până și soacră-mea s-a prins ce e cu legea și protestele. De fapt, sună foarte derogatoriu ce am zis. Soacră-mea nu e o ”până și”. Ne-a surprins deseori cu părerile ei pertinente și instinctele ei sănătoase. Drept e că uneori are derapaje, de exemplu când a crezut că Băsescu are o flanea fermecată, dar oameni suntem, unii cred în fabrici de genii, alții în homeopatie, nah.
De data asta a surprins perfect din colțișorul ei de lume atât de blamată în ultima vreme, de pensionar mic, sărac și PSD-ist (cam agnostic politic din fericire), esența ultimelor zile:
”Ne-o păcălit, ai văzut? Mi-o dat o sută de lei la pensie, au lăsat studenții să meargă gratis cu trenul, și au zis că ne prostesc pe toți. Ne-au păcălit.”
În ultima vreme trec prin o mulțime de stări. negative. Nu mi-e bine, cum dracului să-ți fie?

* m-a scos din sărite traseul infantil-emoțional al multor cunoscuți, care a mers cam așa:
1. Nu mă duc la vot, deoarece sunt scârbit de plaja de alegeri și e sub demnitatea mea să ofer iar un vot negativ.
2. Ce, au ieșit CEILALȚI?! Ce oroare!
3. Ce, au decis CEILALȚI? HUĂ, ieșiți din casă dacă vă pasă, eu ies, numai eu contez și musai dacă mă dau cu curul de pământ 1 zi toți mă vor asculta.
4. Fuck it, emigrez.
Merci, coaie, for your input. Util și matur mai ești. Unde dracului crezi că pleci? Ce soluție mai e și asta? Stai naibii acilea, protestează cât poți și DATA VIITOARE VOTEAZĂ ȘI TU.

* atât de mocirloase-s apele, atât de fățiși hoții, atât de lipsit de perdea e jaful. Am reușit să ajung de două ori la proteste, de fiecare dată în trecere. Practic am bifat cumva, în drum spre casă. De fiecare dată m-am întors plângând. Noroc că n-am stat mai mult din punctul ăsta de vedere, cu atâtea smartphoane și camere frumos îmi stătea să mă vadă careva cu mucii pe fular. Un amestec de amărăciune, deznădejde și disperare. Nu exagerez. Mă uitam la toți tinerii ăștia din jurul meu, care muncesc zi lumină și se îngrămădesc cuminți în metrouri, mă gândeam la motivele pentru care scandăm cu toții. Mi se rupe inima de durere. Mă gândesc la ei, la așa zisa bulă, care de fapt devine un soi de nucleu utopic, de oameni care vor să câștige, nu să li se dea, să muncească, să achite taxe, rate, școli, să primească respect. La toți copiii ăștia umpluți de mâzgă și spurcăciune în ultima vreme, porcăiți de toate scursurile - răgălii, lepre, putori. Which brings us to....

* tata. Cine căcat m-a pus să-l bat la cap să-și facă cont de Facebook nu știu. Doar îl cam ginisem de pe când căuta înfrigurat porcăriile alea de TVuri - blocate dintotdeauna la mine în casă - cu scuza că ”îl distrează”. Îl sedează și-l îndobitocesc de fapt. Vorbesc serios. Am avut un tată care citea cărți, asculta Beatles și inventa truse de geometrie. Acum am unul care dă share la chestii despre reptilieni, Iohannis cel cu 6 case (tata uită în inocența sa că a avut vreo 4 pe mână și dă să și-o ia pe următoarea, tot profesor fiind), Soroș și snobii imbecili din piață. Adică eu. Eu sunt o snoabă imbecilă plătită de Soroș.

Așa că i-am dat unfollow. Am avut o primă reacție de furie - cum Dumnezeu să nu mă întrebi măcar ? Cum crezi toate căcaturile? - care s-a stins repede. Doar n-ar fi prima dată când rămânem cam în curul listei de credibilități a părinților. Aia e. Oricum, o epifanie politică pe final de viață e puțin probabilă și vag utilă.

Soțul meu a avut o întrebare bună. Oare chiar suntem atât de neprihăniți. Oare câți din piață n-au negociat o șpagă mică să scape de o amendă, să nască în spital de stat, să le meargă un dosărel mai repede. Adevărat, dar insuficient. Asta cu ”să ridice primul piatra cel fără de păcat” merge doar dacă ești Iisus pe-un munte. Nu dacă ești o șleahtă de nehaliți, puși pe făcut bucăți o țară. Deci dacă ați comis-o totuși, mai mărunt, dar sunteți în piață, sus pancarta, jos rușinea și să ne fie de băgare de seamă pentru viitor. Să fim mai buni ca noi. Mai curați ca ei suntem siguri.
Read More

28 January 2017

Chestii care ne-au ieșit bine

Disclaimer - atențiune, limbaj tendențios. Dacă vă surprinde, ați greșit blogul.

În martie se vor împlini 6 ani de când suntem părinți. Foarte puțin pentru unii, o infinitate pentru alții. Pentru mine e ceva nici prea prea nici foarte foarte - e o călătorie, un proces de învățare perpetuu, dar privind înapoi pot măcar să rezum câteva chestii care ne-au ieșit bine, și pe care le-am repeta probabil dacă ar fi cazul.
Acu să nu vă așteptați la mantre mărețe și învățăminte de tip Confucius says, n-am asemenea pompozități în mine. Sunt mai degrabă decizii mărunte care s-au dovedit a fi utile on the long run.

1. Tot blocate sunt canalele de desene.

Cred că m-am mai plâns de câteva ori de calitatea canalelor pentru copii. La mine sunt blocate toate, ceea ce nu înseamnă că am un copil care-și petrece timpul doar citind enciclopedii și meditând la sensul vieții; avem Netflix, Wii, filme la cinema, filme acasă, seriale de desene animate etc. Înseamnă doar că:

  • Mi se par jumătate tâmpe, jumătate innapropriate. În special cele adresate fetițelor - skanky as hell.
  • Sunt dublate prost multe. Calitatea pare să crească pt filmele pt marele ecran.
  • Dacă le lăsam pe astea dublate, Alex mă îndoiesc că mai vorbea fluent engleză acum. Da, fluent adică nu 3 poezele memorate mecanic și 4 cântecele cu head, shoulders whatevz. Fluent adică cât să converseze inteligibil cu diverși musafiri din alte țări care ne-au trecut pragul. Fluent cât să înțeleagă scriptul unui episod. Fluent cât să poată spune sau relata ceva. Da, a contribuit la asta și faptul că noi doi vorbim engleză în mod curent, ne aude și vorbind-o în casă deseori, traduc cărți etc. Dar nu am avut opționale de engleză (l-am lăsat la insistențele educatoarei vreo 2 ore, l-am retras când a revenit acasă cu un accent iliescian, explicând că așa pronunță miss ticiăr, cu în loc de the.), nu am avut obsesii stupide să vorbesc cu el în engleză pe la 8 luni ca să-i internalizez (ahahahaha) respectiva limbă. Să fiu sinceră, obsesia asta e mai prevalentă din ce văd la părinții care nu se simt stăpâni pe o limbă străină - deseori nici pe aia maternă. Eu știindu-mă ajunsă și traducător și vorbitor zilnic de engleză cu toate că am avut contact cu ea abia dintr-a 6-a, fără meditații și fără mai știu eu ce in utero learning, nu pot spune că percutez la bălării dintr-astea. Deci revenind - eu una cred că expunerea directă la vorbitori nativi (inclusiv filme și desene nedublate) și încurajarea vorbitului spontan, fără presiune sau targets a ajutat mai mult decât o mie de baby english, engleză intensiv de la 1 an, bone anglofone și alte prostii.
  • Vreți sau nu să recunoașteți, ar putea fi cu ușurință redenumite Noriel TV. Copilul se uită la 8 minute de desene, intercalate cu 25 de minute de ”zi-i lui mă-ta să-ți ia astea”. Știți unde se simte cel mai mult diferența? La cadouri. Când mai dai 500 de lei pe rahatul de plastic care nu face nimic, dar e featured de 45 de ori pe zi pe cutare canal, amintește-ți de asta.
  • Eu controlez conținutul. Cât se uită, la ce, de ce, când. N-o să mai controlez la 12 ani? Nici nu-mi doresc. Dar cum are până în 6 ani, nu vreau să fie o pâlnie căscată în fața unui ecran. Și eu să nu știu ce se toarnă.
2. Am primit și-am dat. Am cumpărat foarte puține.
Am primit o grămadă de chestii cât a fost Alex mic. Le-am acceptat cu bucurie. Germofobia chiar nu-și are locul la hainele și lucrurile de bebeluș. Cred că am scutit ceva mii de lei, și am putut și eu scuti la rândul meu când le-am dat mai departe. Am primit tone, am dat tone. 
Nu fiți fraieri. De la hăinuțe de 2 luni până la cărucioare sau babywearing stuff, sunt niște chestii care uneori sunt folosite câteva săptămâni sau deloc, starea lor poate fi evaluată pe loc, se pot dezinfecta și spăla în cele mai paranoice moduri cu putință și COSTĂ O GÂRLĂ DE BANI. Nu-i momentul să vă cocoșiți cu papuci de 200 de lei pt un copil care va păși abia peste jumătate de an. Firește, multe chestii merită să fie luate de noi. Dar multe nu. Mi se pare stupid pe de o parte să ne cacarisim pe noi că suntem sustenabili zorcăind să zicem niște scutece în mașina de spălat de 4 ori pe zi, sau rozând la kale bio, dar pe de altă parte ferească și păzească să fi avut careva fie și în treacăt un obiect ce ne parvine.

3. L-am ferit pe cât posibil de rahaturi comestibile.

Alex e un băiat obișnuit. Îi plac dulciurile și cartofii prăjiți, știe ce-i aia înghețată, mai prinde câte un Nestea. Roadem împreună la tortilla chips la film.
Alex n-a fost dus la Mc de la 2 ani, nici nu e învățat să bea suc / ceai cu zahăr în loc de apă, pentru că mă-sa nu-i imbecilă. Nu știu altfel cum să rezum asta. Nu demonizez nimic, dar nici nu mi se pare ok să-i dau rahat cu lopata, în ideea că ”și alții mănâncă” sau ”oricum o să mănânce vreodată”. Oricum o să facă și sex, ce propui?
În continuare consider că e ok. Da, în jurul lui se mănâncă diverse porcării dar nu, nu ”suferă”. Multe i se par scârboase - nu i-am insuflat eu asta, doar am amânat să i le bag sub nas până când avea un minim de discernământ și de comparație. Și s-a prins singur. Dacă prin absurd de mâine face o pasiune pt McDonalds, măcar o să știu că 6 ani de zile de mâncat aiurea i-am salvat. Și sunt poate printre cei mai importanți ani, primii din viață. Că așa, sorry dar degeaba ne pocnesc revelațiile de health freak la 53 de ani, cu pancreasul în pioneze, colesterolul cât casa și diabetul după colț. Unele chestii chiar nu se mai repară peste noapte - inclusiv atitudinea față de hrană.
On the other hand, eu gătesc aproape zilnic. Cum iese, cum nu iese, după muncă, noaptea, în două tur, în weekend, noi avem mâncare gătită în casă. Mâncăm micul dejun cât de des putem în casă. Clătite, ouă, etc. Vom vedea cum îmi vor ieși astea de la anul, când va trebui să fie deja mâncat, îmbrăcat și în poarta școlii la 8. Dar știu ce pot. Și am să pot și asta.

4. I-am luat apărarea.

Moda asta a părintelui legumă, care contemplă meditativ ca un Buddha lobotomizat cum și-o ia copilul său, e umilit sau atacat, vine dintr-o țară în care poți fi dat în judecată pentru că s-a împiedicat unul când se gândea la tine. I don't buy that bullshit. De asemenea, am observat că cele mai vocale zeițe zen sunt cele care se bazează pe capacitatea copilului lor de a da, nu de a primi un tratament negativ. Și tot zenul se duce pe pulă când și-o ia al lor pe coajă. 
Nu, sorry, nu mușc prostiile cu ”să învețe să se descurce”. Uite de ce. Imaginează-ți că vă întoarceți pe jos, tu și cu bărbată-tu, dintr-un club. Se iau de tine 3 golani care încep să te tragă de țâțe, îți fură telefonul, te dau cu capul de gard. Ce-ai prefera să facă bărbată-tu?
a. nimic, dar după ce scapi să te ducă să înveți aikido, pentru ca pe viitor să te poți apăra
b. nimic, ca să-ți poți astfel dezvolta capacitățile de negociere, pe care e clar că nu le ai. Într-o bună zi te vei întoarce singură din club, și trebuie să te poți descurca.
c. ORICE, ÎN PULA MEA, CĂ DE AIA E BĂRBATĂ-TU.
Suntem mari fani ai comparației cu regnul animal, dar numai când ne convine. Vă propun ceva. Mergeți și zâdărâți vițelul Joianei, la țară. Să vedeți câte șanse să se descurce singur îi dă. Trageți ursulețul de picioare, să vedeți cât de calmă rămâne mă-sa. Uitați-vă ce face cloșca atunci când apare un pui străin care-l ciocănește-n cap pe-al ei. Hai să lăsăm această rață jos, că măcăne.

5. Nu l-am lăsat să maltrateze animale.

Firește că un copil de 1 an dă să bage un deget în cur câinelui și altul în ochi, și firește că unul de 3 ani dă să țină pisica de gât. N-are de unde ști. ȘI AICI INTERVII TU, MOMÂIE CE EȘTI. Oprești, desparți, explici. Dacă nu ai cui explica, pentru că încă nu empatizează, oprește pur și simplu comportamentul nedorit. Să fiu sinceră în spatele multor rele tratamente permise se ascunde doar nesimțire. Nu-ți pasă de respectivul animal, pentru că crezi că nu-i va face nimic copilului. Dacă-ți spun că mușcă sau are râie, brusc găsești o mie de acțiuni numai bune de întreprins. Deci se poate, dar nu-ți pasă.
Am avut câine, pisici, acum avem iarăși câine. Dacă toate merg bine, ne vom petrece următorii 12-14 ani împreună. Ar fi prostesc să ni-i petrecem chinuindu-l pe ăla mai puțin biped dintre noi.


6. Nu m-am agitat prea tare cu pediatria americană.

De ce dracului mi-aș lua sfaturile anti alergii și pro diversificare de la nația cu cei mai mulți alergici din lume? De ce aș înghiți sfaturi despre decalotare de la o nație prepuțofobă? De ce aș citi cărți despre adormit copil scrise pentru mame care trebuie să revină la 3 săptămâni după naștere la muncă? Nu-s nici pe departe naționalistă, dar anumite chestii țin de culturi diferite și pot fi profund greșite. Vă dau un singur exemplu. Tot rahatul ăsta cu introducerea câte unui singur tip de nutrient pe rând, cu amânarea până după 1, 2, TREI ANI, sfinte căcat, a anumitor compuși cu potențial alergen vine de la americani. Țara amenințată de alune și ouă Kinder. Cumva toată planeta a considerat că e o idee bună să ne luăm după niște tehnici care nu duc nicăieri. Între timp, alergiile au continuat să crească în frecvență. Pediatrii ne-au frecat la cap ritos să nu carecumva să dăm alune, căpșune, etc înainte de nuș ce vârstă......
Până anul ăsta! Când americanii au emis iar un sfat - hai să dăm alune înainte de 6 luni. Ha. După decenii de păzit de alune, pește, etc, timp în care copiii alergici s-au înmulțit ca ciupercile, au scos într-un final capul din propriul cur și s-au uitat peste gard. Au observat că anumite țări efectiv nu au persoane alergice la anumite alimente. De exemplu, Israelul practic n-are oameni alergici la alune. Și ghici de ce. Pentru că majoritatea mămăițelor și mămicuțelor complet ignorante în ale parentingului modern occidental le dau bebelușilor pufuleți cu alune.
Pu-fu-leți. Ciuma expandată. Na. 
Iar acum evident că aceiași pediatri, autori, cunoscători, sfătuitori care v-au frecat la cap să nu cumva să dați alune înainte de 2 ani vor schimba macazul și vă vor îndemna să dați cum zic americanii  - înainte de 6 luni.
Nu zic să dăm dracului orice principiu și să începem diversificarea cu fasole și cârnați, dar totuși. Hai să nu mai sărim cu atât entuziasm în brațele unor ideologii de multe ori nefondate sau stupide.
Aceeași chestie și cu învățatul la oală, btw. Mai țineți minte când ați declarat că bunica / mămica / socrela e un monstru ignorant, care nu știe că se începe abia după 2 ani jumate? Luați tot teancul ăla de cărți și savantisme și dați-vă una în cap cu el. S-au răzgândit iar - acu e pe trend 1 an - 1 an jumate. Fix ca pe vremea bunică-tii, necititoare de americănisme.


Read More

22 January 2017

Mă gândeam eu așa...

Nu mai rescriu.
Vorbeam cu Clara mai devreme. Just a thought.


Realizezi cat de usor si de eficient ar fi sa refaca mineriadele? 
like, 3 autobuze de ghiolbani cu bate
poof, all revolution gone.


aia 45% de electorat
exista, sunt reali
cate 4 palinci, cate 3 slogane despre imputitii din bucuresti care vor sa le reteze banii de somaj
furdui iancu in autocar
to pump them up
si du-te, vasile
doar asa s-au purtat most medieval fights

ar fi si usor de musamalizat
s-au ciocnit protestatarii domle
erau altii care protestau pt altele
pt amarata lor de familie din 4550982222 membri
etc

eu zic că e pe țeavă asta 
within the next year or so
in functie de cat de dese sunt protestele
nu-l mai avem pe ponta cel populist
il avem pe dragnea, zombie chieftain
so
whatever you protest against
stai pe margine.
mai spre jandarmi așa

Read More

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)