Mic eseu pseudoantropologic despre o dieta pseudoantropologica

Imi e imposibil sa ma convinga paleo, in orice fel ar prezenta informatia, atat timp cat porneste de la premisa ca omul, vanator iscusit si carnivor feroce, daca ar fi in starea sa naturala (concept abstract - care e starea naturala? acum 20 mii de ani? acum 50 mii? acum 1 mie? ieri, cand am fost in padure?), ar consuma proteina animala in toate felurile posibile si ar fugi de carbs cu toate proaspat bipedele sale picioare.

Fals. Eu zic ca e fals, si bruma mea de cunostinte de antropologie se bate cap in cap cu bruma lor de cunostinte de antropologie. Din ce vad si din ce citesc, ceva pornit de-un sfertodoct in ale antropologiei e contestat de alt sfertodoct in ale antropologiei - anume eu. Ma simt cat se poate de indreptatita, prin urmare, sa emit sfertopinii despre sfertoteorii.

Nu partea cu beneficiile si nutritia ma intereseaza, cat motivatia pseudoantropologica de mai sus. Aia mie una imi da cu virgula, si iata de ce.

In imprecisa sa stare naturala, omul nu a fost vreodata nici carnivor feroce si nici vanator iscusit. Nici pe departe. In perioada de hunter-gatherer, a fost mai degraba adunator / scotocitor sarguincios, si vanator oportunist. Provenim din niste humanoizi de vreo 1 metru si-un pix, fara gheare, fara colti, fara blana si fara toate cunostintele care au precedat armele si tehnicile ulterioare. Contemporani cu pradatori si prazi care il depaseau lejer in mai toate atributele sale fizice. Daca despre starea aia naturala vorbiti, omul nostru numai paleo nu era. Cu o bruma de ratiune (dar si de recenta analiza ADN, gratie stiintei reale), constatam ca omul nostru manca la radacini si la gandaci de-i sarea capul, iar in momentul in care nimerea o capra sau gankuia un mamut cu chestiile lui din silex, chestia asta era atat de minunata si de rara ca o si imortalizau; ii tranteau bartai fresca pe peretele duplexului din complexul de pesteri si vagauni. Exista vreo fresca pe vreun perete ilustrandu-l pe omul natural curatind vreun cartof? Nu, pentru ca probabil aia facea toata ziua. Curata de pamant diverse bucatele de chestii gasite sau scurmate sau culese sau furate.

Avansand catre descoperirea agriculturii, putem obtine din ce in ce mai multe dovezi, din sfera arheologiei, asupra dietei omului "natural" (acest Homo Naturalis, inexistent si impalpabil in afara doctrinelor nutritioniste extreme, care si-l aroga ba pe-o parte, ba pe alta). Ce gasim noi, examinandu-i vatra si lacasul? O mie de pietroaie, chiluge, pisaloage si tocatoare, de macinat, maruntit si tocat. Carne? Nu. Cereale si plante? Da. In continuare, carnea ramane un eveniment in dieta omului "natural", si de aici si importanta oferita - ulterior, pe masura ce istoria progreseaza in documentare, gasim veritabile ritualuri. Mai era in halul asta de importanta daca o mancam intr-una? Mai sacrificam iezi si vitei zeului? Avem multe sacrificii care implicau vreun kil de napi si sfecla? Not quite. Daca ar fi fost atat de la indemana si uzuala, ar mai fi fost carnea moneda de schimb (inca se vand mirese pe capre si camile), zestre, ofranda, tribut?

Inaintand cu pasi mici spre epoca antica, gasim resurse bine documentate despre dieta din acea perioade. Sa fi fost halci de carne peste halci de carne, unse cu unt si decorate cu abus de ou? Sa gasim aici oare justificarea antropologica pe care si-o aroga credinta conform careia e natural sa mananci carne, oua si unt ca parte majoritara a mesei zilnice?
Nope. Cereale si iar cereale, mei, orz, ovaz, grau, vegetale, fructe, cate un peste doi prin dieta mediteraneeana, pasare si vanat, sfantul porc deja luand amploare in zona de climat temperata, dar toate acestea din nou marcand ocazii importante - scumpe in draci de crescut, rare si mult pretuite la gust.

Deja peste epoca antica si evul mediu - n-are rost sa repet poezia, e destul de predictibila - presupun ca e mult prea recenta istoria pentru a conta pentru definirea caracteristicilor presupusului "om in stare naturala" - care dracu o mai fi si aia. Avand in vedere ca de doar cateva generatii incoace am castigat in opozabilitatea degetului mare de la mana vreo 30%, eu as zice ca definirea naturii fiziologice umane in functie de un punct fix e cat se poate de derizorie si paguboasa.

Conform mie si capului meu, daca e ca omul sa fie presetat catre ceva anume nutritional (desi o astfel de conceptie ignora crunt imensa si vitala adaptabilitate care ne-a garantat supravietuirea speciei), atunci clar nu ne-a presetat catre a manca indeobste ceva greu de prins, ulterior greu de crescut, greu de cumparat, greu de avut, greu de taiat si la urma urmei, greu de mancat. Eu una cred ca ne este absolut necesara carnea in alimentatie (si acum toti veganii din lista mea vor scoate un Aaaaa!....dezamagit), dar daca e sa ne luam dupa cum ne dicteaza cursul evolutiei naturale, probabil ar trebui sa mancam un maxim de 30% din cantitatea actuala. N-avem de ce plimba prin atatia zeci de metri de matzaraie atata carnaraie. Daca punctul de plecare in debate sunt zorii umanitatii si ce mancam pe-atunci, atunci luati-va o sapaliga si haideti cu totii la dezgropat radacini. Luati-va totusi si o pensula, poate prindem vreun soarec. Sa avem cu ce-l picta.

Read More

Plictisitoarele noastre meniuri

De multi ani de zile imi vand zilele pe bani. Ca si voi, probabil. Muncesc de dimineata pana seara. Tot ca si voi, de multi ani de zile mananc la pranz pe tejgheaua altora. Obicei pe care incerc sa-l reduc cat de cat si sa-l inlocuiesc cu adusul pachetelului.

Ei, si in atatia ani de mancat ba aici ba dincoace, ba la impinge-tava, ba la mai-doriti-un-platouas, ba cu tacam de plastic ba cu sfesnic si stergar - mai rar, e drept - m-a cuprins o plictiseala de moarte si o mare lehamite de mult cotcodacita bucatarie romaneasca.

Pentru ca nu e aia. Bucataria romaneasca mercantilizata, de toate zilele, cea din restaurant, fie traditionalul cu stergare si oale pe pereti, fie tot traditionala dugheana din piata, cu fum si bere, fara nisa selecta, bucataria omului care mananca zilnic ca-i e foame, nu de alta, in oras, nu are nici in clin nici in maneca cu bucataria romaneasca traditionala. Bucataria romaneasca actuala e o bucatarie a lenesilor grataragii. E un fast food cu catrinta, un mecca al fripturistilor fara papile. E plictisitoare, anosta, gatita in graba, mancata in fuga, digerata in ghionturi.

Difera in principiu calitatea si nu diversitatea felurilor oferite. Diferenta de la 15 la 60 de lei se regaseste in detalii - de altfel importante, valide - cum ar fi: daca ciorba de burta e o zoaie apoasa sau o minune cremoasa, daca legumele din ciorba de vita sunt congelate sau nu, daca friptura e o masa spongioasa, lipsita de gust, sau o felie frageda, aromatizata bine. Deci nu aici bat. Exista locuri in care se mananca bine si locuri in care se mananca prost, si de multe ori calitatea este valid demarcata de pret. Insa in majoritatea locurilor se mananca aceleasi feluri de mancare:

Ciorbe: burta, vita, pui, supa. Unele care se doresc mai chique se arunca la o supa crema de ciuperci, invariabil prea sarata si fara unt.

Felul 1: Friptane. Pur si simplu bucata de carne + bucata de carbohidrati sau, pentru demoazele, legume. Ceafa, snitel, ma rog, diverse denumiri, buc ati mari si bucati mici, frigarui, vrabioara, antricot. Ideea e ca ai o bucata de carne cu o bucata de altceva de umplut matzul. Afumata sau cruda, mai mare, mai mica, mai tare, mai nu stiu ce.

Mancaruri gatite: aceeasi bucata de carne, cu sos. Sosul e obicei e alb, pe baza de smantana sau faina, sau un sos de rosii. Denumirile nu mai prididesc , pacat ca imaginatia nu contamineaza si bucatarul. Vanatoresc, tiganesc, picant, stramosesc, taranesc. E fix acelasi sos, dar ici colo ii mai scapa o ciuperca, dincoace un piper.

Peste: in loc de bucata de carne, acum aveti o bucata de peste. Garnitura la randul ei tot pe-acolo bate.

Desertul: clatite si papanasi, ca-s safe bet si rapid de facut. Ici colo, un tort al casei, si cumva se pare ca toti bucatarii traiesc sub acelasi acoperis, pentru ca toate torturile casei sunt la fel. Ici colo, cate un local indrazneste sa iasa din front cu un carrot cake. Cei care nu mai vor sa-si bata capul cu asa ceva iti trantesc 3 cupe de Betty Ice si te-au linistit. Daca-ti mai pun si 1 gogosica congelata si 3 bete Finetti, se cheama ca le-a iesit profiterol.

Cam asta e. Cam asta mancam zilnic. Corporatisti, avocatei, studentasi si cine si-o mai pierde zilele si veniturile medii zi de zi la munca, vanand pauza de masa. Fireste, Dinescu o hali altele la conacul sau dar asa si Zeus bea ambrozie, ce ne pasa noua de el? Ideea e ca, spre iritarea mea, regasesc plafonarea asta culinara in restaurante mai cu staif, dintr-alea in care duci strainii ca sa "see how we eat in Romania, sir". Si poate chiar asa am ajuns sa mancam, nu stiu ce sa zic.

Eu nu cred insa ca 4 felii de carne si 2 feluri de sos sunt definitorii pentru cultura noastra culinara. Cred ca din ratiuni pragmatice, din precautia vanzatorului, asortata cu comoditatea si condescenta cumparatorului, educatia noastra culinara s-a deteriorat treptat, pana n-a mai ramas mai mult de-un ciot. Observati sper ca nu ma bag peste bucatariile altor tari, desi fireste ca si acolo, dintr-o paleta enorma ramane uneori un biet kebab, caricaturizat.

Sunt multe feluri de mancare gatita care trec de pragul carne fripta + darab de paine, si sunt cat se poate de autentice si onctuoase in gust. Inteleg prudenta si limitarile mancarurilor de restaurant, dar chiar cred ca nu sunt singura care s-ar bucura sa regaseasca vreodata, in comert, finetea sosului unei mancari de gutui cu pui. Sau aroma distincta a mancarii de prune afumate. Sau mangaierea matasoasa a tuslamalei. Delicatetea fragila a laptelui de pasare. Miile de feluri in care se poate innobila un chec. Gutui umplute cu nuci (daca poti umple mere, SIGUR poti umple si o gutuie). Explozia de culori si gusturi dintr-un ghiveci varatec. Uluitorul contrast de arome din supele cu visine ale ardelenilor, mix care l-ar pune in cur instant pe Jamie Oliver. Coltunasii moldovenesti, cu branza dulce. Bulzul autentic (nu, nu-ti trebuie 5 ciobani, 4 ceaune, 6 sarici si 3 turme de oi sa faci un bulz). Varzarele si julfele moldovenesti. Suba basarabenilor.

Sunt doar cateva exemple, insirate din varful limbii si sertarul cel mai apropiat al mintii. Multi dintre voi n-ati mancat asa ceva si nici nu veti manca. Bunicile mor, restaurantele calculeaza prudent ca mai bine ar fi sa va dea paine cu carne. Dar daca as putea, eu asa ceva as arata unui strain ca mananca / mancau romanii. Alfel, indiferent daca il ducem la Cocosatul sau la mai stiu eu ce local cu staif, din toate meniurile astea "traditionale" se desprinde acelasi zbieret jenant: "Am taiat porcu, baaaa!"

Read More