17 November 2013

A fost sau n-a fost? (Alfie - 1)

Am fost la Alfie.

Invitata de TDM, prin Despina Badescu. M-am hotarat sa merg in ziua dinaintea evenimentului. Si m-am dus plina de
- preconceptii
 - temeri
- blocaje
- fasoane
- n-am chefuri
- "mda bine ca nu s-au facut Alfie si Aletha pompieri, ca n-avea cine ne mai creste copiii"-uri
- "merge si-asa"-uri

Daca tocmai v-ati dat ochii peste cap anticipand continuarea in "si m-am intors iluminata, fericita, deplin convinsa si stralucind interior de bucurie", va linistesc. Nu, nu m-am intors dantuind pe strazi (sau ma rog, ba da, dar de la un pic cam mult Aperol al Dianei), dar da, ma bucur mult ca am fost. Pentru ca am reusit sa inteleg, datorita participarii, multe aspecte pe care nu le simtisem inca lamurite / justificate indeajuns.

Citisem vreo trei capitole dintr-una din cartile sale, Unconditional Parenting, care in prezent este disponibila tradusa in limba romana. Unul din capitole m-a umplut de o furie groaznica. De teama ca poate are dreptate. Altul m-a lasat osciland undeva intre "cat de fain, cat de just" si "dar asta este utopic, cum poti face asta in viata de zi cu zi, in viata mea de zi cu zi, in lumea mea de zi cu zi". Altul m-a convins ca trebuie sa merg, macar pentru a-mi pune intrebarile pe care le tot stransesem si dezbatusem de zor in micul meu cerc de prieteni. Le-am pus. De fapt le-au pus si altii. Erau temeri comune.

Va sfatuiesc sa faceti asta de cate ori simtiti acel amestec de teama, refuz si negare vizavi de un subiect despre care nu stiti prea multe. E ignoranta din voi care va dicteaza sa va bagati capul in fund, sa aruncati o rosie simbolica sau o vorba urata si sa va refugiati in ale voastre, intre prietenii vostri - preferabil doar aceia care va canta in struna, intre cartile voastre alese pe principiul "daca spune ca mine, are dreptate." Nu doar referitor la ideea de parenting. Pe orice tema, e bine sa cercetezi inainte de a crede - zise satana din mine. Te sperie musulmanii, pune mana si citeste ceva din Coran sau un studiu despre religia lor. Nu intelegi veganii, cauta informatii despre veganism. Te dezgusta o idee vehiculata, cauta cartea / teza in contextul careia apare aceasta idee. Confrunta-te, educa-te, informeaza-te. La final e posibil sa aveti exact aceeasi parere  - slabe sanse, dar posibil; dar va fi o opinie educata, argumentata si nu o reactie atavica de respingere a necunoscutului.

Nu ma apuc acum sa va spun pas cu pas ce s-a intamplat la conferinta; va invit sa cititi ce s-a notat deja aici:

http://bogdanasblog.blogspot.ro/2013/11/live-blogging-alfie-kohn-parenting.html
http://bogdanasblog.blogspot.ro/2013/11/live-blogging-alfie-kohn.html
http://treibadica.blogspot.ro/2013/11/liveblogging-cu-alfie-kohn.html


Mi-am luat si eu notite, si tot pe marginea lor am sa scriu. Pe tot parcursul conferintelor am facut legatura cu diverse episoade din viata mea ca elev, copil, parinte. Si cu a fiului meu. Mi-am amintit de tatal meu si am oscilat ca un yoyo: a fost sau n-a fost un pedagog excelent? Iata cum a aplicat intuitiv principii de care habar nu avea. Iata cum le-a calcat insa in picioare cu urmatoarea ocazie. Profesorii mei. Unii geniali. Altii groaznici. Colegii mei. Unii fericiti. Altii nenorociti de acelasi sistem care-i fericea pe restul. La fel si referitor la mine. I got this right? I got this wrong?

In prima sa conferinta, despre sistemul scolar, Alfie afirma ca procesul optim de invatare se realizeaza cand:
 - elevilor li se permite dialogul si asumarea rolului activ in proces; cand ei sunt cei care intreaba, afla, cerceteaza.
- cand clasa este impartita in grupuri mici sau chiar perechi de studiu, care sa dezbata impreuna, sau sa rezolve impreuna probleme.

"Deschideti cartea la pagina 14.
Scoateti o foaie de hartie.
Alineat.
Nu te uita in spate.
Treci la marginea bancii.
Nu vorbiti intre voi."

Suna cunoscut?
Mie da.
Iti amintesti zumzaitul monoton, de soapte interzise, iti amintesti scartaitul penitei sau fosnitul hartiei, bazaitul neonului si dulcea amorteala care iti cuprinde creierul. Vocea profesorului care dicteaza, dicteaza, dicteaza, tuseste, dicteaza, dicteaza. Incepe sa te doara mana cu care scrii. Afara e lumina si soare si aer si viata si tu stai si scrii si scrii si scrii. Uneori ceea ce scrii pare interesant; dar nu apuci te gandesti la asta, pentru ca ramai in urma cu scrisul, tabla aproape s-a umplut si va fi stearsa curand.

Dar am avut si ore la care nu se intampla asta. Am avut si ore la care eram incurajati sa ne sfatuim. Am avut ore la care se scria putin si se vorbea mult. Am avut ore la care radeam si ne licareau ochii. Imi amintesc asta. Si probabil mult mai important, imi amintesc inca ce mi s-a predat la acele ore.

Asta pentru a face trecerea la "the 10 year challenge", pe care Alfie o ofera si pe care majoritatea scolilor / profesorilor au recunoscut ca probabil o pica: Ce te poti astepta, in mod rezonabil, sa retina elevii tai in 10 ani de la predare?

"Everything you teach must be in a context and with a purpose" spune Alfie, iar eu ma duc cu gandul spre tatal meu. Si spre problemele lui caraghioase. Ma amuza, imi era drag, dar ii vedeam ideile doar excentrice si poate venite din plictiseala.

Tata schimba textul problemelor. Le transforma in mici povesti.

"Daca tu si cu Alina si cu Gabriel va duceti maine la colindat, si sa zicem ca va da careva ceva, mai mult de mila (rasete) sa zicem asa, ca mai intai ma colindati pe mine si eu va dau 5 lei.
 - 10, dom profesor
- 5 bai, de unde-atata 10. Ce-s eu, ministru?....asa, si apoi mergeti si la doamna Tincuta si va da 15 lei....si altcineva va da 6 lei..."

Se imparteau bani de colindat la tata in clasa, se faceau fractii din mamaliga, se adunau sarmale, se multiplicau metri de material pentru rochii de banchet, se calcula viteza cu care am ajunge inaintea autocarului cu fotbalisti la mare.

Tatei ii picau rebuturile intr-o perioada. Pur si simplu erau adunati asa zisii tantalai, buccii, recalcitranti, batausi si ce alte epitete plastice erau, intr-o clasa, prin transfer. Apoi il rugau pe taica-meu sa vada de ei, ca e cu experienta si se pricepe "la din astia"

Taica-meu s-a trezit intr-o zi ca elevii lui, dintr-o clasa proaspat formata, nu stiau diferenta dintre cerc si sfera. Cu vreo 5 saptamani inainte de examenul la capacitate.
Asa ca a plecat la munca inarmat cu un arsenal care varia zilnic, dar care smulgea zambete uimite. Cum ar fi cu un cerc de bobic si cu un pepene.
"Ioti bre, aista ii cercu, da? Pot sa imi bag capul in el? POT! Ioti, il bag. Ci ti razi, mai? Ia vina si baga capul in cerc.
Aista-i sfera, da? Harbuzu ista ii sfera. Di ci nu pot sa bag capul in iel? Ha? Di ci? Zi-i tu! DA! II PLIN! "

Fireste, uneori dadea si rateuri.
"Ci-i aista, bre, ioti cati colturi ari, ioti, il mangai pi toati partili?
 - Patrat, dom profesor"

Si totusi la urmatoarea idee, ma intristez.
Alfie afirma ca e gresit sa consideri studentul drept un receptacul gol, in care torni cunostintele profesorului. Nu acesta este procesul de invatare.

"Tabula rasa! Tabula rasa! N-au nimic in cap! de unde sa aiba?"
Am auzit asta de atatea sute de ori. De la profesori, inclusiv de la tata. Care totutsi intr-o buna zi s-a contrazis , cand explica rugator unei mame inlacrimate, ca nu poate sa-i ridice copilul prin meditatii peste un anumit prag propriu de asimilare:

"Doamna, matematica nu-i faina di papusoi, sa ieu o palnie si sa i-o torn in urechi! Daca ar fi asa, as turna-o si mi-as lua de-o grija"

Bun asa, tata.

La cum ma intind, cred ca dureaza mai mult relatarea pe marginea conferintelor decat au durat conferintele in sine. Dar asta este. In "episoadele" viitoare am sa incerc sa povestesc despre cum:

- tot in dubii sunt vizavi de maleficitatea sistemului de notare si testare
- mie una competitia mi se pare cat se poate de innascuta
- am realizat totusi ca prin un anumit tip de competitie se distruge tendinta nativa de cooperare si incredere (intrebandu-ma eu asa daca nu cumva de asta suntem si sefi de cacat, subalterni lingai si colegi pizmuitori)

Si dupa aia vine a doua conferinta. Cu al carei continut am rezonat aproape intru totul, exceptand o mica pioneza in calcai  - despre care, cum spuneam, voi vorbi mai pe larg mai incolo.

Sa mergeti sa cititi cartea. Fie in romana, fie in engleza. Indraznesc sa spun ca este mai utila cautatorilor de noduri in papura decat celor care instinctiv / intuitiv i-au aplicat deja principiile.


0 comentarii:

Post a Comment

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)