10 October 2012

Uraste-i pe toti. Dar cumpara-le suplimente.

Asta e campania:

http://uraste.ro/video/

Si asta e opinia mea vizavi de ea:

Mesajul, oricare ar fi el, e extrem de prost formulat. E jignitor, diletant si dureros.
Autismul sau Alzheimerul nu sunt curabile in momentul de fata prin administrarea vreunui supliment alimentar.
Explicatia celor care au creat clipurile e ca ideea nu era sa urasti pacientul ci boala. Ok scuza-ma, dar ti-ai luat metafora dintr-o putina de cacat si ai uitat sa dai cu dusul pe ea.

Quote:
"Uraste-ti baietelul care a devenit de nestapanit. Uraste-ti baietelul care niciodata nu vrea sa stea locului si nici nu te asculta. Uraste-ti baietelul care se enerveaza din nimic si se poarta urat cu ceilalti."

Quote 2:
"
Uraste-ti tatal care nu mai stie ca-ti plac ciresele. Uraste-ti tatal ce nu mai stie care este echipa ta de fotbal preferata. Uraste-ti tatal care nu mai are povesti noi de spus."

Nu, degeaba o dai la intors explicand ca de fapt nu asta trebuie sa urasti ci boala in sine.
Nu stiu pe nimeni sa iubeasca alzheimerul sau sa adore faptul ca are un copil autist. Nu stiu pe nimeni mandru ca are cancer. Nu stiu pe nimeni entuziast de leucemia copilului sau. N-am intalnit vreodata un parinte bucuros ca are un copil afectat de sindromul Down. Deci partea cu "sa uram boala" e egala cu "sa ne fie frig iarna".


Eu vazand clipurile astea am revazut derulandu-se prin fata ochilor mei toata existenta mea alaturi de mama, cei 18 ani (vreo 15 rememorati maxim) chinuiti, plini de zbucium si de efort si de negare si de acceptare si iar de negare. 15 ani de zile am incercat sa o salvam in fel si chip, 15 ani de zile s-au turnat pastile in ea cu pumnul, 15 ani de zile au alternat terapiile, 15 ani de zile ne-am ticnit cu totii , 15 ani de zile tata a trecut de la popi la medici, de la medici la pretinsi naturisti, 15 ani de zile i-am intins toate mainile posibile incercand sa o prindem, sa o salvam de la inecul in propria uitare.

15 ani de zile am vazut-o sfaramandu-se picatura cu picatura, 15 ani de zile am vazut-o uitand incet incet, mai intai cateva nume, apoi cateva strazi, apoi cateva cifre, apoi sa se semneze, apoi numele meu, apoi numele tatei, apoi numele sau, apoi sa deschida usa apoi sa inchida usa, apoi sa se imbrace, apoi sa se dezbrace, apoi sa foloseasca toaleta, apoi sa manance, apoi sa inghita, apoi in final vegetativ sa mai functioneze, a uitat sa digere, a uitat sa asimileze a uitat tot, tot corpul sau s-a retras in sine, tot creierul sau s-a ascuns in sine pana cand a uitat intr-un final si sa mai traiasca.

Si tu vii si-mi spui, stimabile imbecil, purta-mi-ai papucii macar un an din viata ta, ca:


"Uraste-l, pentru ca acesta nu este tatal tau. Este doar boala care incet, incet ia chipul lui. Boala care poate fi invinsa prin grija si iubirea ta."

Ba fix ta-su e. Si fix mama mea era. Asta e greseala cea mai mare pe care o poate face cineva, fie medic fie membru al familiei; sa se amageasca cu ideea ca bolnavul "nu mai e el", sa demonizeze boala, atribuindu-i o personalitate falsa. Ba da, el e. Asculta-ma, citeste-ma, daca ai pe cineva bolnav de asa ceva sau de autism sau de altceva. Tot el e. Tot ea e. Tot ei sunt. Crede-ma, te implor, da-l dracului de blog da-o dracului de campanie, crede-ma, tot ei sunt. Acolo, ascunsi sub valul de simptome, acolo, ametiti de pumnul de psihotrope si neuroleptice, acolo, confuzi, uitati si uitand, neintelesi si neintelegand, crede-ma, acolo e tot sora ta, acolo e fratele tau, acolo ti-s parintii, acolo ti-s bunicii. Acolo sunt cei pe care ii iubesti, acolo sunt cei ce te iubesc, acolo, inauntru, orbecaind singuri in timp ce tu te protejezi de propria durere repetandu-ti ca nu sunt ei. Ba da, ei sunt. Nu le taia si ultima cale spre tine, nu-ti reteza compasiunea, nu iti masca durerea, nu te feri de ei, nu-i trimite departe de tine, nu pretinde ca au plecat deja. Crede-ma sunt ei, sunt acolo si au nevoie de tine. Nu e nici un demon si tu nu esti vreun cavaler iar cacatul asta de supliment alimentar pe care il vand dobitocii astia NU e vreo lance de argint cu care sa poti invinge balaurul. Si cand vei constata iarasi ca nu merge, cu ce ai ramas? Cu ura? 

Imi amintesc de o scena, in care bombaneam prin casa, convinsa fiind ca vorbesc la pereti - asa ma asigurasera toti medicii, asa se decisese sa creada si tata, pentru ca e mai comod asa, e mai putin dureros asa - si o intrebam pe maica-mea de ce s-a adus pe sine in halul asta (de parca ar fi putut opri cu ceva evolutia bolii), de ce imi fute viata zi de zi, de ce nu-mi raspunde, pentru ca de luni de zile cazuse in mutenie.
Si cum peroram eu acolo, ba schelalaind ba bombanind, i-am auzit vocea. Dupa luni de zile de tacere oarba, de intrebari fara raspuns, de silabe guturale rare, i-am auzit vocea, clara si blanda ca in vremurile bune.

"Dar tot ce-am facut vrodata a fost pentru tine. pentru tine traiesc, pentru tine incerc. Dar ce sa fac daca aici - si degetele fine au ciocanit fruntea si mi-a oferit aproape uitatul sau suras dezarmant, dulce amarui, cu arcuirea fina a buzei - , daca aici nu mai merge..."

Apoi a recazut in mutenie. insa de atunci am refuzat sa o mai privesc ca pe o boala. Ca pe un demon care poseda ce a ramas din mama. Am implorat, am intrebat, am cerut alte vorbe, nu le-am mai primit prea curand, insa de atunci am continuat sa pandesc, sa vad, sa deschid ochii cu adevarat. Si am vazut. Mi-am revazut mama, uitata si pierduta intr-un morman de ganduri nepuse cap la cap, am regasit-o in uitarea in care o aruncaseram si noi, noi care deja vorbeam dspre ea la timpul trecut, noi care o tradaseram crezand-o inchisa ermetic intr-o alta lume.  Am avut ocazia sa vad sclipiri si tresariri si sa o revad din cand in cand, luptand sa ne regaseasca, luptand sa iasa, ca o victima in valuri prea adanci, iesind doar pentru o frantura de zambet, pentru o clipa, pentru un cuvant la suprafata. Si pentru momentele acelea, pentru acele minuscule fragmente din ea, am continuat sa o iubesc si sa-i fiu alaturi, am continuat sa o tratez ca pe o persoana, am continuat sa ma gandesc la ea nu ca la "cea bolnava" ci mama mea, mama mea care citea carti bune, mama mea cu ironii fine, cu maini pricepute, cu zambete blande si cu resemnari nestiute.

Si nu, nu am urat-o niciodata. Nici pe ea nici boala sa. Am luptat pana la epuizare si am pierdut; si multi vor mai pierde acest razboi si nimeni, absoilut nimeni, nu detine astazi o arma medicala contra bolii acestia, deci ridicolul produsului asta e cu atat mai mare.
Ura e altceva. Poate atat v-a dus capul, dar ce-am simtit noi fata de parintii nostri, ce simt parintii fata de copiii lor bolnavi nu e ura, stimati cretini. E durere, e disperare, dar niciodata nu e ura.

Si stupiditatea continua, fireste. Nu pot sa cred cata trivializare si prostie pot fi compactate in doar cateva randuri.

"
Grabeste-te, fiecare zi e importanta. Ajuta-ti baietelul sa devina fiul pe care ti l-ai dorit dintotdeauna, cu Neuro Optimizer."
"
Grabeste-te, fiecare zi e importanta. Adu-ti tatal adevarat inapoi cu Neuro Optimizer."

"
Este doar boala care incet, incet ia chipul lui. Boala care poate fi invinsa prin grija si iubirea ta."

Deci asta era! N-am iubit-o indeajuns! N-am avut destula grija de ea.
Ce incercare patetica de culpabilizare. Idiotilor.
Pot sa cumpar 3 tuburi, sa i le pun in loc de flori pe mormant cand mai ajung, sa-i arat ca macar am iubit-o?
pot sa ii fac o felicitare de 8 martie cu suplimentele voastre alimentare? Care apropos au aceeasi compozitie cu orice rahat cu perje de MemoPlus, nu au absolut nimic revolutionar sau nou sau dovedit eficient?

Singurul lucru care trebuie urat sunteti voi. Voi cu maclavaisul vostru incapsulat, voi care ne mercantilizati durerea, ne jigniti inteligenta si ne speculati traumele.
Nici daca ar fi util cacatul vostru de produs nu l-as cumpara vreodata.

Nici daca ati fi vanzatorii ultimii paini de pe pamant nu as lua-o.
Daca ati vinde ultima carte din lume m-as lasa de citit.

Sunteti mai morbizi si mai imbecili decat o firma de servicii funerare cu inscriptia de "mai poftiti pe la noi". 





19 comments:

  1. daca ar fi pe facebook as pune "like"... imi place articolul, dar nu-mi permit sa-mi dau cu parerea.Am etalon de comparatie si totusi nu pot sa-mi inchipui ce simti.

    ReplyDelete
  2. Sunt mamica unui baiat cu autism,nu pot sa spun decat jos palaria!

    ReplyDelete
  3. Sunt mamica unui copil cu paralizie cerebrala . Foarte frumos , ai spus lucrurilor pe nume .
    Dimineata nu am reusit sa vad despre ce e vorba dar acum dupa ce am vazut clipurile mi se pare cea mai idioata campanie care a putut avea loc . Dar e Romania , tara tuturor posibilitatilor .

    ReplyDelete
  4. Felicitari! Pentru cum gandesti si pentru ca o spui cu voce tare.

    PS: acum cateva ore mi-a scris Sensiblu ca ei se dezic de campania lui Secom si ca au scos NeuroOptimizer de la vanzare. Desi poate parea o victorie importanta, eu cred ca victoria va veni din cat mai multi oameni care vor citi articolul tau. Imi permit sa i-l trimit si Simonei Tache si Anei Dragu, de la care am aflat initial de aceasta campanie. Multumesc din nou.

    ReplyDelete
  5. Au vrut sa sparga tiparele ca aia cu marca de blugi, cu campania "Be stupid" numa ca aia era foarte draguta si fondata si desi au sarit multi cu gura chiar era inteligenta campania. Be stupid in sensul ca numai cand esti tanar iti poti permite sa fii tampit, prost, teribilist, asa e frumusetea varstei...in niciun caz nu instiga la ignoranta...dar asta...asta cu ura lor m-a socat...la inceput am crezut ca e o gluma!!! bunica mea e in spital acum din cauza alzheimerului si sa mor daca m-aam gandit vreo clipa la ea cand am vazut reclama...nu m-am gandit ca produsul asta i-ar face bine...sau ceva. foarte stupid:)

    ReplyDelete
  6. Foarte emotionant ai reusit sa pui in cuvinte trairile, lupta... iubirea. Multumim.

    ReplyDelete
  7. Sunt mami9ca de copil autist si cuvintele tale m-au impresionat pana la lacrimi!!!Felicitari!!Imi permit sa-l postez pe facebook sa il vada si prietenii mei!Multumesc!

    ReplyDelete
  8. Edit, Mihaela, Diana si toti ceilalti. va multumesc si regret totusi enorm ca am avut nenorocita ocazie sa scriu asa ceva.

    Sper sa nu mai fie cazul niciodata.

    Va urez toate cele bune si multa sanatate.

    Secomului ii urez clisme prelungite cu propriile suplimente, pentru o mai buna asimilare.

    ReplyDelete
  9. Imi pare rau ca scriu acest comentariu fara sa fi citit tot articolul. Pur si simplu nu am putut sa-l termin pentru ca mai aveam putin si plangeam citind experientele de mai sus. Nu m-am izbit de asemenea situatii si nici nu am avut apropiati care sa fii avut asa ceva asa ca nu cred ca am dreptul sa emit vreo parere in acest sens. Cred totusi ca atunci cand ai o asemenea experienta de viata parerea ta conteaza cel mai mult.

    ReplyDelete
  10. Buna. Am citit ce ai scris tu si m-a atins personal fraza cu 'nu am vazut parinti entuziasti de leucemia copilului lor' (citat aproximativ). Fetita mea are 4 ani jumate si a fost diagnosticata cu leucemie la 2 ani. Am acut 2 ani de tratament, e bine, e in remisie din iulie 2010. Pot sa-ti spun ca am trait 2 ani de cosmar; am avut si zile bune, dar am avut si multe zile mai putin bune, zile in care-mi venea sa-mi iau lumea-n cap, zile in care imi venea sa ma ghemuiesc sub o masa si sa intru intr-o stare de inconstienta pana la terminarea tratamentului. Singurul lucru care m-a mentinut tare a fost tocmai fetita mea. Am fost tare pentru ea, sa o trec pe ea prin acesti 2 ani teribili! Pentru ca tot greul l-a dus ea, noi doar am fost acolo sa o tinem de mana. Am trecut prin multe, multe sentimente diferite, dar pentru nici o clipa nu am simtit ura. Nici macar fata de boala, cu atat mai putin fata de fetita mea minunat de perfecta! Am simtit durere, frustrare, am incercat sa inteleg de ce copilul meu! dar... ura? Cum poti sa-ti urasti propriul copil pentru ca e bolnav??? Nu e ceva ce copilul a ales! Si chiar de ar fi, tot acolo as fi pentru ea, langa ea, clipa de clipa.
    Felicitari ptr. articol.

    ReplyDelete
  11. Foarte bine ai scris! Pana la urma s-au facut de rahat definitiv dobitocii. Imi pare rau ca nu exista o lege prin care cineva sa faca puscarie pentru o asemenea "campanie" indiferent de locul unde apare ea. Ca vad ca lumea are impresia ca daca e pe internet aici poti spune orice dementa iti trece printr-un cap bolnav. Pentru ca trebuie sa fii cam bolnav sa faci o asemenea campanie.

    ReplyDelete
  12. ba cred ca exista, Alexandra, noi incercam macar.
    Exista deja un grup de oameni care i-au reclamat la parchet, m-am alaturat, dau si eu din coate cat pot, incerc sa ajut concret cat pot.
    Cred ca oricine s-a simtit lezat de acest mesaj are dreptul (nu zic obligatia ca suna cam dur) sa li se alature.

    ReplyDelete
  13. am citit greu, mi s-a pus un nod in gat si nu m-a slabit nici acum.

    face cat un BIG LIKE ?

    ReplyDelete
  14. Daca zici matale :)

    Multumesc. Tuturor. urniti-va si boicotati Secomul si Propaganda, totusi. sa nu ramanem doar cu likeur din toata chestia asta.

    Eu am zis ca nu mai cumpar produse comercializate de firma asta. Nu stiu ce sa zic de Propaganda ca nu stiu ce campanii mai are pe rol. Nu sunt sigura, dar cred ca sunt aceiasi cu "zboara, puiule, zboara"

    ReplyDelete
  15. Scuzati, Propaganda si Armada.

    ReplyDelete
  16. N-am fost suficient de limpede: adica ca la noi in tara nu exista o lege. Adica una care sa fie si respectata. Din pacate nu cred ca vor pati ceva. Daca putem face ceva sa ajutam, spune-ne tuturor. Sa semnam o petitie sau ceva...nu stiu...

    ReplyDelete
  17. Nu ştiam partea cu Alzheimer a reclamei...abia acum am citit la tine, derulînd blogul (guilty!). M-a emoţionat povestea mamei tale, întîmplarea face ca petecul de bine pe care îl fac pe pămînt să includă oameni care suferă de boala asta. Nu mai ştiu cîţi munţi de cinism am întîlnit, cîte vorbe cinice am scos eu însămi ca să vorbesc aceeaşi limbă cu îngrijitorii (sau poate mă justific), de cîte ori m-am descurajat, dar cît de mult am primit de la Alzheimerul pe care nu-l iubeşte nimeni. Cîtă afecţiune, miracol, bucurie. Nimeni nu-l doreşte. Şi totuşi se întîmplă şi o întreagă industrie susţine medicaţia relativ ineficientă (atît timp cît nu este constanţă în administrare şi în multe cazuri nu este, fiindcă sunt scumpe şi spitalul/familia nu şi le permite). Nu vreau să devin combativă sau să susţin terapia prin puterea gândului (care gând pe ce neuroni să se susţină?), doar să spun că povestea ta a trezit emoţie în mine.

    ReplyDelete
  18. Hiacint, poate pot si eu ajuta cumva. sa-mi dai de stire.

    ReplyDelete

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (9) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (14) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (67) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (1) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (76) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)