17 September 2017

Viața în cinci (cu tot cu câine)



Ne adaptăm ok, aș zice eu.

Sonia are un început mai abrupt nițel, s-a umplut de colici, gaze și acnee, și o mai chinuie și o candidoză bucală luată din spital. Limbă albă, în termeni populari.

Trupușorul ei minuscul emite surprinzătoare sonorități de tubă. Râgâie ca un matelot beat și se pârțâie ca o coană mare la bâlci. Toate aceste eforturi fiind punctate de lacrimi și jeluiri sfâșietoare. Măcar știm că n-are canalele lacrimale înfundate, ce să zic.

În rest, doarme și crește, când nu se luptă cu propriile hachițe digestive.

Alex este... la fel, adică un copil afectuos și tandru. O pupă pe Sonia, o învelește, o spală (deși ne isterizăm când zărim niște unghii negre - cum reușesc băiețeii să-și umple unghiile în halul ăsta, atât de frecvent? - pe burtica soră-sii), iar dacă nu sunt pe lângă ea, merge des să verifice dacă respiră și dacă e ok. Când plânge reacționează prompt și mă trimite la alăptat.

E absolut îngrozit de ideea că ar putea să i se facă rău, s-a supărat foc pe mine când a auzit un pocnet de la desfăcut scaiul scutecului, crezând că am lovit-o, dar m-a crezut când am apelat la lipsa de sens a acuzației - cum să pocnesc bebeluși, de ce să fac asta? A fost la fel de protector și suspicios când ne-a văzut tapotând-o pe spate ca să-i scoatem aerul, dar după ce s-a asigurat că nivelul darabanei nu o deranjează, s-a oferit încântat să facă el asta.

Ieri a fost la pescuit cu taică-su, un coleg de-al meu și fiul acestuia. S-a întors încântat și obosit, dar tot nu vrea să guste pește. Deși cumva fish fingers de cod nu se pun la categoria pește. Dracu să mai înțeleagă papilele gustative ale celor mici.

Prima săptămână de școală a trecut mult mai puțin nasol decât credeam eu. Am ajuns la timp, ne-am culcat / am picat lați devreme, am făcut pachețel și plimbat câine. De vinerea asta avem și orar. Am refuzat să se înscrie la religie, dar i-au pus-o a doua oră marțea, deci va sta în clasă „fără să participe”. În fine. Nu pot spune că mă agită prea rău perspectiva.

Auxiliarele au devenit din satana de ieri îngerul terfelit de azi, și să fiu sinceră nici nu știu ce să cred. Evident că ministerul pur și simplu își dorește doar să cumpărăm auxiliarele lui, sau de la licitațiile mânărite supravegheate de ei, care e posibil, sub auspiciile bravului conducător Genunche, să fie la fel de proaste sau mai rău. Însă nu pot să uit cum acum 4-6 luni sau anul trecut mulți părinți se dădeau cu curul de pământ vizavi de mafia auxiliarelor, de aceste practici mercantile care le cocoșează copiii și le sângerează buzunarele, când oricum există manuale, complet ignorate în favoarea celorlalte materiale. Acum aflăm că de fapt multe erau bune, ba chiar geniale și că n-avem oricum ce pune în loc. Manuale din părți.

Câinele e ok, ca de obicei un amestec surprinzător de inteligență și tâmpenie crasă. 5 kile de nesimțire, receptivitate și bolovănism, într-un amestec paradoxal. Pe de o parte e suficient de inteligentă încât să remarce că avem haine de stradă și haine de casă și că dacă punem mâna pe o haină de stradă e rost de scos câinele, adică pe ea, deci se duce la ușă. Pe de altă parte nu o duce capul să realizeze că dacă n-a avut voie în pat la minutul T0, nu va avea nici la T+2 minute. Sau pur și simplu să nu se mai pișe în el - că de-aia are interdicție la pat și canapea.

E în călduri, deci ieșirile se transformă în libidinoase drame în care eu o târăsc spre casă ca o mașteră crudă, iar ea își întinde plină de speranță curul către vreun dulău din vecini de opt ori cât ea. Urmează s-o castrăm. M-a tentat ideea unui cuib (știu că aș avea cui îi da și că ar avea vieți bune) dar citind recent că travaliul la femelele primipare poate dura și 36 de ore, am cam dat înapoi. Nu știam că fată așa greu. Și nu știu dacă vreau s-o trec prin asta.

La școală am avut stupefacția să dau peste o învățătoare super faină. O ghicisem deja de la primele discuții ale Zilelor Porților Deschise că e blândă, dar nu mă așteptam să dau peste așa discurs coerent și de bun simț. M-am dus la ședința cu părinții oftând cu resemnare, așteptându-mă la interminabile ciorovăieli pe materiale și bătut șaua să priceapă iapa. Ne-a întâmpinat povestindu-ne despre copii (nu copii în general, despre copiii noștri), evidențiind părțile bune (că-s autonomi și prind repede), punctând politicos aspectele la care și-ar dori să lucrăm împreună (să colaboreze, să își tempereze ieșirile violente, să formăm o comunitate etc etc), a subliniat că nu vor fi teme sau calificative și că își dorește să punem accentul pe un comportament blând dar sincer, pe continuarea celor șapte ani de-acasă, pe joc, colaborare, etc. Ne-a rugat să formăm și noi o comunitate ca părinți și să ne ajutăm între noi, etc etc.

În rest, cerințele materiale s-au rezumat la vreo două suluri de hârtie și ceva de spălat copiii pe mâini. Mă felicit din nou cu două mâini că sunt căpoasă și mă țin de alegerile mele :)) în cazul de față, școala din cartier, ignorată de o parte a populației drept anostă / mediocră. Deși rezultatele sunt fix pe linie cu altele, cotate mai sus. În fine.

Rezumând, toate-s bune, așteptăm cu interes să se strice vremea, să vedem atunci cum și pe unde scoatem cămașa.

Read More

12 September 2017

Prima zi adevărată de școală




... e azi. Ieri a fost ziua abundenței de flori și de coate în ochii copiilor altora, cât te chinuiai să-l prinzi în poză pe al tău.
Principala provocare în cazul meu nu a fost școala în sine, începutul, etc, cât să reușesc să mă scol la 6.30 și să ies pe ușă la 7.30, în condițiile în care mă culc la 11-12 și mă scol la 2, 3, 4 și 5 pentru că Sonia trece printr-o perioadă nocturnă cam agitată.

Iar în ora petrecută în casă, mi-am propus să:

1. Alăptez, schimb, îmbrac Sonia ( pasul ăsta se poate repeta și de vreo 3 ori la rând)
2. Trezesc Alex, trimit la baie să se spele etc
3. Vigantol Sonia, Vigantoletten & Luivac pt Alex, vitamine eu
4. Mic dejun Alex
5.  Scos câine, cu Sonia cu tot în Manduca, cât mănâncă Alex.
6. Pus pachețelul făcut de cu seara în ghiozdanul făcut tot de cu seara.
*Notă* La pasul ăsta am dat din prima îndărăt. Nu îmi place cum iese sandwich lăsat peste noapte la frigider, plus, de ținut minte - dacă lași chiar și o piatră peste noapte într-o caserolă cu cubulețe de pepene galben, vei avea de dimineață o piatră cu miros și gust de pepene galben. Deci pachețel de pregătit oarecum de cu seară, să le am la îndemână, dar de asamblat a doua zi.
7. Îmbrăcat Alexandru, pus Sonia în Manduca, luat ghiozdan, caserolă, copii, ieșit pe ușă.

Pasul 5 ar merge modificat dacă nu plouă, după primele două săptămâni în care trebuie să-i ducem până în clasă. Dacă apoi trebuie să-i ducem doar până la poartă și nu plouă, aș putea să o iau și pe Jessie după mine. Dacă se intră în curtea școlii e cam complicat, probabil vor face zâmbre paznicii. Vedem.

BTW, bre car haterilor, explicați-mi și mie cum plm aș duce eu pe ploaie / viscol, per pedes sau pe biclă doi copii, dintre care unul de două săptămâni. Scutiți-mă cu Danemarca, am fost pe acolo, da, când ne răsare infrastructura urbană din DK în Ro mă anunțați. FMM de tree huggers impractici.

Revenind.

Nu am reușit să mă urnesc din pat până la 6.30 dar se pare că nu trebuia mai devreme. Deși somnoros, Alexandru a fost uluitor de prompt în a se trezi - am uitat să menționez, e super încântat că e la școală, că va veni și el la prânz acasă (of, copil de mamă lucrătoare) și că a scăpat de grădiniță. Deși a dat o tură ieri prin curtea grădiniței, și-a salutat educatoarea, s-a jucat pe acolo. Însă se cunoștea că zburdă ca un mânz scăpat din pripon :)) În fine, cum ziceam, să vedem cât l-o ține entuziasmul ăsta. La grădiniță trebuia să-l târăsc / implor / scol / urnesc cu mare greutate.

Mă ajută foarte mult că am hainele lui puse pe umeraș la îndemână, deja călcate. Să țin minte să mă țin de asta, dar și de alcătuit măcar componentele inițiale ale pachețelului de cu seara și ghiozdanul. Dimineața, buimacă de somn, cu prunc urlător și școlar somnoros, nu cred că am mare randament.

Totuși, cumva cu tot cu refăcut sandwich, luat mic dejun, alăptat și etc, ne-am trezit că suntem gata la 7.00. Am tras de timp pâmă pe la și un sfert. Alex nu mai voia să stea deloc în casă (oh, tu, entuziasm al primelor zile...) așa că am plecat, ce să-i facem. Am stat în mașină și ne-am uitat pe YouTube, eu am mai alăptat o tură, etc. În ultimele 10 de minute a apărut avalanșa de părinți care știau la ce oră să plece de acasă. Claxoane, mâini și pumni și falange scoase pe geam, zbierete, oglinzi șterse, etc. Să țin minte să NU mă mănânce în cur să parchez așa aproape de școală când ajung la timp.

Deși mă cam încurcă asta.

Am de gând să merg cu mașina DOAR când e timp urât.
Dacă e timp urât, atunci nu pot merge pe jos prea mult. În fine, depinde ce înseamnă urât.
Dar dacă nu pot merge mult pe jos, atunci trebuie să parchez aproape.
Dar nu pot parca aproape dacă vin la timp. Pot parca aproape dacă plec mai devreme.
Păi și dacă plec așa devreme ce rost mai are să iau mașina.
Păi să nu ne plouă în cap, că măcar în mașină nu plouă. N-am avut bani de decapotabilă, uite partea bună.

Așa, scuzați mono-dialogul.

Am intrat cu Alex în clasă și uite totuși un avantaj al faptului că în prima zi de școală adevărată am plecat prea devreme: a putut să-și aleagă el banca în care să stea. S-a așezat în primul rând, dar mai spre colț, nu fix în mijloc. Bună alegere. Băncuțele sunt dispuse în formă de pătrat, pe laturile clasei.

I-am repetat de vreo 30 de ori - aici ai penarul, aici ai prânzul, aici stai tu, aici ai ăla de spălat pe mânuțe, apoi am realizat brusc că sunt privită cu aceeași politețe amuzată și de învățătoare și de propriul copil. Mă așteptau să termin de cotcodăcit și să mă car.

Ceea ce am și făcut. Iar acu, în loc să dorm cu Sonia, stau și scriu chestia asta și tot mă uit la ceas așteptând să se facă odată 11.30 să merg să-l iau.

O zi frumoasă să aveți și voi!


Read More

10 September 2017

Review - Pompa electrica dubla Spectra 9+

Miercuri se împlinesc doua săptămâni de când am pompa electrica Spectra. Suficient timp sa ma scape de dificultățile (re)începutului in alăptare si sa-mi fac o părere despre ea. A sosit foarte prompt, în plină furie a laptelui. Încă nu știu dacă eu îmi provoc singură supra-lactația, pentru că și de data asta m-am panicat și am îngrămădit produse și alimente galactofore (ceai Fares, Galactogil, supă de pasăre de țară, dacă sunteți curioși) sau e pur și simplu consecința unui urcuș cam abrupt, a unei adaptări firești a organismului matern la cerințele nou născutului.

Ideea e că nici de data asta nu am scăpat - m-am umplut de gâlme, noduli de lapte, dureroși și tari, am făcut și febră și totul a culminat cu acele frisoane nocturne detestabile, în care abia te ții pe picioare de rău ce te zgâlțâi. Măcar de data asta știam de la ce sunt și n-am mai crezut, ca data trecută, că o fi uitat chirurgul vreo pensă ceva prin mine, am dat în septicemie și mor (observați optimismul acut al scenariilor mele nocturne).

Știu că unele femei reușesc să își detensioneze sânii scoțând cu mâna surplusul. Dar eu nu-s una dintre ele. Mie nu-mi iese. Știu că altele insistă și reușesc să trezească chiar și pruncii cei mai toropiți de icter. Dar iar nu-s una dintre ele - dacă doarme, eu îl las. Nu-l pot ciupi, gâdila, zdruncina, nu pot face nimic care să amărască și mai mult boțul abia scos din mine, pe lângă sperietura prin care tocmai a trecut, a întâlnirii cu lumea de dincoace. Și la Sonia, toropeala a ținut doar câteva zile / nopți. Timp în care m-am urcat pe pereți de durere, tot încercând să scot o parte din lapte. Cel mai groază mi-e de mastită - cred că am mai spus că am vreo două prietene care au fost curajoase și au alăptat prin mastite succesive. Mă bântuie încă imaginea acelui sân roșu-violaceu, cu drena pentru puroi ieșind din el. Poate nu e așa grav pe cât era poza. Poate prietena mea nu trebuia să-mi fi dat poza deloc. În fine. Ideea e că mă îndreptam cu pași mari spre așa ceva. Și atunci a intrat în scenă, din fericire, Spectra. Alături de masaje, dușuri și comprese fierbinți și ceva lecitină.

Eu mai aveam o altă pompă electrică, luată cu mine la spital, cu care nu reușisem nici o laie. Diferența a făcut-o în primul rând un feature al Spectra 9, care mie una mi se pare foarte important: cupele Spectra sunt „calibrate” pe măsura diametrului areolar al clientelor. Care diametru se dovedește a fi foarte important:



Odată trecută cu bine peste furia laptelui, n-am totuși de gând să pun pompa în cui / cutie. Intervine rolul secund al acesteia pentru mine, și probabil rolul principal pentru mamele care trebuie să revină curând la serviciu sau să petreacă mult timp despărțite de cei mici, dar nu vor să sacrifice alăptarea: pot scoate și stoca rezerve de lapte matern. De săptămâna viitoare voi reîncepe masajul medical, pentru că numai niște crize de lumbago nu mi-ar mai trebui acum. Asta înseamnă că de vreo două ori pe săptămână am să zac pe o masă în timp ce o ursoaică sau vreun urs priceput mă frământă îndreptându-mi cât de cât spinarea. Asta în cazul fericit în care dau de vreun fiziokinetoterapeut competent; am avut neplăcerea să dau și peste una de la care ieșeam la fel de beteagă, doar ceva mai uleioasă pe șale. În fine. Ideea e că nu aș căra copilul după mine, mai aleg pe frig și zloată, ca să-l neglijez o oră cât mă masează, ci l-aș lăsa cu tatăl său, care-și asumă bucuros rolul de îngrijire, numai să-i las și toate mijloacele la dispoziție - lapte proaspăt, în cazul nostru. 

Revenind: în majoritatea restului țărilor acestei lumi, concediul maternal se întinde pe câteva luni firave, dacă nu chiar săptămâni. Am multe prietene din US; la ele, concediul maternal e de fapt o formă de concediu pentru invaliditate temporară sau ceva de genul ăsta și au parte de vreo 3-5 săptămâni, la latitudinea angajatorului. Pentru care sunt foarte recunoscătoare. Da, și eu sunt siderată de ideea de a reveni la muncă (și nu numai de birou) la 3 săptămâni, când abia dacă ți s-au închis la loc toate chestiile și poate încă mai sângerezi sau abia te refaci după un eveniment glorios dar traumatic. Dar și mai siderată am fost să aflu că rata alăptării exclusive în US era de 77% până la 3 luni și de 50% până la 6 luni, într-o perioadă în care româncele noastre, cu toate osanalele închinate mamei și alăptării, și cu toate concediile de 1, 2 ani, aveau un rușinos procent de 12.5%.  Acum văd că-i mai binișor - aproape 30% până la 6 luni și 80% în prima lună, conform studiului SAMAS din 2016.

În fine. Știți care era ajutorul cel mai prețios al prietenelor mele americance? Pompa. Pompau toate, și nu ca mine, la ocazii, ci zilnic, zi de zi de zi. Zeci de pungi stocate in congelator. Chiar dacă nu puteau să le fi alături celor mici, centrele lor de îngrijire acceptă laptele matern, locurile de munca au spatii dedicate mamelor care pompeaza (mare bilă albă pentru sistemul lor măcar aici), lăsau rudelor sau babysitterului etc. La vremea respectiva mi se paruse bizar, insa sa fiu sincera, rezultatele sunt net in favoarea lor. 

:
La primul copil, intarcarea a coincis cu revenirea mea la serviciu, la 1 an jumatate. N-am reusit sa ma adaptez si suptului nocturn si revenirii in plina forta la munca. De data aceasta voi sta un an si zece luni acasa - asta daca nu decide Olguta ca n-am decat sa fiu mama aproape-eroina cand oi sti sa ma marit din interes, sau in fine, nu pe banii statului, si-mi rade de tot indemnizatia. Ar putea fi suficient, ar putea sa nu, dar oricum, am de gand sa ma folosesc din plin de pompa si pentru o adaptare lină, și pentru deplasări și de ce nu, și pentru o înțărcare treptată și fără recidivarea angorjării. 

Revenind la Spectra 9+, am să sumarizez principalele calități pe care le-am observat de când o folosesc, în ordinea pur subiectivă a importanței pe care le-o acord:

1. Cupe ajustate pe mărimi
Cum spuneam mai sus, dacă e cupa prea mare, nu trage bine, dacă e cupa prea mică, produce fricțiuni și rănește. Să nu uitați să măsurați bine înainte să comandați. de exemplu, mie pompa cealaltă (aia care nu trage) mi-e prea mare.

2. Piese de schimb accesibile
Spre deosebire de alte modele la care, de exemplu, dacă s-a stricat supapa te-ai ceva în el de ansamblu galactofor, Spectra 9+ îți permite să cumperi toate componentele. Supapa e cea mai gingașă, e dintr-un latex moale și trebuie schimbată. Costă vreo 7.5 lei la EduClass, deci puteți lua cu tot cu pompă câteva de rezervă sau le puteți cumpăra pe măsură ce se uzează. Puteți cumpăra separat și filtre și furtun și cupe și protecții, etc.

3. Protecție contra fluxului invers.
Dacă sunteți ca mine, probabil v-a luat amețeala imaginându-vă furtunașele alea subțirele inundate de lapte. Laptele matern e cam greu de curățat de prin diverse cotloane, fiind gras și cu aderență mare. Din fericire, Spectra 9+ are această chestiuță care izolează corpul său receptor de furtun și restul dispozitivului:


4. Ține bateria
Am încărcat-o miercuri 4 ore, a ținut până vineri. Pompat zilnic - eram în plină angorjare.

5. E mică
Pe site zice că încape într-o geantă. Acu depinde și de geantă; în ultima vreme se poartă gențile în care încape și copilul cu tot cu pompă. Dar da, e mititică și o poți lua după tine oriunde.

6. Trage tare
Spectra 9+ are un mod incipient de masaj, care imită sucțiunea de început și stimulează let-down (nu cunosc termen similar în română, dar ideea e că îți face laptele să vină) și modul expression. Modul massage are vreo 5 nivele, modul expression cred că are 10. Eu peste nivelul 6 nu am ajuns și nici nu mi-am propus - e foarte puternică și cred că între 4 și 6 face o treabă excelentă. La 10 nu mă încumet, dar sunt sigură că e utilă și la nivel maxim, în funcție de tolerabilitatea fiecăruia.

7. Funcții deștepte
Are timer și memorie - reia setările precedente și se oprește singură după 30 minute. Poate fi repornită, desigur. Eu una am obținut cantitatea necesară în 5-8 minute, dar cred că asta depinde de fiecare mamă - așa-s eu, mai pe fast forward. Mie și copiii îmi stau tot 5-8 minute la sân, deci probabil așa e ritmul meu de producție.

8. Se spală ușor.
Datorită scutului, laptele nu pătrunde prin mai știu eu ce îmbârligături de mecanisme, să le corodeze sau încleieze. Restul pompei e transparentă, poți vedea ușor dacă nu ai clătit bine, etc. Eu bag o tură și la sterilizat după spălare, posibil să exagerez, habar n-am.

9. Nu face gălăgie.
N-am trezit niciunul dintre copii când am scos noaptea surplusul de lapte. 

10. E bună de cadou :D

Eu am o problemă cu cadourile care vizează hrana artificială, oferite unei mame care n-a născut încă. Da, poate sunt mai catolică decât papa, dar mi se pare că-i transmiți mesajul greșit dacă ea nici n-a apucat încă să încerce să alăpteze și tu te înfigi în ușa ei cu un pachet cu lapte praf, sterilizator biberoane, 15 suzete, etc etc. Ce vrei să spui? „Știu că o să dai chix, așa că na-ți astea, or să-ți trebuiască”. Dacă pleca în luna de miere, te duceai cu un pachet de Viagra, în caz că ginerică dădea și el chix? Dacă pleca la schi, îi duceai un ghips? Dacă ieșea la pensie, îi duceai un voucher de la pompe funebre? Și atunci? De ce n-ai presupune mai degrabă că va reuși să alăpteze, și să-i duci cadou ceva ce-i va ușura începuturile acestui proces. 

Rezumând: Spectra 9+ e mică, puternică, silențioasă și face treabă bună. Mă bucur că o am și....


O zi faină și happy pumping!

Read More

30 August 2017

Familia de 4 si-un caine - Hulubii



Am născut acum 5 zile. Stiu asta pentru ca le tot numar si imi tot numar membrii familiei. 5 zile, si 5 oameni cu tot cu caine, vorba lui Fățucă - care se dovedește a fi un frate mai mare deosebit de tandru, afectuos și blând. Sper să nu stricăm așa începuturi bune cu prostii de oameni mari.

Că veni vorba, legat de trecerea de la copil unic la statutul de frate, cele mai mari tâmpenii și gafe de adulți le-am auzit spuse, nu de către copii. Probabil am sa dezbat mai pe larg subiectul, insa uite, ca exemplu, copiii constatau simplu „o să aveți un bebe” sau relaționau „și eu am o soră / un frate” și atât.
Oamenii mari în schimb, ferească mnezău, mai mergeți și vă mai căutați de gărgăuni, bre, că n-are cum să fie așa scumpă psihoterapia. 2-3 ședințe acolo.
În schimb, asistenta de la grădiniță i-a șuierat în față lui Alex în timp ce o și ștergea pe hol, să n-apuc nimic să zic ”Abia aștept să văd ce faci când nu te mai iubește mama doar pe tine!”
QED. Feriți-vă de măgăruși și de adulți.

Revenind la ale noastre. Am născut la Filantropia, spital de stat curat, primitor și integru, aș zice, pipăindu-mi buzunarele rămase nehărțuite în urma experienței. Am optat pentru salon, nu rezervă, pentru că m-am gândit că poate cu o colegă de salon mă mai ajut la una alta, dar și pentru că totuși parcă aș fi avut alte lucruri mai bune de făcut cu 400 lei x 3 nopți, sau cât o costa. Am tras lozul câștigător - n-am avut colegă deloc, dar nici nevoie de ajutor. Deci am nimerit oarecum intimitatea rezervei, dar gratuită.

Am născut tot prin cezariană; am cumpănit în toate felurile, citit, studiat, întrebat, și posibilitatea unei NVDC n-a reușit să mi se apropie de marja mea de riscuri asumate pentru acest eveniment.
Operația a decurs cu bine. Medicul meu curant este o domnișoară mignonă, cu discurs calm și maniere impecabile. Au asistat-o două alte d-re și mai tinere. Totul a decurs impecabil și am avut completă încredere în ele.
Tata ar fi făcut apoplexie; e genul care dacă ar putea s-ar opera cu Matusalem. Tot ce-i sub 60 de ani e îndoielnic și tot ce-i sub 50 e clar incompetent, criminal și nepriceput. Firește că-i și sexist, deci dacă mai e și femeie medicul, deja umblă să-ți caute coroane ieftine de pus pe groapă. Culmea ironiei - o doamnă dr chirurg f tânără, de 30 și-un pic i-a salvat viața acum câțiva ani. A leșinat aproape de oroare când a realizat că a fost pasat de Ilustrul și Preabătrânul și probabil și cam Preaplictisitul maestru de ceremonii la care tot cotizase, fix în ziua operației.

În ultimii aproape 7 ani dintre sarcini văd că s-au schimbat chestii în bine la procedura în sine de naștere prin cezariană. Nu mă pricep să spun ce anume, dar recuperarea mea a fost uluitor de rapidă deși și prima oară mă lăudasem că mi-am revenit repede. Totuși, eu acum 7 ani în a treia zi sprijineam pereții, iar acum m-am externat aproape ca nouă. Acum fac chestii prin casă, am ieșit la plimbare, cumpărături, etc. Pur și simplu sângerările, inflamația, tot procesul traumatic este în mod considerabil redus. Nu știu cum. Nu mă pricep. Dar totul a fost mult mai puțin invaziv  și mai rapid de refăcut de data asta.

Mai degrabă, dacă e să fi avut vreo problemă - încă mai am un pic - a fost cu lactația. Încă din timpul sarcinii, un coleg de serviciu a ținut morțiș să îmi proorocească că nu voi avea lapte la al doilea copil. Pentru că nevastă-sa n-a avut sau în fine, a avut și i-a dispărut, pentru că n-a apucat să mai doarmă la fel de bine ca la primul. Sesizați cumva un pattern aici, cu adulții care adoră să zică răutăcisme tâmpite? Că eu cam da.

În fine. Am rămas oarecum cu ceva îngrijorare întrun colț al minții iar când în prima noapte din spital Sonia a bocit flămândă, agățată de pieptul meu îndurerat și sterp, panica mi s-a urcat până în tavan. Degeaba știam de data trecută că nu vine din prima, că mai întâi colostru, că alea alea. Am comandat în dreapta și-n stânga supă de găină (mulțumesc, Clara!), Galactogil, litri de ceai de lactație și m-am pus pe băut mai ceva ca un cetățean turmentat din banii partidului.

Și evident, am comis-o din nou - m-am culcat fără lapte și amărâtă, și m-am trezit cu două pietroaie inflamate pe piept în loc de sâni.
Venise laptele. Pentru tot județul Ilfov. Înfundase și o grămadă de canale pe parcurs.
Dacă vreodată mi-a dat prin cap să-mi pun silicoane (no offense, arată super!) sau am trecut cu vederea diverse metafore literare despre sâni pietroși, așa ceva nu mai e posibil după trecutul recent.
Sânii nu trebuie să fie pietroși. Nici dureroși. Dacă e să ne dăm în bărcile literaturii cu giugiuleli compatibile cu aceste sfere ale durerii pentru mine și ale plăcerii pentru restul lumii, Teodoreanu a nimerit-o probabil cel mai bine cu asemănările sale obsesive între sânii eroinelor și „hulubi”. Adică porumbei. Da, sânul ar trebui să fie ca un hulub - elastic, delicat, palpitând, catifelat și ușor molcuț. Nu un pietroi incandescent de durere.

M-am dus să întreb de pompă în spital, amintindu-mi de prima dată când a fost un ajutor de nesperat (că nu-s la prima furie a laptelui), însă mi s-a răspuns cu fix aceeași plăcere răutăcioasă sesizată la alți oameni mari (vezi exemplele de mai sus) că pompele din Filantropia sunt doar pt scos lapte pt mame de prematuri și doar dacă au hârtie scrisă și eu n-am, na!
N-am insistat, ce să zic, nici prematur n-aveam nici alte hârtii de semnat / dat. Bine, poate aveam, dar uite de-a dracului eu nu dau urâcioșilor nimic.

Și cum stăteam eu așa, contemplându-mi cu tristețe rotunjimile pietroase (cred că lățeam vreo 5 hulubi cu ei, serios) mă trezesc că pe ecranul telefonului apare un mesaj care mă face să mă simt ca în The Truman Show. Ana de la Mămica Urbană, felicitându-mă pentru naștere și întrebându-mă dacă nu vreau să încerc o pompă Spectra pentru sân. Nu mai vorbisem cu Ana din sarcină, când m-a ajutat prompt să găsesc un medicament care, ca de obicei, nu se găsea altminteri pe nicăieri. Și acum apărea din senin, la fix câteva minute după ce mă întorsesem cu mingile mele pulsatile în cameră, la o Sonie mult prea mititică să facă față surplusului meu.

Dacă acum vă gândiți că tot ce-ați citit a fost un intro gigantic la vreun soi de advertorial pentru pompe, vă înșelați - advertorialul, de fapt reviewul, urmează mâine, când mă adun și testez și eu produsul. Dar trebuie să admiteți, potriveala e fantastică.
Țineți pumnii să meargă. Mă îndoiesc că e complet fair să nimerească la așa încercări, anume de desfundat din prima canale, așa că încerc oricum și eu să fac ce mai țin minte de data trecută - alăptat într-una, ceva masaj (dar nu îmi prea iese, sunt efectiv marmorată de noduli, parcă încerc să masez bucăți de lemn), dușuri locale fierbinți.

Băi dar și dacă mă desfundă chestia asta, să vezi osanale pe mine. Nu de alta, dar eu în mastită nu vreau să dau. Am câteva prietene care au alăptat printr-o serie de mastite și recunosc că mi se cam duce curajul când îmi amintesc de încercările prin care au trecut. Cu drenaj și țesut violaceu și... oh, dar să nu ne mai gândim.

În fine. După trei zile m-am externat din Filantropia, cu 99.99% experiență pozitivă față de acest loc (te mai pui la 1 ciufuțică, n-are rost), un copil nou născut sănătos tun, o operație cu un progres fantastic de refacere și o foame de urs ieșit din hibernare.
Și doi... hulubi umpluți cu gips, să zicem. Of. Ieșim noi și din asta. Am să revin cu review 100% sincer - dacă merge bine, dacă nu merge, iar bine, de raportat raportez.

Hulubăreală plăcută tuturor vă urez!






Read More

15 August 2017

Am ajuns la capăt

Nouă luni de zile de panică, întretăiate de mici perioade de calm. Așa a fost sarcina asta. Acum ne mai așteaptă un hop, nașterea în sine, și putem trece la celălalt set de panici, cele părințești. Glumesc. Nu suntem panicoși din fire. De altfel cred că de asta ne-au și destabilizat în așa hal psihic peripețiile acestei sarcini. Nu ne așteptam deloc să fie probleme și iacătă că au fost ceva-ceva.

În fine. Cumva am ajuns chiar și așa la final, suntem sănătoase și așteptăm una mai nerăbdătoare ca alta să ieșim din formula 2 în 1. De data asta am reușit să nu mă mai tund. La prima sarcină, fix pe final am avut impulsul de neoprit să mă duc la prima proastă înzestrată cu foarfeci și să o pun să mă ciuntească cum o duce capul.

În schimb am zugrăvit, am mutat chestii prin casă (well, nu eu), am cumpărat chestii noi, am cumpărat cam TOATE chestiile de care vom avea nevoie în viitoarele 3 luni pentru copil. Ce e drept nu sunt multe, am reușit să rămânem destul de minimaliști.

Am mai tradus ceva chestii, m-am plimbat o grămadă de când am scăpat de repaosul la pat. Mi-am mulțumit într-una că am luat permisul și am răspuns iar și iar și iar și iar afirmativ întrebărilor „dar încă mai conduci”, de parcă alternativa de a mă bălăngăni pe 40j de grade pe jos, în RATB sau în Loganul vreunui random dude ar fi cu mult mai safe și mai kosher.

Că veni vorba de asta, am început să devin din ce în ce mai țâfnoasă și mi se cam scurtează fitilul pe zi ce trece. Probabil anxietate legată de naștere și alimentată de factori obiectivi. Mă trezesc cu oameni cu care n-am mai vorbit de luni de zile că își găsesc să mă întrebe fatidica serie „dar de ce nu”.

Basically, vine cam așa - după scurte formule de salut, se trece direct la subiect. Am auzit că ești gravidă, excelent. Ai de gând să cumperi cutărică obiect / să faci cutărică obicei / să aplici cutărică acțiune? Da / Nu? Dar de ce da / nu? Uite, mie mi-a tunat în cur această idee și consider că by default e mult mai bună ca a ta. Chit că tu probabil ai avut timp să rumegi pe îndelete pe când eu probabil doar mă plictisesc în trafic sau pe budă, și altfel nu știu să vorbesc cu oamenii decât frecându-i la icre. De la botez până la diverse obiecte bebelușești, a început să mă exaspereze să justific fiecare decizie ca mod de a face conversație.

În rest, ultimele zile sunt cam cum mi le aminteam de data trecută. Dacă stau în fund mă doare spatele, dacă stau pe-o parte mă dor coastele și umărul opus (mai degrabă de la spondiloză etc), dacă stau pe spate mă apasă burtoiul pe vena cavă, amețesc și încep să văd stele și tot așa. În rest, am niște arsuri de aș putea lejer să fiu al patrulea dragon al lui Draenerys, mă rostogolesc și merg cu grația unei gâște priponite, în fine, din astea.

Absolut, dar absolut toate temerile posibile mă zgarmănă mărunt mărunt. De obicei noaptea, firește.

Dar în fine, vestea bună e că de la atâtea „să vedem, cum o fi norocul”, ”prognostic rezervat”, ”știți, nu prea e de bine”, ”să sperăm că ajungeți la 25 de săptămâni” și câte mi-au mai auzit urechile anul ăsta, am ajuns, așa mare, ciufută și bănuitoare la termen. Uite că am reușit. Pulled it through, cum s-ar zice.

Iar acum mă întorc la tradus, nu de alta dar mă tentează enorm să citesc al coișpelea studiu pe tema riscurilor asociate diverselor mele particularități, că dacă tot am scăpat de 98% din griji, de ce nu le-am identifica complet pe restul de 2%.
Read More

10 August 2017

Ține minte

Aproape am alunecat în somn toți trei. Sunt graniță între cei doi copii ai mei, unul înăuntru, altul în afară, amândoi ghemuiți sub ocrotirea mea.

Ține minte clipa asta. Clipa asta din noapte în care-ai fost hotar blând și adormitor între ei doi, în care li s-au atins prin tine membrele, în zvâcnet moale de vis.
Ține minte clipa asta, amândoi fragili, amândoi visându-și zilele ce vor să vină.

Ține minte amândouă perechile de mâini căutându-te în somn, ține minte fetița, înlăuntrul tău, arcuindu-se ca o pisică, împingându-și călcâiele în mijlocul tău, ține minte băiatul, zvelt și catifelat, alungindu-se lângă inima ta.

Ține minte rotundul perfect al acestei clipe.
Read More

03 August 2017

Printre străini

Dau rar pe acasă și să fiu sinceră, în ultima vreme dintr-un soi de obligație / vinovăție / temere că poate ratez ultima oară când o văd pe bunica. Merge pe 92 de ani. Toți care aveți persoane apropiate vouă trecute de o anumită vârstă știți ce zic; te tulbură și te rușinează gândul că poate vei amâna vizita pe altădată, iar în loc de altădată vei primi un telefon. La care ți se va spune că altădată a devenit niciodată.

Dar altfel, suport cu greu vizitele în sânul familiei. Când nu se ceartă și se acuză între ei (pur conversațional, așa socializează neamul meu), mă acoperă pe mine de pelteaua scârboasă a compătimirii. La care am o imensă reacție de respingere. Am mai vorbit despre asta, despre neplăcerea de a fi compătimit dar și despre groaza de a nu mă trezi milogindu-mă.

În fine, principalele direcții pe care tinde să se ducă smiorcăiala sunt:

1. Sărmana de tine, ai crescut fără de mamă - cu asta au lăsat-o mai moale, poate de unde la 35 de ani nu mai e așa de uluitor să n-ai mamă.

Dar tot revine iar și iar tema asta, evident cu fluctuații de bătut cu pumnul în piept - eu te-am crescut, eu te-am șters la cur, aici nu dincolo ai învățat să mergi, mă-ta te-a izbit cu landoul de perete și a zis „cine-a vrut copii să și-i crească”, erai spuzită toată, etc etc.

Pe de o parte am ascultat povestea asta de o mie una de ori. Nu prea se pupă cu alte izvoare istorice, să zic așa. Vreo 2 bunici din zone geografice diferite plus o mamă care acum nu se mai poate apăra au susținut că în grija lor am făcut primii pași și am spus primele cuvinte. Dar în fine, ce mai contează? Am 35 de ani, umblu în două labe și nu-mi tace gura, deci mission accomplished, oricare ați fi fost.

Pe de altă parte, sunt suficient de coaptă încât să recunosc lauda de sine sub această pojghiță de comemorare a bietei de mine, carele dacă nu erau ele nu mai trăia probabil, etc etc. Și pute. A putred și a urât.

2. Sărmana de tine, dusă acolo printre străini.

Adică aici. În București.
De la o vreme, de fapt de când am copilul, mă tot gândesc la asta. Înainte mă amuza doar portretizarea mea drept sărmană căprioară, vulnerabilă, singură și orfană pe deasupra, în lumea rea și plină de străini a Bucureștiului. Acum însă mă scoate de-a dreptul din sărite.

Cu ce dracului m-ar fi ajutat să stăm cur în cur până la adânci bătrâneți, ca Titi și Aglae?
Exceptând probabil un surplus de găini și borcane de peltea, perspectiva mă îngrozește.
De la 18 ani sunt singură. De la 18 ani fiecare loc de muncă mi se datorează mie, cu o singură excepție regretabilă. Am acceptat o dată între joburi să pună o vorbă pentru mine preaslăvitul meu unchi, ăla care mi-a tăiat elanul de a scrie ce citiți acum, declarând odată satisit „m-am săturat de puștanii ăștia de 25 de ani care-și scriu memoriile”.

Datorită unicei sale intervenții, receptată și lăudată în neam de parcă mă înscăunase țiitoare de pontif sau ceva, am rezistat vreo lună într-un post de corector, la un rahat de revistă cu redactori agramați și cu vreo 300 de cititori în toată țara, cu tot cu familiile angajaților. După ce mi s-a atras atenția să nu mai corectez cacofonii și agramatisme pentru că tulbur ego-ul creativ al diverselor fosile, m-am cărat. A fost prima și ultima dată când a intervenit cineva pentru mine. Dacă rămâneam acasă și nu plecam printre străini, asta mă aștepta, pe veci. Pentru că vin dintr-un oraș mic, pol al șomajului și al violenței, în care sunt două trei servicii cât de cât, date pe milogeli, pile și plecăciuni.

Nu știu dacă am mai povestit de sfaturile tatei și de prăpastia care am realizat că se cască între cele două lumi ale noastre - lucram într-una din corporațiile astea mai nou mult hulite, aveam team leaderi și manageri și romgleză și limbaj de lemn și termene de livrare și tot tacâmul și eram pur și simplu venită de pe stradă la interviu cu CV-ul în mână, testată, acceptată, angajată. Tata se dădea de ceasul morții că nu știu să mă port.

„Te duci acolo la șefa ta, iei un buchet de flori și niște cafea și-i zici - Sărumâna doamna directoare...nu te râde! sunt o fată sărmană, tăticu e bugetar, mămica a murit...”
Imaginați-vă numai ținând acest discurs aici, printre străini. Printre străinii care te angajează fără buchete de flori și fără mămici moarte pe tapet.


Dar poate dacă rămâneam acolo în asta consta lungul meu drum anevoios spre pensie. În buchete, cafele și limbi în cur.
O altă revelație a fost că, de fapt, străinii nu-s străini deloc. În atâția ani de zile, am legat prietenii strânse. Am călcat și peste vreo două năpârci, dar nimic nu m-a dezamăgit mai puternic decât propria familie. Pentru că atunci când am dat cu adevărat de greu, tot străinii  mi-au fost alături. Oameni complet dezinteresați, majoritatea necunoscându-mi odiseea orfanatică recomandată de tata ca background de conversație.

Și da, mi-a fost greu. M-am bălăngănit ca o bilă de pinball, am rămas fără bani, fără timp, fără soluții. Și au venit înapoi, cu ajutor sau fără. Dar au venit aici, printre străini. Familia a rămas acel conglomerat sterp de văicăreli, pe care era mai bine să-i ții departe de problemele tale. Pentru că tot ce păreau să poată face era să te caine la telefon asupra a cât de rău le pare de tine și ce bine era dacă nu plecai printre străini. 

Apoi a apărut limanul de stabilitate, și relațională și financiară și văicărelile au continuat să-și zdrăngăne stridența de tablă la fiecare vizită. Da, ți-o fi bine acolo, dar ești printre străini. Da, oi avea șefi buni, dar ți-s străini, nu sunt ca aici (ca aici unde? la buchetul de flori și sărumâna, dom director?) Da, poate vă merge bine căsnicia, poate sunteți fericiți, dar maică, e greu de voi printre străini. Practic parcă n-aveai voie să fii fericit sau să reușești vreun căcat fără ei. Era o negație absolută a oricărui pas înainte.

Și apoi am început să am nevoie de ajutor și am cerut, cum altfel, în familie, pentru că la asemenea taifune de iubire declarativă și compătimire ajungi să ai speranțe. Copilul a apărut cu pleiada de muci, boli și zile de vacanță care încearcă greu amărâtele concedii ale oricăror părinți care muncesc. De partea cealaltă, când am cerut ajutor, am fost contracarată cu regrete fierbinți dar și o pleiadă de vii de cules, hramuri de gătit pentru, porci la țară, persoane de îngrijit și în general o miriadă de motive pentru a nu mă putea ajuta. DAR asta nu conta, cât că de la 400 km depărtare, le era, pe rând sau în cor, foarte milă de noi, așa greu cum ne era, singuri printre străini.

A doua sarcină a fost plină de hopuri și de spaime. Încă din primele luni am trecut prin tot felul de sperieturi, internări și riscuri. Din luna mai am rămas în repaos medical, cu un viitor incert în față și multă nevoie de ajutor concret și imediat. L-am cerut, și am auzit iar placa mult roasă cu vai, vai cât mi-e de milă de tine acolo dar...
Dar căcat. Dar vax. Dar nimic.
Până la urmă a venit taică-meu o săptămână, ajutând selectiv, după cum îi convenea - a scos câinele temeinic, a solicitat să îi gătesc recunoscând dezarmant că habar nu are nici să fiarbă apă, a ignorat și scos din minți alternativ copilul și într-un final a dat să se care la plimbare, să caște gura la mașini. Dacă nu mă lăsam convinsă de efuziunile sale declarative, chemam unul dintre străini nu doar ocazional și măcar știam că pot să stau naibii la pat de-a binelea, cum ar fi trebuit.

Pentru că aici voiam să ajung: toți acești oameni acoperiți de acest termen, străini, nu mi-s străini deloc. Mi-au fost alături, mi-au îngrijit copilul, mi-au oferit sfaturi, și-au deschis casele și inimile și uneori și portofelele pentru mine. S-au interesat și în continuare se interesează cu intenția onestă de a ajuta concret, nu de a-și acorda struna vreunei noi smiorcăieli pe o informație nouă. În străini am încredere. Cu străinii am trăit atâția ani de zile. Străinii au venit să se bucure când am mai împlinit un an de când eram părinți, ne-au felicitat pentru fiecare reușită și ne-au încurajat pentru fiecare insucces.

Nu am mulți prieteni, și pe an ce trece devin din ce în ce mai ciufută și mai refractară - deci clar nu va crește numărul lor. Însă toți acești oameni care m-au ajutat în toți acești ani rămân pentru familia mea străini. Pentru că nu ne leagă o relație de rudenie sau una de asociere religioasă sau de alianță. Pentru asta, cumva ar trebui să fie inferiori, mai prejos, mai de neîncredere, pentru asta eforturile și gândurile lor ar trebui să fie așa, de-a doua mână.

Am decis de curând că pentru a liniști familia, vom boteza și al doilea copil. Asta înseamnă că am ales o familie dragă noua dintre acești străini să participe la un ritual. Se vor destrăina subit oare, în ochii familiei mele, dacă asistăm laolaltă la turnatul de apă în cap? Oare tot ajutorul pe care ni l-au oferit până acum va străluci brusc, iluminat de această alianță? Oare abia acum va conta? Acum nu vom mai fi printre străini?

Zilele astea îmi îndrept gândurile către toți străinii din viața mea. Străinii care m-au ajutat să-mi cresc copilul, să-mi îndrept pașii, să îmi recapăt uneori sănătatea, care mi-au însoțit zi de zi anii de muncă. Străinii care nu vin cu flori, dar vin cu soluții, străinii care nu mă știu de când eram uite-atâtica, dar cărora nu le trebuie asta ca să se implice. Am amintiri cu toți străinii ăștia. Pe unii îi văd aproape zilnic, pe alții nu i-am mai văzut de ani de zile. Pe unii nu i-am văzut chiar deloc. Cu unii vorbesc la telefon, cu alții pe internet. Cu alții mă văd la o cafea, alții îmi intră în casă. Dar viața mea, aici, printre străini, e mult mai bună datorită lor.



Read More

10 July 2017

Din ce grupuri mai faci parte? - Memoirs d'une admine derangee 2

De ceva vreme, Facebook s-a inclinat asupra grupurilor si a dat ceva features noi pentru admini. Unul dintre ele este ca atunci cand cineva se cere in grupul tău, poți vedea de prin ce grupuri mai face parte. E absolut fascinant, ca un mic crâmpei de studiu antropologic.

Pastrand, desigur, anonimatul, sa ne aplecam privirea asupra comunitatilor din care alegem unii dintre noi sa facem parte.

1. Dna X are o stratificare de tort Doboș a grupurilor sale: unul cu diete, unul cu rețete. Slabim cu Rina / Rețete Românești / Slăbim cu Dukan / Îmi place să gătesc / Dieta de 90 de zile / Rețete rapide / Slăbim sănătos / PASIUNEA MEA, BUCĂTĂRIA si tot asa. Aruncăm o privire la profil și da, ce să-i faci. Rețeta triumfă.

2. D-l Y: Pocăiți-vă, sfârșitul e aproape / Întâlniri 18+ (măcar să ai de ce te pocăi, nu?) / Ortodox - grup de Rugăciune / Întâlniri rapide (see a pattern here?) / MANELE / Grupul pensionarilor singuri / Grupul Românilor adevărați - Antena 3 și PSD (cireașa de pe tort, desigur) + 279 other groups

 - că veni vorba, nu pot pricepe în ruptul capului ce terci poate fi în feedul cuiva care aderă la peste 200 grupuri. Și eu care mă simțeam vinovată că am vreo 8.

3. D-l Z - BUNĂTĂȚI DE CASĂ - torturi, prăjituri etc / Prăjiturim împreună / Am diabet (păi na...) + 65 alte grupuri

în fine, rezumând, mici observații asupra majorității:

* femeile alternează o sfâșietoare dilemă între a se lăsa de gătit și a se apuca de slăbit. Sau în fine, întâlnesc acest mix - jumate rețete, jumate diete. Rețete dietetice, doamne feri.
* bărbații umblă după cururi cu o disperare frenetică, dublând fără să clipească asta cu grupuri uber religioase sau naționaliste. Cumva e ok să fii fan arsenie boca și sasha grey. Dacă le ții pe taburi diferite.
* la mare modă sunt bancurile și glumițele. acum știi de unde te spamează mătușă-ta cu meme-uri agramate.
*mămicile de comunitate sunt o specie în sine. N-ajunge să te știi cu niște mămici. Nope, trebuie să le știi pe TOATE mămicile - alea din comuna Berceni, alea născute în lună cu tine, alea care au născut în aceeași lună cu tine, alea care au născut natural, alea care n-au născut natural, alea care au născut la Giulești, alea care au născut în afara țării, etc.
* grupurile pseudo spirituale iarăși țin fruntea plutonului. În combinații complet năucitoare. APOCALIPSA VINE ACUM / SLĂBESTE CU RINA ÎN 90 DE ZILE (deci poate nu vine chiar acum?) / CONTURI DE CLASH ROYALE.

Nu știu ce portret robot generic vă iese vouă al românului facebookist, dar mie-mi iese un superstițios cam gras, flămând și nefutut. Așa o fi.

Voi prin ce grupuri mai hălăduiți?



Read More

28 June 2017

”Am venit, dar nu erați la adresă”

De câte ori n-ați auzit asta de la un curier?
Și de câte ori erați, de fapt, la adresă?
De destule ori încât, atunci când mi s-a întâmplat și mie asta, să mi se spună că-i ceva „clasic”. Serios, clasic? Așa redefinim clasicismul serviciilor?

Cum trebuie să stau prin casă, îmi fac majoritatea cumpărăturilor online mai nou. Nici înainte nu mă prea dădeam în vânt după mers prin magazine, dar acum chiar nu se poate.
Am avut două chestii de primit prin Urgent Cargus, de la Emag respectiv Germag (mi se pare mie sau începe să-i cheme cam la fel pe toți?) și ambele au întârziat.

Prima oară
Primesc SMS de la Urgent Cargus. Că asta e faza exasperantă, primești SMS mai întâi. Ba eu primesc chiar câte două, să fie. SMS-ul zice cam așa:

„Stimabilă cucoană. Stați acasă în ziua de DD-MM-YY, în intervalul orar X-Y, că vine curierul nostru să vă aducă ce prostii v-ați mai luat.”

Și stă cucoana. Că oricum n-avea unde dracu se duce. However, de pe vremea când eram mobilă, am căpătat obiceiul să sun în ziua cu pricina curierul, ca să știu când vine. Pt că intervalul din SMS e foarte lax: între 9 și 17.

Urma să vină vineri. Sun:
- Bună, sunt cutare cu adresa cutare. Când anume veniți în cursul zilei de azi?
- ăăăă... pe laaaa... 11-12-1. Până-n 2.
- Bun așa.

Trece 12, trece 1, trece 2, trece 3, trece 4, pula curier. Sun înapoi.

- Zisăși că vii până-n două.
- Așa?
- ... și e 5. Presupun că nu mai ajungi azi?
- Păi, vreți sâmbătă?
- Vreau când puteți, da.

(absolut nici un cuvințel de scuze, făi, că n-am ajuns, nada)

În fine. Sâmbătă nimic, luni nimic. Luni după amiază mă uit pe site după AWB și constat că acolo era trecut că ajunsese curierul, dar EU zisesem că să nu vină în ziua aia, sau cam așa ceva, reprogramare livrare la cererea mea. Cum ar  veni, „ding-dong! bună ziua, cu pachetul sunt. Oooo, azi nu, e sfântul Coletăranie și nu primesc pachete azi, te rog, du-te cu el de-aici și vino în altă zi”?
Așa că sun în call center, rezist cele 45 de minute de teroare auditivă (bandă cu fâșâieli și încurajări călduroase de a închide și a trimite un mail) și dau de unul care mă întreabă afabil dacă vreau să-l primesc marți, ca pe un soi de hatâr făcut mie.

- Dacă-l aștept de vineri, tu ce crezi, îl vreau marți?!
- ...

Cât despre ce scria pe site, hihi, „a trecut greșit”. Desigur.

A doua oară
La mai puțin de o săptămână, cumpăr ceva de la Germag (apropos, sacourile alea de școlărei sunt mai frumoase ca pe site. Pe site arată înfiorător, dar sunt pozele proaste. Chiar sunt ok) și dau cu ochii, la opțiuni livrare, tot de Urgent Cargus. Of. Ok.

Ca de obicei, bla bla, 2 SMS-uri, „pe data de X între orele Y și Z, păzea că vine mărețul curier”. Ca de obicei sun să aflu când vine, îmi răspunde un Sictirilă cu același super profesionist „păi cred că poate pe la.. înspre...etc”.
Aștept, trece poate, trece înspre, trece pe la, am un deja vu și sun din nou. Dar, surpriză! Text schimbat:

- Păi am sunat, doamnă, și mi-ați respins apelurile de două ori.
- Eu?!
- Da.
- De pe nr ăsta?!
- Da.
- Și ați fost și la adresă?
- Da, am fost la ... ăăăă ... (recită adresa de pe ceva) și nu mi-ați răspuns la interfon. Păi io ce era să fac, să stau să aștept la ușă cu orele....

Ceea ce, firește, mi-a pus capac. PLM, zi „făi, n-am ajuns că n-am ajuns, n-am ajuns că mă cocoșează ăștia cu livrările, n-am ajuns că e cald, n-am ajuns că te-am sărit”, dar nu-mi zi că am respins apeluri și n-am răspuns la ușă. Când eu nici n-am unde dracului să fiu altundeva, că nu mă pot mișca din casă.

Mă uit pe telefon, poate-s proastă și n-am văzut. Dar zisese că i-am respins apelurile, nu că n-am răspuns. Mă uit, evident -  N-am niciun apel de la el. Sun la RDS, întreb de desfășurător, mi se explică cum că-l primesc în format PDF, pe mail. Evident, nici un apel inițiat de curier pe ziua aia.

Sun înapoi în call center, mai trec de 45 de minute de „bine ați venit, momentan toți etc etc”. Dau de unul, mă plâng lui, și ăla promite că depune sesizare și verifică.

Anyway, pe scurt, pași de urmat când vi se mai face măgăria asta și vouă:
1. Sunat, depus sesizare telefonică
2. Scris email, cerut răspuns cu nr înregistrare al sesizării
3. (opțional) anunțat și firma de la care ați achiziționat produsul de problema cu livrarea. Da, nu livrează ei, dar da, dacă ar fi suficiente plângeri, ar schimba livratorul. Eu am anunțat, la ce car de draci aveam.
4. (opțional din nou) Plângere ANPC, categoria - servicii. La dovezi etc atașamente PDF puteți trece mailurile, sesizarea, print screen după SMS, etc. La pasul ăsta am renunțat totuși când mi-au trimis nr înregistrare sesizare, am zis să aștept să văd dacă se soluționează ceva.

Ideea e că ba nu, nu e cuvântul tău contra lui Minciunache. Minciunache are un GPS lipit de fund, dacă nici n-a trecut, ce să mai zic de staționat la adresă, se poate vedea - DACĂ sesizează careva asta. Amândoi aveți un desfășurător al apelurilor, care se poate verifica.

Cam în vreo 4 zile primesc și mail oficios, în care sunt anunțată la plural (poate eram mai mulți în BCC, ce să zic) cum că s-au efectuat verificări, s-a identificat „situația” și s-au aplicat măsuri de corecție.

Acu, repet. Niciunul dintre noi nu-i cretin să își dorească teleportată coletăria instant. Pentru mine, absolut orice scuză exceptând să fiu mințită că am refuzat coletul / nu eram unde eram  / n-am răspuns și a sunat / a sunat și i-am respins e 100% pertinentă. Și dacă m-ar suna unul să zică „sunt la bere, musai vreți azi pachetul” aș zice „nu, doamne fere, lasă să-ți tihnească”. Dar să ajungă clasic să fii făcut prost în față, asta chiar e intolerabil. Și se poate schimba, dar ziceți totuși și voi ceva.


Read More

24 June 2017

Ce apps de cumpărături mai folosesc

De ceva timp si pentru încă ceva timp sunt consemnată în casă. Long story short, din cauza unei intervenții chirurgicale de anul trecut, am scăpat de o belea mare și am dat în altă belea (destul de) mare: spre a doua parte a sarcinii, anumite componente ale mele au început să cedeze presiunii și greutății în creștere. A copilului, că eu dacă am luat juma de kil în astea 9 luni, bine ar fi.

În fine, așa că am ajuns osândită să-mi petrec vara în pat / pe canapea. Rezultate sunt, adică procesul de scurtare a colului s-a stopat imediat ce am început repaosul. Sunt și consecințe: am devenit ciufută, plictisită și amărâtă că anotimpul meu preferat (eu le suport cu chiu cu vai pe celelalte 3, pentru mine doar vara există) se scurge pe lângă mine anul ăsta.

Deci ce să fac, 1st world problems, stau în casă și toc bani. Ai mei, ce-i drept. Și în caz că nu vreți / nu puteți să ajungeți la cumpărături, iată cu ajutorul căror aplicații reușesc eu să-mi găuresc bugetul, chiar și stând în pat:

1. OLX
Sursa mea favorită de chestii second hand, în limitele (de altfel destul de laxe) bunului simț. De exemplu lenjerie second nu mi-aș lua, dar cărucior sau pătuț pentru copil clar da. Mi-am luat o tonă de chestii de pe OLX, inclusiv scaune pt mașină cu tot cu banchetă - la prețul cu care unii vând huse.
N-am întâmpinat probleme cu aplicația până acum, nu spamează (spre deosebire de cea de la Emag, pe care am dezinstalat-o după ce m-a anunțat de vreo 8 ori pe lună de MARILE REDUCERI IREPETABILE OMG OMG, CUMPĂRĂ ACUM) și ocupă spațiu puțin.

2. Bringo
A apărut de curând, am folosit-o cu succes până acum. Practic trimiți pe unul să-ți facă cumpărăturile din supermarket. Eu comand dintr-un supermarket mai apropiat mie, dar sunt destule magazine listate - majoritatea supermarketurilor mari din zonă plus unele magazine cu delicatese, produse bio, artizanale, specialități cafea etc.
Livrarea e vreo 20 de lei, dar uneori prinzi oferte cu transport gratuit. Și prima comandă tot gratuită e.
Nu am avut de ce mă plânge până acum.
În rest, nu ocupă mult spațiu și nu spamează - trimite ce e drept notificări cu ofertele, de genul „săptămâna asta ai transport gratis dacă cumperi X chestie”.
Se pot lăsa notițe celui care-ți livrează. De exemplu eu i-am transmis domnișoarei care-mi va căra 3 etaje sacoșele (doamne, dacă știam că nimeresc o duduie așa gingașă poate nu comandam jumate de aprozar) ca vinetele să nu fie mari și babane, ci cât mai tinere și subțirele. Înainte să plece, te sună să întrebe dacă mai ai ceva de pus pe listă sau de scos, etc, deci sunt destul de flexibili.

3. eBay
Mărețul avantaj pentru mine e că, spre deosebire de Aliexpress sau altele, pe eBay se acceptă PayPal.
Până acum. experiența mea a fost ... bunicică. Da, găsești chestii mai ieftine, dar dacă vrei să fie CELE MAI ieftine, nu te aștepta să fie o super calitate - sunt chinezării. Eu iau nimicuri de până în 10 euro, pt că nu știu și nu cred că vreau să știu unde e poșta vamală în sect 1 - oricum nu pot ajunge acolo. Până în 10 eur ajung la OP local și pot fi ridicate și de soțul meu.
Până acum, la fiecare comandă, din vreo 4-5 obiecte comandate s-a pierdut unul pe drum. Asta e partea proastă. Partea bună e că mi s-a făcut refund pe loc - la câteva ore după ce am semnalat prin email că nu am primit produsul. Luați aminte, băi Emag și alții ca voi.
De asemenea, quite a turn off - timp mare de așteptare. Între 2 săpt și 2 luni dacă vine din Asia, ceva mai puțin dacă e din EU sau au măcar depozite pe aici.

4. FoodPanda sau Oliviera
Le-am încercat și sunt ok ambele. Mici, nu ocupă spațiu, n-am remarcat să spameze prea rău cu notificări sau oferte.
Nu prea comand, cu tot repaosul prefer să gătesc pentru că suntem o familie extraordinar de sclifosită și e greu să încropim un meniu să ne mulțumească pe toți. Dar când și când, merge și comandat câte ceva.
Oliviera avea însă un bug pe la Al Safi parcă, l-am semnalat acum vreo 2 săpt, poate l-au rezolvat între timp. Până la urmă am dezinstalat-o.

Cam atât. De încercat am încercat mai multe, dar doar pe astea le-am păstrat. Unele spamau îngrozitor, altele mergeau prost, altele erau prea stufoase, altele sărace în opțiuni. Astea, până una alta, merg ok și cu ajutorul lor mă ruinez financiar cu succes, câte un pic în fiecare zi.




Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (3) alimentatie (11) amintiri (17) animale (4) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (16) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (2) copii (71) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scoala (1) școală (1) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) Spectra 9+ (1) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (79) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)