30 October 2017

Surprising Things About Parenting Elsewhere in the World

Am găsit o serie de experiențe descrise de către părinții expați. Vă încurajez să le parcurgeți, fie și doar pentru plăcerea de a călători ca Jules Verne, din fotoliu. Sunt experiențele și părerile unor oameni care s-au mutat și își cresc copiii în diferite destinații exotice (Kenya, Guatemala, Mexic) sau în țări de pe continentul european (Italia, Norvegia, Suedia) și au avut câte ceva de învățat de peste tot.

Eu nu mă mai dezlipesc de ele de aseară de când le-am găsit. Nu le-am terminat încă, dar ca mică observație, culturile greu încercate de lipsă de educație și sănătate par să împărtășească obsesii comune cu privire la înfofolit, curent, băuturi reci, etc. Veți fi surprinși poate să aflați că împărtășim credința nestrămutată în „curent” cu cei din Mexic, sau în faptul că statul în ploaie te îmbolnăvește cu părinții din Guatemala. Sau că o bunicuță din Kenya și una din România împărtășesc aceeași aversiune față de băuturile reci. Pe mine aceste adevărate punți culturale ale șoșonilor și ferestrelor deschise m-au făcut să năpârlesc instant de un strat de arogantă iritare. Relaxarea unor părinți din țări bine edzvoltate față de vremea rea sau de hoinăritul prin păduri de unii singuri ai copiilor lor reflectă nu neapărat vreun encounter cu zeița Zenului, cât relaxarea firească a omului care știe că trăiește într-un mediu sigur și bine dezvoltat. Pe de altă parte, dacă pentru tine o pneumonie nu e nicicum o banalitate ci un risc serios asupra vieții celui mic, firește că sufli și-n iaurt și închizi toate alea prin casă.

De observat, de asemenea, și diferențele culturale asupra abordării băieților și fetelor. Părinții de fete, expați din Brazilia dar și cei din Kenya constată cum societatea insistă clar asupra rolului lor ornamental și a ce nu ar trebui să facă: să fie active, să își manifeste emoțiile negative, etc. Mai degrabă sunt încurajate să concureze între ele în atributele fizice decorative (who is the cutest?), să fie „princesas” sau să preia de mici sarcini în gospodărie și îngrijirea celorlalți copii. De reținut asta, pentru că și noi suntem o țară cu o mie și una de prințesele, care ulterior  sunt măscărite dacă îndrăznesc să protesteze în o mie de statusuri cu #metoo. Prințesele nu (se) plâng.

Și încă ceva ce am observat - fiecare dintre părinții care au fost suficient de norocoși să se trezească avansați în pătura de upper-middle și să poată angaja ajutor în casă (prin țări africane sau asiatice, mai precis) au simțit nevoia să scrie măcar un paragraf de scuze, contracarând posibile furioase acuze. Well, bravo lor. Una a scris că așa e frumos, să angajezi pe cineva ca să îi dai un loc de muncă. Alta a zis că așa e cultura locului, takes a village to raise a child. Alta că s-a simțit un pic de porc să vadă desenele copilului cu bona și cu mama care „va veni de la job curând”, dar i-a trecut repede. Normal că i-a trecut.
Se simțea cumva vinovăția de a nu mai fi mămica-martiră-singurică-singurea, dar să fiu sinceră, to hell with it. Bravo ție, fată. Excelent dacă ai găsit pe unu să ducă copiii la pian, pe altul să-i ducă la înot, 3 să-ți gătească și 2 să-ți curețe. Chit că unele dintre noi poate nu recunoaștem, e o reușită unanim aclamată să-ți poți trăi viața și crește copiii fără să-ți iasă ochii ca la melc, și fără să te biciui cu auto-ode lăcrămoase (ah, noi mămicile, câte facem, câte dregem) și kile de cafea de pe o zi pe alta.

Deci rezumând, pentru o serie de povestiri din locuri faine, poze frumoase și informații interesante, click pe linkul ăla de mai sus.

O zi faină să aveți!
Read More

26 October 2017

Două luni de fraternitate



Pe Alex l-am păzit de oameni mari mai ceva ca pe Sonia de mucii oamenilor mici. Adulții supurează uneori chestii mult mai veninoase decât virușii sau bacteriile unor nasuri mucoase. Am reușit să-l scap de majoritatea tâmpeniilor debitate, deși la ultima ei vizită - sper că pentru multă vreme - soacra a reușit să trântească niște monumentali muci în fasole pe ultima sută de metri a vizitei sale. De față cu Alex, a declarat „fata o să-ți fie mai dragă că-i fată, băieții-s așa, mai treacă meargă”.

În fine, trecând prin acest slalom de contracarări și evitări, Alex e încă bucuros să fie frate. Înainte să se nască Sonia am accentuat pe acest mizer avantaj pentru cei care deja stăteau acasă, dar cât se poate de palpabil și de valoros pentru un copil de părinți care muncesc: după ce se naște sora ta, voi putea sta acasă doi ani. Te voi putea lua la prânz, vom merge împreună în diverse locuri, vom avea mult mai mult timp liber împreună.

Și mă țin de cuvânt, cu toate că dorm pe mine în acest timp împreună, de multe ori. Dar mă încăpățânez să-l valorific, refuz să las acești doi ani să se irosească în cloceală și autocompătimire, încurajată de smiorcăieli politicoase (vai ce obosită arăți / trebuie să fii, etc). Fac pachețele, pregătesc mic dejunuri, calc cămășuțe, mergem la înot, mergem în parc, mergem la karate, mergem la Ikea, mergem în mall, mergem în alt parc, mergem în toate părțile. Cât mergem n-adorm măcar.

Paranteză, legat de „vai ce obosită”. Bă, dacă eram grasă niciunul nu suflați nimic. Serios, dacă aveam un cur cât un vapor, nu-l remarcați verbal niciunul. Dar așa, nu știu exact ce prost digerată sămânță de conversație vă face să remarcați fericiți „ce obosită pari!” imediat ce n-am apucat să mă machiez.

1. Da, pentru că sunt.
2. SAU POATE AȘA E FAȚA MEA. Pentru că am 35 de ani, 2 copii, și niciun instructor personal de fucking yogillates.

Pricep că se vrea a fi un compliment stângaci, de genul „ești obosită, deci trebuie să fii o mamă super! arăți obosită, deci trebuie să muncești din greu! arăți de parcă te-a călcat trenul, deci trebuie să fii o eroină a nedormitului” dar serios, complimentează-mi papucii data viitoare dacă vrei să fii drăguț(ă). Mi-am luat niște Reebok portocalii super mișto. Zi ceva de ei mai bine.

Revenind la Alex.
E cam prematur după două luni să zic asta, dar dacă o ținem tot așa, ajunge genul de frate mai mare pe care mi l-aș fi dorit eu.
Rămâne la fel de calm și de iubitor.

Îi cântă serenade improvizate Soniei, în care-i spune simplu că o iubește, că e sora lui, că e cea mai frumoasă. Înainte îmi culegea doar mie flori când ne plimbam. Acum și-a extins galanteria și asupra ei și o scalează, căutând cele mai minuscule floricele pentru cele mai mărunțele butoniere.

Când n-o aude plângând se duce să vadă cum doarme, dacă nu cumva s-a întors cu fața în jos sau s-a dezvelit. Când plânge mă trimite să-i dau lapte sau încearcă să o liniștească cu cântece. E bucuros când vin cu tot cu ea să-l iau de la școală.

Întreabă mereu când, peste câți ani va putea face una și alta. Își dorește să-i dea de mâncare sau să-i ofere jucării. Calculează în câți ani va fi suficient de bun la karate, dacă s-a apucat de pe acum, încât să o apere dacă e cazul.

Nu e nicicum obsedat de ea, nu are nici acea cocoloșeală pre-maternă a fetițelor față de bebeluși, dar e sincer încântat și cald față de ea. Nici nu puteam visa mai bine.

Când dorm cu ei doi, mă culc între ei și mă coc de cald până a doua zi dimineața. N-o mai pun pe Sonia la mijloc, pentru că de două ori m-am trezit și am găsit-o într-o un pic cam prea strânsă îmbrățișare fraternă. Poate de pe la 7-8 luni încolo n-are decât să o țină cât vrea în brațe.

Sunt foarte fericită. E o fericire pur casnică, domestică. Probabil se poate și maneliza foarte ușor. Mi-e bine în starea asta de fericire ca într-un capot călduros și vechi.
Ceea ce vă doresc și vouă :)
Read More

10 October 2017

Inca 2 honest reviews

1. Crock Pot



Nu stiu daca ajunsese si pe la voi valul de entuziasm vizavi de gatitul lent la slow cooker, dar la mine da. Insa nu prea imi faceam curaj sa-mi iau. Pana cand am dat peste cineva care dorea sa se descotoroseasca de al sau contra unei sume foarte modeste - 50 lei mai precis. Atunci mi-am zis ca iau si incerc si daca nu e ok, cu 50 tot il dau si eu mai departe.

Inca e la mine, deci a ramas. Insa apreciez tactul Laurei, care m-a sfatuit sa nu-mi arunc de bucurie restul de oale pe geam, pentru ca o sa-mi treaca si mie amorezatul de slow cooker.
Asa a fost.

Parti bune
1. Gainile soacrei, matusei si bunicii devin masticabile.
2. Spre deosebire de oala sub presiune, nu risti sa bubuie nimic.
3. Gateste el cand dormi tu.

Parti nu foarte bune
1. Sorry, crock pot fans, dar e o chestie pt rasoale, fierturi si supe. Da, din hiper entuziasm poti sa faci si prajituri in 6 ore si mamaliga in 8 I guess, dar asa probabil pot sa fac si paine prajita cu fierul de calcat, sau o cafea in 2 ore. Dar nu vreau.
2. Nu merge stilului meu de gatit - mai amestec, mai gust, mai potrivesc. Merge de minune pentru stilul "pun toate de la bun inceput si dumnezeu cu mila" in schimb. Nu iese nimic rau, desigur, dar nici la fel de bun precum imi ies pe foc, cu potrivit in timp.


Overall, bun daca ai surse de carne tare / atoasa sau daca iti plac astea de mai sus mult: supe, rasoale, fierturi.


2. Salata cu ORICE, bacon si muguri de pin.

De vreo 3 ani imi zic ca incerc reteta asta si uit mereu de ea, dar m-am apucat totusi. O stiu de pe un grup, apoi am regasit-o publicata. E descrisa f frumos aici:

https://www.ralucalatoreste.ro/2017/09/ralugateste-cea-mai-buna-salata-de-broccoli-crud-cu-bacon-busuioc-si-muguri-de-pin/

Am testat si am mancat. Doar eu, ca restul nici batuti nu ar incerca, desigur.
De buna e buna.
Insa eu consider ca reteta triseaza prin alaturarea unor ingrediente cheie, care sunt bune in sine si acopera practic piece de resistance - care actually nu e nicio piesa de rezistenta ci de umplutura. Ma refer la broccoli. Nu, nu e mare chestie broccoli crud si da, ORICE e gustos cu bacon prajit, maioneza de casa si muguri de pin. Orice. Puteti face si salata de sireturi. Daca amestecati bacon crocant, maioneza si muguri de pin, clar vor fi niste sireturi deosebit de gustoase.

Verdict - incercati-o linistiti, dar daca va displace broccoli puneti pur si simplu ORICE va place in locul lui. Salata verde, spanac, piept de pui, mezinul familiei, orice, literalmente ORICE va fi bun cu bacon crocant si muguri de pin. Si maioneza poate fi inlocuita cu vreun sos mai light sau cu simplul ulei de masline, daca vreti.




Read More

28 September 2017

Subiectivități meteo



Până la urmă la voi cât a fost grindina lui Firea? Că la noi a fost cât măzărichea, cam așa. Aș zice cartierul dar îl zic degeaba, copii din cartier avem și la școală. Și de la școală a venit complet confuz Alexandru, care nu pricepea de ce la noi a plouat cu grindină mică iar la alții acasă, conform relatărilor entuziast augumentative, a plouat cu grindină de dimensiuni ovoidale, corespunzând unor babane specii înaripate. Ce era să zic? Că uite-așa înveți să lungești coada vulpii? Am zis că poate a bătut vântul dinspre partea noastră și grindina aia apocaliptică a picat la ei pe casă, nu la noi.

Tot legat de uraganul de la primărie și de valurile de bășcălie în care ne-am bălăcit.
Subiectiv mi se pare și cum am ales să ignorăm complet că a murit un om pentru că i-a picat un copac în cap de la acea furtună care pentru noi a fost sursă de meme-uri și bancuri. Da, știu că stătea să pice copacul, că de obicei ăștia pică la vânt. Dar pariu cu voi că dacă tanti asta NU dădea niciun avertisment și făcea pe surda, îl scoteați pe omul cu copacul martir? Ucis de neglijența primăriei, #corupția ucide, urgia dezlănțuită, sărmanul, se ducea cu un pachet la sora sa, interviuri alea alea. Așa, l-au îngropat alții sub pământ și voi sub un morman de hăhăieli. Zic și io. Ăla nu tot mort e?

Cred că prindem o mini micro vacanță dacă Ziua educației se va serba, tradițional, prin nema educație, adică dacă se închide școala. Pică joi și poate îl pot învoi vineri pe Alex. Cum vremea e așa și-așa, nu suntem deciși încă dacă să mergem pe acasă sau pe-aci primprejur. Parcă Sonia e prea mică totuși. Pe de altă parte, mică e și acasă.


Read More

17 September 2017

Viața în cinci (cu tot cu câine)



Ne adaptăm ok, aș zice eu.

Sonia are un început mai abrupt nițel, s-a umplut de colici, gaze și acnee, și o mai chinuie și o candidoză bucală luată din spital. Limbă albă, în termeni populari.

Trupușorul ei minuscul emite surprinzătoare sonorități de tubă. Râgâie ca un matelot beat și se pârțâie ca o coană mare la bâlci. Toate aceste eforturi fiind punctate de lacrimi și jeluiri sfâșietoare. Măcar știm că n-are canalele lacrimale înfundate, ce să zic.

În rest, doarme și crește, când nu se luptă cu propriile hachițe digestive.

Alex este... la fel, adică un copil afectuos și tandru. O pupă pe Sonia, o învelește, o spală (deși ne isterizăm când zărim niște unghii negre - cum reușesc băiețeii să-și umple unghiile în halul ăsta, atât de frecvent? - pe burtica soră-sii), iar dacă nu sunt pe lângă ea, merge des să verifice dacă respiră și dacă e ok. Când plânge reacționează prompt și mă trimite la alăptat.

E absolut îngrozit de ideea că ar putea să i se facă rău, s-a supărat foc pe mine când a auzit un pocnet de la desfăcut scaiul scutecului, crezând că am lovit-o, dar m-a crezut când am apelat la lipsa de sens a acuzației - cum să pocnesc bebeluși, de ce să fac asta? A fost la fel de protector și suspicios când ne-a văzut tapotând-o pe spate ca să-i scoatem aerul, dar după ce s-a asigurat că nivelul darabanei nu o deranjează, s-a oferit încântat să facă el asta.

Ieri a fost la pescuit cu taică-su, un coleg de-al meu și fiul acestuia. S-a întors încântat și obosit, dar tot nu vrea să guste pește. Deși cumva fish fingers de cod nu se pun la categoria pește. Dracu să mai înțeleagă papilele gustative ale celor mici.

Prima săptămână de școală a trecut mult mai puțin nasol decât credeam eu. Am ajuns la timp, ne-am culcat / am picat lați devreme, am făcut pachețel și plimbat câine. De vinerea asta avem și orar. Am refuzat să se înscrie la religie, dar i-au pus-o a doua oră marțea, deci va sta în clasă „fără să participe”. În fine. Nu pot spune că mă agită prea rău perspectiva.

Auxiliarele au devenit din satana de ieri îngerul terfelit de azi, și să fiu sinceră nici nu știu ce să cred. Evident că ministerul pur și simplu își dorește doar să cumpărăm auxiliarele lui, sau de la licitațiile mânărite supravegheate de ei, care e posibil, sub auspiciile bravului conducător Genunche, să fie la fel de proaste sau mai rău. Însă nu pot să uit cum acum 4-6 luni sau anul trecut mulți părinți se dădeau cu curul de pământ vizavi de mafia auxiliarelor, de aceste practici mercantile care le cocoșează copiii și le sângerează buzunarele, când oricum există manuale, complet ignorate în favoarea celorlalte materiale. Acum aflăm că de fapt multe erau bune, ba chiar geniale și că n-avem oricum ce pune în loc. Manuale din părți.

Câinele e ok, ca de obicei un amestec surprinzător de inteligență și tâmpenie crasă. 5 kile de nesimțire, receptivitate și bolovănism, într-un amestec paradoxal. Pe de o parte e suficient de inteligentă încât să remarce că avem haine de stradă și haine de casă și că dacă punem mâna pe o haină de stradă e rost de scos câinele, adică pe ea, deci se duce la ușă. Pe de altă parte nu o duce capul să realizeze că dacă n-a avut voie în pat la minutul T0, nu va avea nici la T+2 minute. Sau pur și simplu să nu se mai pișe în el - că de-aia are interdicție la pat și canapea.

E în călduri, deci ieșirile se transformă în libidinoase drame în care eu o târăsc spre casă ca o mașteră crudă, iar ea își întinde plină de speranță curul către vreun dulău din vecini de opt ori cât ea. Urmează s-o castrăm. M-a tentat ideea unui cuib (știu că aș avea cui îi da și că ar avea vieți bune) dar citind recent că travaliul la femelele primipare poate dura și 36 de ore, am cam dat înapoi. Nu știam că fată așa greu. Și nu știu dacă vreau s-o trec prin asta.

La școală am avut stupefacția să dau peste o învățătoare super faină. O ghicisem deja de la primele discuții ale Zilelor Porților Deschise că e blândă, dar nu mă așteptam să dau peste așa discurs coerent și de bun simț. M-am dus la ședința cu părinții oftând cu resemnare, așteptându-mă la interminabile ciorovăieli pe materiale și bătut șaua să priceapă iapa. Ne-a întâmpinat povestindu-ne despre copii (nu copii în general, despre copiii noștri), evidențiind părțile bune (că-s autonomi și prind repede), punctând politicos aspectele la care și-ar dori să lucrăm împreună (să colaboreze, să își tempereze ieșirile violente, să formăm o comunitate etc etc), a subliniat că nu vor fi teme sau calificative și că își dorește să punem accentul pe un comportament blând dar sincer, pe continuarea celor șapte ani de-acasă, pe joc, colaborare, etc. Ne-a rugat să formăm și noi o comunitate ca părinți și să ne ajutăm între noi, etc etc.

În rest, cerințele materiale s-au rezumat la vreo două suluri de hârtie și ceva de spălat copiii pe mâini. Mă felicit din nou cu două mâini că sunt căpoasă și mă țin de alegerile mele :)) în cazul de față, școala din cartier, ignorată de o parte a populației drept anostă / mediocră. Deși rezultatele sunt fix pe linie cu altele, cotate mai sus. În fine.

Rezumând, toate-s bune, așteptăm cu interes să se strice vremea, să vedem atunci cum și pe unde scoatem cămașa.

Read More

12 September 2017

Prima zi adevărată de școală




... e azi. Ieri a fost ziua abundenței de flori și de coate în ochii copiilor altora, cât te chinuiai să-l prinzi în poză pe al tău.
Principala provocare în cazul meu nu a fost școala în sine, începutul, etc, cât să reușesc să mă scol la 6.30 și să ies pe ușă la 7.30, în condițiile în care mă culc la 11-12 și mă scol la 2, 3, 4 și 5 pentru că Sonia trece printr-o perioadă nocturnă cam agitată.

Iar în ora petrecută în casă, mi-am propus să:

1. Alăptez, schimb, îmbrac Sonia ( pasul ăsta se poate repeta și de vreo 3 ori la rând)
2. Trezesc Alex, trimit la baie să se spele etc
3. Vigantol Sonia, Vigantoletten & Luivac pt Alex, vitamine eu
4. Mic dejun Alex
5.  Scos câine, cu Sonia cu tot în Manduca, cât mănâncă Alex.
6. Pus pachețelul făcut de cu seara în ghiozdanul făcut tot de cu seara.
*Notă* La pasul ăsta am dat din prima îndărăt. Nu îmi place cum iese sandwich lăsat peste noapte la frigider, plus, de ținut minte - dacă lași chiar și o piatră peste noapte într-o caserolă cu cubulețe de pepene galben, vei avea de dimineață o piatră cu miros și gust de pepene galben. Deci pachețel de pregătit oarecum de cu seară, să le am la îndemână, dar de asamblat a doua zi.
7. Îmbrăcat Alexandru, pus Sonia în Manduca, luat ghiozdan, caserolă, copii, ieșit pe ușă.

Pasul 5 ar merge modificat dacă nu plouă, după primele două săptămâni în care trebuie să-i ducem până în clasă. Dacă apoi trebuie să-i ducem doar până la poartă și nu plouă, aș putea să o iau și pe Jessie după mine. Dacă se intră în curtea școlii e cam complicat, probabil vor face zâmbre paznicii. Vedem.

BTW, bre car haterilor, explicați-mi și mie cum plm aș duce eu pe ploaie / viscol, per pedes sau pe biclă doi copii, dintre care unul de două săptămâni. Scutiți-mă cu Danemarca, am fost pe acolo, da, când ne răsare infrastructura urbană din DK în Ro mă anunțați. FMM de tree huggers impractici.

Revenind.

Nu am reușit să mă urnesc din pat până la 6.30 dar se pare că nu trebuia mai devreme. Deși somnoros, Alexandru a fost uluitor de prompt în a se trezi - am uitat să menționez, e super încântat că e la școală, că va veni și el la prânz acasă (of, copil de mamă lucrătoare) și că a scăpat de grădiniță. Deși a dat o tură ieri prin curtea grădiniței, și-a salutat educatoarea, s-a jucat pe acolo. Însă se cunoștea că zburdă ca un mânz scăpat din pripon :)) În fine, cum ziceam, să vedem cât l-o ține entuziasmul ăsta. La grădiniță trebuia să-l târăsc / implor / scol / urnesc cu mare greutate.

Mă ajută foarte mult că am hainele lui puse pe umeraș la îndemână, deja călcate. Să țin minte să mă țin de asta, dar și de alcătuit măcar componentele inițiale ale pachețelului de cu seara și ghiozdanul. Dimineața, buimacă de somn, cu prunc urlător și școlar somnoros, nu cred că am mare randament.

Totuși, cumva cu tot cu refăcut sandwich, luat mic dejun, alăptat și etc, ne-am trezit că suntem gata la 7.00. Am tras de timp pâmă pe la și un sfert. Alex nu mai voia să stea deloc în casă (oh, tu, entuziasm al primelor zile...) așa că am plecat, ce să-i facem. Am stat în mașină și ne-am uitat pe YouTube, eu am mai alăptat o tură, etc. În ultimele 10 de minute a apărut avalanșa de părinți care știau la ce oră să plece de acasă. Claxoane, mâini și pumni și falange scoase pe geam, zbierete, oglinzi șterse, etc. Să țin minte să NU mă mănânce în cur să parchez așa aproape de școală când ajung la timp.

Deși mă cam încurcă asta.

Am de gând să merg cu mașina DOAR când e timp urât.
Dacă e timp urât, atunci nu pot merge pe jos prea mult. În fine, depinde ce înseamnă urât.
Dar dacă nu pot merge mult pe jos, atunci trebuie să parchez aproape.
Dar nu pot parca aproape dacă vin la timp. Pot parca aproape dacă plec mai devreme.
Păi și dacă plec așa devreme ce rost mai are să iau mașina.
Păi să nu ne plouă în cap, că măcar în mașină nu plouă. N-am avut bani de decapotabilă, uite partea bună.

Așa, scuzați mono-dialogul.

Am intrat cu Alex în clasă și uite totuși un avantaj al faptului că în prima zi de școală adevărată am plecat prea devreme: a putut să-și aleagă el banca în care să stea. S-a așezat în primul rând, dar mai spre colț, nu fix în mijloc. Bună alegere. Băncuțele sunt dispuse în formă de pătrat, pe laturile clasei.

I-am repetat de vreo 30 de ori - aici ai penarul, aici ai prânzul, aici stai tu, aici ai ăla de spălat pe mânuțe, apoi am realizat brusc că sunt privită cu aceeași politețe amuzată și de învățătoare și de propriul copil. Mă așteptau să termin de cotcodăcit și să mă car.

Ceea ce am și făcut. Iar acu, în loc să dorm cu Sonia, stau și scriu chestia asta și tot mă uit la ceas așteptând să se facă odată 11.30 să merg să-l iau.

O zi frumoasă să aveți și voi!


Read More

10 September 2017

Review - Pompa electrica dubla Spectra 9+

Miercuri se împlinesc doua săptămâni de când am pompa electrica Spectra. Suficient timp sa ma scape de dificultățile (re)începutului in alăptare si sa-mi fac o părere despre ea. A sosit foarte prompt, în plină furie a laptelui. Încă nu știu dacă eu îmi provoc singură supra-lactația, pentru că și de data asta m-am panicat și am îngrămădit produse și alimente galactofore (ceai Fares, Galactogil, supă de pasăre de țară, dacă sunteți curioși) sau e pur și simplu consecința unui urcuș cam abrupt, a unei adaptări firești a organismului matern la cerințele nou născutului.

Ideea e că nici de data asta nu am scăpat - m-am umplut de gâlme, noduli de lapte, dureroși și tari, am făcut și febră și totul a culminat cu acele frisoane nocturne detestabile, în care abia te ții pe picioare de rău ce te zgâlțâi. Măcar de data asta știam de la ce sunt și n-am mai crezut, ca data trecută, că o fi uitat chirurgul vreo pensă ceva prin mine, am dat în septicemie și mor (observați optimismul acut al scenariilor mele nocturne).

Știu că unele femei reușesc să își detensioneze sânii scoțând cu mâna surplusul. Dar eu nu-s una dintre ele. Mie nu-mi iese. Știu că altele insistă și reușesc să trezească chiar și pruncii cei mai toropiți de icter. Dar iar nu-s una dintre ele - dacă doarme, eu îl las. Nu-l pot ciupi, gâdila, zdruncina, nu pot face nimic care să amărască și mai mult boțul abia scos din mine, pe lângă sperietura prin care tocmai a trecut, a întâlnirii cu lumea de dincoace. Și la Sonia, toropeala a ținut doar câteva zile / nopți. Timp în care m-am urcat pe pereți de durere, tot încercând să scot o parte din lapte. Cel mai groază mi-e de mastită - cred că am mai spus că am vreo două prietene care au fost curajoase și au alăptat prin mastite succesive. Mă bântuie încă imaginea acelui sân roșu-violaceu, cu drena pentru puroi ieșind din el. Poate nu e așa grav pe cât era poza. Poate prietena mea nu trebuia să-mi fi dat poza deloc. În fine. Ideea e că mă îndreptam cu pași mari spre așa ceva. Și atunci a intrat în scenă, din fericire, Spectra. Alături de masaje, dușuri și comprese fierbinți și ceva lecitină.

Eu mai aveam o altă pompă electrică, luată cu mine la spital, cu care nu reușisem nici o laie. Diferența a făcut-o în primul rând un feature al Spectra 9, care mie una mi se pare foarte important: cupele Spectra sunt „calibrate” pe măsura diametrului areolar al clientelor. Care diametru se dovedește a fi foarte important:



Odată trecută cu bine peste furia laptelui, n-am totuși de gând să pun pompa în cui / cutie. Intervine rolul secund al acesteia pentru mine, și probabil rolul principal pentru mamele care trebuie să revină curând la serviciu sau să petreacă mult timp despărțite de cei mici, dar nu vor să sacrifice alăptarea: pot scoate și stoca rezerve de lapte matern. De săptămâna viitoare voi reîncepe masajul medical, pentru că numai niște crize de lumbago nu mi-ar mai trebui acum. Asta înseamnă că de vreo două ori pe săptămână am să zac pe o masă în timp ce o ursoaică sau vreun urs priceput mă frământă îndreptându-mi cât de cât spinarea. Asta în cazul fericit în care dau de vreun fiziokinetoterapeut competent; am avut neplăcerea să dau și peste una de la care ieșeam la fel de beteagă, doar ceva mai uleioasă pe șale. În fine. Ideea e că nu aș căra copilul după mine, mai aleg pe frig și zloată, ca să-l neglijez o oră cât mă masează, ci l-aș lăsa cu tatăl său, care-și asumă bucuros rolul de îngrijire, numai să-i las și toate mijloacele la dispoziție - lapte proaspăt, în cazul nostru. 

Revenind: în majoritatea restului țărilor acestei lumi, concediul maternal se întinde pe câteva luni firave, dacă nu chiar săptămâni. Am multe prietene din US; la ele, concediul maternal e de fapt o formă de concediu pentru invaliditate temporară sau ceva de genul ăsta și au parte de vreo 3-5 săptămâni, la latitudinea angajatorului. Pentru care sunt foarte recunoscătoare. Da, și eu sunt siderată de ideea de a reveni la muncă (și nu numai de birou) la 3 săptămâni, când abia dacă ți s-au închis la loc toate chestiile și poate încă mai sângerezi sau abia te refaci după un eveniment glorios dar traumatic. Dar și mai siderată am fost să aflu că rata alăptării exclusive în US era de 77% până la 3 luni și de 50% până la 6 luni, într-o perioadă în care româncele noastre, cu toate osanalele închinate mamei și alăptării, și cu toate concediile de 1, 2 ani, aveau un rușinos procent de 12.5%.  Acum văd că-i mai binișor - aproape 30% până la 6 luni și 80% în prima lună, conform studiului SAMAS din 2016.

În fine. Știți care era ajutorul cel mai prețios al prietenelor mele americance? Pompa. Pompau toate, și nu ca mine, la ocazii, ci zilnic, zi de zi de zi. Zeci de pungi stocate in congelator. Chiar dacă nu puteau să le fi alături celor mici, centrele lor de îngrijire acceptă laptele matern, locurile de munca au spatii dedicate mamelor care pompeaza (mare bilă albă pentru sistemul lor măcar aici), lăsau rudelor sau babysitterului etc. La vremea respectiva mi se paruse bizar, insa sa fiu sincera, rezultatele sunt net in favoarea lor. 

:
La primul copil, intarcarea a coincis cu revenirea mea la serviciu, la 1 an jumatate. N-am reusit sa ma adaptez si suptului nocturn si revenirii in plina forta la munca. De data aceasta voi sta un an si zece luni acasa - asta daca nu decide Olguta ca n-am decat sa fiu mama aproape-eroina cand oi sti sa ma marit din interes, sau in fine, nu pe banii statului, si-mi rade de tot indemnizatia. Ar putea fi suficient, ar putea sa nu, dar oricum, am de gand sa ma folosesc din plin de pompa si pentru o adaptare lină, și pentru deplasări și de ce nu, și pentru o înțărcare treptată și fără recidivarea angorjării. 

Revenind la Spectra 9+, am să sumarizez principalele calități pe care le-am observat de când o folosesc, în ordinea pur subiectivă a importanței pe care le-o acord:

1. Cupe ajustate pe mărimi
Cum spuneam mai sus, dacă e cupa prea mare, nu trage bine, dacă e cupa prea mică, produce fricțiuni și rănește. Să nu uitați să măsurați bine înainte să comandați. de exemplu, mie pompa cealaltă (aia care nu trage) mi-e prea mare.

2. Piese de schimb accesibile
Spre deosebire de alte modele la care, de exemplu, dacă s-a stricat supapa te-ai ceva în el de ansamblu galactofor, Spectra 9+ îți permite să cumperi toate componentele. Supapa e cea mai gingașă, e dintr-un latex moale și trebuie schimbată. Costă vreo 7.5 lei la EduClass, deci puteți lua cu tot cu pompă câteva de rezervă sau le puteți cumpăra pe măsură ce se uzează. Puteți cumpăra separat și filtre și furtun și cupe și protecții, etc.

3. Protecție contra fluxului invers.
Dacă sunteți ca mine, probabil v-a luat amețeala imaginându-vă furtunașele alea subțirele inundate de lapte. Laptele matern e cam greu de curățat de prin diverse cotloane, fiind gras și cu aderență mare. Din fericire, Spectra 9+ are această chestiuță care izolează corpul său receptor de furtun și restul dispozitivului:


4. Ține bateria
Am încărcat-o miercuri 4 ore, a ținut până vineri. Pompat zilnic - eram în plină angorjare.

5. E mică
Pe site zice că încape într-o geantă. Acu depinde și de geantă; în ultima vreme se poartă gențile în care încape și copilul cu tot cu pompă. Dar da, e mititică și o poți lua după tine oriunde.

6. Trage tare
Spectra 9+ are un mod incipient de masaj, care imită sucțiunea de început și stimulează let-down (nu cunosc termen similar în română, dar ideea e că îți face laptele să vină) și modul expression. Modul massage are vreo 5 nivele, modul expression cred că are 10. Eu peste nivelul 6 nu am ajuns și nici nu mi-am propus - e foarte puternică și cred că între 4 și 6 face o treabă excelentă. La 10 nu mă încumet, dar sunt sigură că e utilă și la nivel maxim, în funcție de tolerabilitatea fiecăruia.

7. Funcții deștepte
Are timer și memorie - reia setările precedente și se oprește singură după 30 minute. Poate fi repornită, desigur. Eu una am obținut cantitatea necesară în 5-8 minute, dar cred că asta depinde de fiecare mamă - așa-s eu, mai pe fast forward. Mie și copiii îmi stau tot 5-8 minute la sân, deci probabil așa e ritmul meu de producție.

8. Se spală ușor.
Datorită scutului, laptele nu pătrunde prin mai știu eu ce îmbârligături de mecanisme, să le corodeze sau încleieze. Restul pompei e transparentă, poți vedea ușor dacă nu ai clătit bine, etc. Eu bag o tură și la sterilizat după spălare, posibil să exagerez, habar n-am.

9. Nu face gălăgie.
N-am trezit niciunul dintre copii când am scos noaptea surplusul de lapte. 

10. E bună de cadou :D

Eu am o problemă cu cadourile care vizează hrana artificială, oferite unei mame care n-a născut încă. Da, poate sunt mai catolică decât papa, dar mi se pare că-i transmiți mesajul greșit dacă ea nici n-a apucat încă să încerce să alăpteze și tu te înfigi în ușa ei cu un pachet cu lapte praf, sterilizator biberoane, 15 suzete, etc etc. Ce vrei să spui? „Știu că o să dai chix, așa că na-ți astea, or să-ți trebuiască”. Dacă pleca în luna de miere, te duceai cu un pachet de Viagra, în caz că ginerică dădea și el chix? Dacă pleca la schi, îi duceai un ghips? Dacă ieșea la pensie, îi duceai un voucher de la pompe funebre? Și atunci? De ce n-ai presupune mai degrabă că va reuși să alăpteze, și să-i duci cadou ceva ce-i va ușura începuturile acestui proces. 

Rezumând: Spectra 9+ e mică, puternică, silențioasă și face treabă bună. Mă bucur că o am și....


O zi faină și happy pumping!

Read More

30 August 2017

Familia de 4 si-un caine - Hulubii



Am născut acum 5 zile. Stiu asta pentru ca le tot numar si imi tot numar membrii familiei. 5 zile, si 5 oameni cu tot cu caine, vorba lui Fățucă - care se dovedește a fi un frate mai mare deosebit de tandru, afectuos și blând. Sper să nu stricăm așa începuturi bune cu prostii de oameni mari.

Că veni vorba, legat de trecerea de la copil unic la statutul de frate, cele mai mari tâmpenii și gafe de adulți le-am auzit spuse, nu de către copii. Probabil am sa dezbat mai pe larg subiectul, insa uite, ca exemplu, copiii constatau simplu „o să aveți un bebe” sau relaționau „și eu am o soră / un frate” și atât.
Oamenii mari în schimb, ferească mnezău, mai mergeți și vă mai căutați de gărgăuni, bre, că n-are cum să fie așa scumpă psihoterapia. 2-3 ședințe acolo.
În schimb, asistenta de la grădiniță i-a șuierat în față lui Alex în timp ce o și ștergea pe hol, să n-apuc nimic să zic ”Abia aștept să văd ce faci când nu te mai iubește mama doar pe tine!”
QED. Feriți-vă de măgăruși și de adulți.

Revenind la ale noastre. Am născut la Filantropia, spital de stat curat, primitor și integru, aș zice, pipăindu-mi buzunarele rămase nehărțuite în urma experienței. Am optat pentru salon, nu rezervă, pentru că m-am gândit că poate cu o colegă de salon mă mai ajut la una alta, dar și pentru că totuși parcă aș fi avut alte lucruri mai bune de făcut cu 400 lei x 3 nopți, sau cât o costa. Am tras lozul câștigător - n-am avut colegă deloc, dar nici nevoie de ajutor. Deci am nimerit oarecum intimitatea rezervei, dar gratuită.

Am născut tot prin cezariană; am cumpănit în toate felurile, citit, studiat, întrebat, și posibilitatea unei NVDC n-a reușit să mi se apropie de marja mea de riscuri asumate pentru acest eveniment.
Operația a decurs cu bine. Medicul meu curant este o domnișoară mignonă, cu discurs calm și maniere impecabile. Au asistat-o două alte d-re și mai tinere. Totul a decurs impecabil și am avut completă încredere în ele.
Tata ar fi făcut apoplexie; e genul care dacă ar putea s-ar opera cu Matusalem. Tot ce-i sub 60 de ani e îndoielnic și tot ce-i sub 50 e clar incompetent, criminal și nepriceput. Firește că-i și sexist, deci dacă mai e și femeie medicul, deja umblă să-ți caute coroane ieftine de pus pe groapă. Culmea ironiei - o doamnă dr chirurg f tânără, de 30 și-un pic i-a salvat viața acum câțiva ani. A leșinat aproape de oroare când a realizat că a fost pasat de Ilustrul și Preabătrânul și probabil și cam Preaplictisitul maestru de ceremonii la care tot cotizase, fix în ziua operației.

În ultimii aproape 7 ani dintre sarcini văd că s-au schimbat chestii în bine la procedura în sine de naștere prin cezariană. Nu mă pricep să spun ce anume, dar recuperarea mea a fost uluitor de rapidă deși și prima oară mă lăudasem că mi-am revenit repede. Totuși, eu acum 7 ani în a treia zi sprijineam pereții, iar acum m-am externat aproape ca nouă. Acum fac chestii prin casă, am ieșit la plimbare, cumpărături, etc. Pur și simplu sângerările, inflamația, tot procesul traumatic este în mod considerabil redus. Nu știu cum. Nu mă pricep. Dar totul a fost mult mai puțin invaziv  și mai rapid de refăcut de data asta.

Mai degrabă, dacă e să fi avut vreo problemă - încă mai am un pic - a fost cu lactația. Încă din timpul sarcinii, un coleg de serviciu a ținut morțiș să îmi proorocească că nu voi avea lapte la al doilea copil. Pentru că nevastă-sa n-a avut sau în fine, a avut și i-a dispărut, pentru că n-a apucat să mai doarmă la fel de bine ca la primul. Sesizați cumva un pattern aici, cu adulții care adoră să zică răutăcisme tâmpite? Că eu cam da.

În fine. Am rămas oarecum cu ceva îngrijorare întrun colț al minții iar când în prima noapte din spital Sonia a bocit flămândă, agățată de pieptul meu îndurerat și sterp, panica mi s-a urcat până în tavan. Degeaba știam de data trecută că nu vine din prima, că mai întâi colostru, că alea alea. Am comandat în dreapta și-n stânga supă de găină (mulțumesc, Clara!), Galactogil, litri de ceai de lactație și m-am pus pe băut mai ceva ca un cetățean turmentat din banii partidului.

Și evident, am comis-o din nou - m-am culcat fără lapte și amărâtă, și m-am trezit cu două pietroaie inflamate pe piept în loc de sâni.
Venise laptele. Pentru tot județul Ilfov. Înfundase și o grămadă de canale pe parcurs.
Dacă vreodată mi-a dat prin cap să-mi pun silicoane (no offense, arată super!) sau am trecut cu vederea diverse metafore literare despre sâni pietroși, așa ceva nu mai e posibil după trecutul recent.
Sânii nu trebuie să fie pietroși. Nici dureroși. Dacă e să ne dăm în bărcile literaturii cu giugiuleli compatibile cu aceste sfere ale durerii pentru mine și ale plăcerii pentru restul lumii, Teodoreanu a nimerit-o probabil cel mai bine cu asemănările sale obsesive între sânii eroinelor și „hulubi”. Adică porumbei. Da, sânul ar trebui să fie ca un hulub - elastic, delicat, palpitând, catifelat și ușor molcuț. Nu un pietroi incandescent de durere.

M-am dus să întreb de pompă în spital, amintindu-mi de prima dată când a fost un ajutor de nesperat (că nu-s la prima furie a laptelui), însă mi s-a răspuns cu fix aceeași plăcere răutăcioasă sesizată la alți oameni mari (vezi exemplele de mai sus) că pompele din Filantropia sunt doar pt scos lapte pt mame de prematuri și doar dacă au hârtie scrisă și eu n-am, na!
N-am insistat, ce să zic, nici prematur n-aveam nici alte hârtii de semnat / dat. Bine, poate aveam, dar uite de-a dracului eu nu dau urâcioșilor nimic.

Și cum stăteam eu așa, contemplându-mi cu tristețe rotunjimile pietroase (cred că lățeam vreo 5 hulubi cu ei, serios) mă trezesc că pe ecranul telefonului apare un mesaj care mă face să mă simt ca în The Truman Show. Ana de la Mămica Urbană, felicitându-mă pentru naștere și întrebându-mă dacă nu vreau să încerc o pompă Spectra pentru sân. Nu mai vorbisem cu Ana din sarcină, când m-a ajutat prompt să găsesc un medicament care, ca de obicei, nu se găsea altminteri pe nicăieri. Și acum apărea din senin, la fix câteva minute după ce mă întorsesem cu mingile mele pulsatile în cameră, la o Sonie mult prea mititică să facă față surplusului meu.

Dacă acum vă gândiți că tot ce-ați citit a fost un intro gigantic la vreun soi de advertorial pentru pompe, vă înșelați - advertorialul, de fapt reviewul, urmează mâine, când mă adun și testez și eu produsul. Dar trebuie să admiteți, potriveala e fantastică.
Țineți pumnii să meargă. Mă îndoiesc că e complet fair să nimerească la așa încercări, anume de desfundat din prima canale, așa că încerc oricum și eu să fac ce mai țin minte de data trecută - alăptat într-una, ceva masaj (dar nu îmi prea iese, sunt efectiv marmorată de noduli, parcă încerc să masez bucăți de lemn), dușuri locale fierbinți.

Băi dar și dacă mă desfundă chestia asta, să vezi osanale pe mine. Nu de alta, dar eu în mastită nu vreau să dau. Am câteva prietene care au alăptat printr-o serie de mastite și recunosc că mi se cam duce curajul când îmi amintesc de încercările prin care au trecut. Cu drenaj și țesut violaceu și... oh, dar să nu ne mai gândim.

În fine. După trei zile m-am externat din Filantropia, cu 99.99% experiență pozitivă față de acest loc (te mai pui la 1 ciufuțică, n-are rost), un copil nou născut sănătos tun, o operație cu un progres fantastic de refacere și o foame de urs ieșit din hibernare.
Și doi... hulubi umpluți cu gips, să zicem. Of. Ieșim noi și din asta. Am să revin cu review 100% sincer - dacă merge bine, dacă nu merge, iar bine, de raportat raportez.

Hulubăreală plăcută tuturor vă urez!






Read More

15 August 2017

Am ajuns la capăt

Nouă luni de zile de panică, întretăiate de mici perioade de calm. Așa a fost sarcina asta. Acum ne mai așteaptă un hop, nașterea în sine, și putem trece la celălalt set de panici, cele părințești. Glumesc. Nu suntem panicoși din fire. De altfel cred că de asta ne-au și destabilizat în așa hal psihic peripețiile acestei sarcini. Nu ne așteptam deloc să fie probleme și iacătă că au fost ceva-ceva.

În fine. Cumva am ajuns chiar și așa la final, suntem sănătoase și așteptăm una mai nerăbdătoare ca alta să ieșim din formula 2 în 1. De data asta am reușit să nu mă mai tund. La prima sarcină, fix pe final am avut impulsul de neoprit să mă duc la prima proastă înzestrată cu foarfeci și să o pun să mă ciuntească cum o duce capul.

În schimb am zugrăvit, am mutat chestii prin casă (well, nu eu), am cumpărat chestii noi, am cumpărat cam TOATE chestiile de care vom avea nevoie în viitoarele 3 luni pentru copil. Ce e drept nu sunt multe, am reușit să rămânem destul de minimaliști.

Am mai tradus ceva chestii, m-am plimbat o grămadă de când am scăpat de repaosul la pat. Mi-am mulțumit într-una că am luat permisul și am răspuns iar și iar și iar și iar afirmativ întrebărilor „dar încă mai conduci”, de parcă alternativa de a mă bălăngăni pe 40j de grade pe jos, în RATB sau în Loganul vreunui random dude ar fi cu mult mai safe și mai kosher.

Că veni vorba de asta, am început să devin din ce în ce mai țâfnoasă și mi se cam scurtează fitilul pe zi ce trece. Probabil anxietate legată de naștere și alimentată de factori obiectivi. Mă trezesc cu oameni cu care n-am mai vorbit de luni de zile că își găsesc să mă întrebe fatidica serie „dar de ce nu”.

Basically, vine cam așa - după scurte formule de salut, se trece direct la subiect. Am auzit că ești gravidă, excelent. Ai de gând să cumperi cutărică obiect / să faci cutărică obicei / să aplici cutărică acțiune? Da / Nu? Dar de ce da / nu? Uite, mie mi-a tunat în cur această idee și consider că by default e mult mai bună ca a ta. Chit că tu probabil ai avut timp să rumegi pe îndelete pe când eu probabil doar mă plictisesc în trafic sau pe budă, și altfel nu știu să vorbesc cu oamenii decât frecându-i la icre. De la botez până la diverse obiecte bebelușești, a început să mă exaspereze să justific fiecare decizie ca mod de a face conversație.

În rest, ultimele zile sunt cam cum mi le aminteam de data trecută. Dacă stau în fund mă doare spatele, dacă stau pe-o parte mă dor coastele și umărul opus (mai degrabă de la spondiloză etc), dacă stau pe spate mă apasă burtoiul pe vena cavă, amețesc și încep să văd stele și tot așa. În rest, am niște arsuri de aș putea lejer să fiu al patrulea dragon al lui Draenerys, mă rostogolesc și merg cu grația unei gâște priponite, în fine, din astea.

Absolut, dar absolut toate temerile posibile mă zgarmănă mărunt mărunt. De obicei noaptea, firește.

Dar în fine, vestea bună e că de la atâtea „să vedem, cum o fi norocul”, ”prognostic rezervat”, ”știți, nu prea e de bine”, ”să sperăm că ajungeți la 25 de săptămâni” și câte mi-au mai auzit urechile anul ăsta, am ajuns, așa mare, ciufută și bănuitoare la termen. Uite că am reușit. Pulled it through, cum s-ar zice.

Iar acum mă întorc la tradus, nu de alta dar mă tentează enorm să citesc al coișpelea studiu pe tema riscurilor asociate diverselor mele particularități, că dacă tot am scăpat de 98% din griji, de ce nu le-am identifica complet pe restul de 2%.
Read More

10 August 2017

Ține minte

Aproape am alunecat în somn toți trei. Sunt graniță între cei doi copii ai mei, unul înăuntru, altul în afară, amândoi ghemuiți sub ocrotirea mea.

Ține minte clipa asta. Clipa asta din noapte în care-ai fost hotar blând și adormitor între ei doi, în care li s-au atins prin tine membrele, în zvâcnet moale de vis.
Ține minte clipa asta, amândoi fragili, amândoi visându-și zilele ce vor să vină.

Ține minte amândouă perechile de mâini căutându-te în somn, ține minte fetița, înlăuntrul tău, arcuindu-se ca o pisică, împingându-și călcâiele în mijlocul tău, ține minte băiatul, zvelt și catifelat, alungindu-se lângă inima ta.

Ține minte rotundul perfect al acestei clipe.
Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (3) alimentatie (11) amintiri (17) animale (4) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (16) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (2) copii (71) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (69) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scoala (1) școală (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) Spectra 9+ (1) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)