24 June 2017

Ce apps de cumpărături mai folosesc

De ceva timp si pentru încă ceva timp sunt consemnată în casă. Long story short, din cauza unei intervenții chirurgicale de anul trecut, am scăpat de o belea mare și am dat în altă belea (destul de) mare: spre a doua parte a sarcinii, anumite componente ale mele au început să cedeze presiunii și greutății în creștere. A copilului, că eu dacă am luat juma de kil în astea 9 luni, bine ar fi.

În fine, așa că am ajuns osândită să-mi petrec vara în pat / pe canapea. Rezultate sunt, adică procesul de scurtare a colului s-a stopat imediat ce am început repaosul. Sunt și consecințe: am devenit ciufută, plictisită și amărâtă că anotimpul meu preferat (eu le suport cu chiu cu vai pe celelalte 3, pentru mine doar vara există) se scurge pe lângă mine anul ăsta.

Deci ce să fac, 1st world problems, stau în casă și toc bani. Ai mei, ce-i drept. Și în caz că nu vreți / nu puteți să ajungeți la cumpărături, iată cu ajutorul căror aplicații reușesc eu să-mi găuresc bugetul, chiar și stând în pat:

1. OLX
Sursa mea favorită de chestii second hand, în limitele (de altfel destul de laxe) bunului simț. De exemplu lenjerie second nu mi-aș lua, dar cărucior sau pătuț pentru copil clar da. Mi-am luat o tonă de chestii de pe OLX, inclusiv scaune pt mașină cu tot cu banchetă - la prețul cu care unii vând huse.
N-am întâmpinat probleme cu aplicația până acum, nu spamează (spre deosebire de cea de la Emag, pe care am dezinstalat-o după ce m-a anunțat de vreo 8 ori pe lună de MARILE REDUCERI IREPETABILE OMG OMG, CUMPĂRĂ ACUM) și ocupă spațiu puțin.

2. Bringo
A apărut de curând, am folosit-o cu succes până acum. Practic trimiți pe unul să-ți facă cumpărăturile din supermarket. Eu comand dintr-un supermarket mai apropiat mie, dar sunt destule magazine listate - majoritatea supermarketurilor mari din zonă plus unele magazine cu delicatese, produse bio, artizanale, specialități cafea etc.
Livrarea e vreo 20 de lei, dar uneori prinzi oferte cu transport gratuit. Și prima comandă tot gratuită e.
Nu am avut de ce mă plânge până acum.
În rest, nu ocupă mult spațiu și nu spamează - trimite ce e drept notificări cu ofertele, de genul „săptămâna asta ai transport gratis dacă cumperi X chestie”.
Se pot lăsa notițe celui care-ți livrează. De exemplu eu i-am transmis domnișoarei care-mi va căra 3 etaje sacoșele (doamne, dacă știam că nimeresc o duduie așa gingașă poate nu comandam jumate de aprozar) ca vinetele să nu fie mari și babane, ci cât mai tinere și subțirele. Înainte să plece, te sună să întrebe dacă mai ai ceva de pus pe listă sau de scos, etc, deci sunt destul de flexibili.

3. eBay
Mărețul avantaj pentru mine e că, spre deosebire de Aliexpress sau altele, pe eBay se acceptă PayPal.
Până acum. experiența mea a fost ... bunicică. Da, găsești chestii mai ieftine, dar dacă vrei să fie CELE MAI ieftine, nu te aștepta să fie o super calitate - sunt chinezării. Eu iau nimicuri de până în 10 euro, pt că nu știu și nu cred că vreau să știu unde e poșta vamală în sect 1 - oricum nu pot ajunge acolo. Până în 10 eur ajung la OP local și pot fi ridicate și de soțul meu.
Până acum, la fiecare comandă, din vreo 4-5 obiecte comandate s-a pierdut unul pe drum. Asta e partea proastă. Partea bună e că mi s-a făcut refund pe loc - la câteva ore după ce am semnalat prin email că nu am primit produsul. Luați aminte, băi Emag și alții ca voi.
De asemenea, quite a turn off - timp mare de așteptare. Între 2 săpt și 2 luni dacă vine din Asia, ceva mai puțin dacă e din EU sau au măcar depozite pe aici.

4. FoodPanda sau Oliviera
Le-am încercat și sunt ok ambele. Mici, nu ocupă spațiu, n-am remarcat să spameze prea rău cu notificări sau oferte.
Nu prea comand, cu tot repaosul prefer să gătesc pentru că suntem o familie extraordinar de sclifosită și e greu să încropim un meniu să ne mulțumească pe toți. Dar când și când, merge și comandat câte ceva.
Oliviera avea însă un bug pe la Al Safi parcă, l-am semnalat acum vreo 2 săpt, poate l-au rezolvat între timp. Până la urmă am dezinstalat-o.

Cam atât. De încercat am încercat mai multe, dar doar pe astea le-am păstrat. Unele spamau îngrozitor, altele mergeau prost, altele erau prea stufoase, altele sărace în opțiuni. Astea, până una alta, merg ok și cu ajutorul lor mă ruinez financiar cu succes, câte un pic în fiecare zi.




Read More

21 June 2017

...Dar nu vreau să fac reclamă

Stimați consăteni de blogosferă, cititori, forumiști și ce dracului mai căutăm pe internet.

Vă rog frumos să vă dezbărați de această preocupare care nu vă aduce nici un fel de fală, poate doar ridicolul propriu și iritare a interlocutorului: obsesia de a nu face cumva, involuntar și neplătit, reclamă cuiva.

Mai dă-o dracului de treabă. Nu poți citi despre cum și-a schimbat unul dormeza, a plecat altul în vacanță, al treilea a găsit un iaurt care-i place și al patrulea își primește scutecele pentru plod la ușă, fără să faci un fel de slalom de ghiceli și deducții printre indicii și aluzii și făcut cu ochiul, ca să afli de unde dracului și-a procurat bunurile și serviciile despre care vorbește. Pentru că nu vrea să facă reclamă.

Și de ce nu vrei ?

Se desprind de aici două mari curente de gândire, unul mai bont ca altul:

1. Pentru că nu vrea să fie bănuit pe nedrept, de cititori sau de moderatori de forum, că ar fi fost mituit de către giganții industriei ca să zică „Mi-am luat ieri o gogoașă de la Mega”, pentru pervertirea opiniei publice întru câștigarea de foloase nemeritate și îmbogățire rapidă.
2. Pentru că Mega NU l-a contactat ca să-i ofere foloase nemeritate și îmbogățire rapidă încă.

Hai mai dă-o-n bărci de treabă, serios. NU vom tăbărî  cu sutele de mii pe Altex, doar pentru că zici tu că ți-ai găsit acolo prăjitor de pâine. NU trăiește Ikea din 3 postaci și 8 pișcoturi. Și NU sunteți toți așa fondatori de opinie de să vă frăsuiți ca mândra-n poartă până ziceți de unde v-ați luat dozator de apă.

Apel și la moderatorii de forum - bre, nu ești cerber la poarta raiului. Nu acolo stă ROIul Amazonului, în pitpalac.com/forum . Hai să nu ne mai căcăm pe noi atât.

În fine. Cu riscul pe deplin asumat de a fi crezută o unealtă capitalistă de spălare pe creier, vă anunț că am luat de pe Emag niște lenjerii de pat, un dozator de apă de la Carrefour, pâine și hârtie igienică de la Lidl și niște cireșe din piață, de la a treia babă pe stânga.
Read More

11 June 2017

Cum și cât mi-au folosit leacurile din străbuni

Sarcina asta a fost oricum numai liniștită nu. De la 14 săptămâni încoace o ținem numai într-un prognostic rezervat și într-o spaimă; totul culminând cu cele 3 luni rămase de repaos la pat, care deja mă fac s-o iau razna. Dar în fine, om trăi și-om vedea.

Inca de prin toamna anului trecut suntem, sub o forma sau alta, răciți. Ba unul, ba altul, ba toți. E un fenomen la fel de natural ca ploaia, când ai copil la grădiniță de stat. Mulți copii, mulți muci, mulți viruși. Asta este.
La fel de natural este ca, dacă rămâi gravidă, să-ți scadă drastic imunitatea, dar să nu poți lua mare brânză pentru că beneficiile asupra ta (nas desfundat, ameliorat tuse) sunt minore comparativ cu riscul asupra fătului (defecte congenitale grave, avort, etc).

Așa că nu ne-am mirat vreunul când m-am dus la medic să-i cer opinia și am plecat de-acolo cu urări de stoicism și sirop de pătlagină. Nici nu ne așteptam la altceva.
Am revenit acasă și am întrunit cvorumul - adică am pus o poză cu mine în pat, galeșă și galbenă, specificând că am răcit și solicit leacuri naturiste adjuncte, că doar la alea - și nici alea toate - am voie, plus benignul și ineficientul paracetamol.

Și să te ții, măiculiță. Partea bună e că am prieteni săritori. Partea proastă e că mai bine săreau pe loc.
N-a ajutat nimic, la nimic, cu nimic.

Într-un final am dat în pneumonie - adică în încă vreo 2 săptămâni și am ajuns la antibiotic. Ocazie cu care am aflat că era de altfel și ăla perfectly safe, dar nu e de bonton să-l dai din prima. Pana mea.





În peste trei luni de doftoricit cu leacuri din străbuni, am adunat un compendiu de substanțe care, cum ziceam, n-au folosit la absolut nimic. Însă privind în retrospectivă, am constatat că dacă le combini îți iese o marinadă pt friptură perfectă.

Deci luați de notați, că vă va fi de mare, mare ajutor la vreun biftec. dacă vreți să trăiți, nu, dar dacă aveți vreo fleică, da:

Ghimbir, mentă, lămâie, miere, sare de mare / Himalaya / grunjoasă, ceapă, usturoi.

(edit - nu săriți cu căcatul ăla de ridiche, l-am testat și pe ăla)

Mai mergeau vreo două legume și un pic de sos de soia, după gustul meu. Dar poate de unde am întrebat doar o parte a listei.

Am utilizat aceste leacuri strămoșești (Burebista și ghimbirul!) în toate felurile. Numai în cur nu mi le-am băgat. Am făcut baie cu unele, pe altele le-am băut, cu altele m-am uns, altele mi le-am pus pe piept, altele le-am făcut ceai, altele decoct, altele le-am dat pe gât, altele sirop, altele în șosete (excelent și ca măsură anticoncepțională, mi s-a sugerat) și în final altele la capul patului.

Am primit asigurări că așa i-a trecut lui bunicu, așa i-a trecut celui / celei cu sfatul, așa a trecut etc. Practic, așa le-a trecut tuturor, mai puțin mie când trebuia. Clasic.

Într-un final, cum mă luaseră deja dârdâielile, am mers înapoi la medicul de familie, explicând că am halit tot atlasul botanic și nimic. M-a ascultat la plămâni, s-a posomorât, a calculat săptămânile, apoi mi-a zis ”ei, cu ăsta trece” - și mi-a dat antibioticul cel sintetic, cel neizvorât din susurul izvoarelor carpatine și din florile zânelor de pe coline, care firește și-a făcut efectul din prima. Poate și de unde nu iau ca tălâmba la orice muc antibiotic. La mine prind.

În încheiere, nu încerc să conving pe nimeni de nimic - mă bucur că nu mai am pneumonie dar și că am un mix delicios pt frăgezit carnea pt viitor.

P.S. Breaking News. Străbunii  - sunt toți morți.
Read More

03 June 2017

Ce s-a schimbat in bine dupa ce n-am mai fumat

Am fumat mult si compulsiv, de printr-a 6-a. De cand a aparut fiul meu pe lume, m-am tot lasat, cu succes zic eu. Stupid dar adevărat. Am reușit să nu mai privesc eșecurile sau recăderile atât de dramatic încât să nu mai încerc să mă las iar, și asta a fost bine. Adica chiar daca am recazut o luna, doua, am avut perioade de peste jumatate de an intre in care am reusit sa nu mai fumez.

Mai mult, am reusit sa imi privesc viciul in fata, in mod corect. Chiar daca vreodata am sa ma trezesc iar cu o tigara in mana, au trecut ani de zile de cand am incercat sa ma ascund dupa diverse scuze, sau dupa alti fumatori.
Nu conteaza cati fumeaza si sunt ok. Nu conteaza ca bunicul a trait pana la 90j de ani. Nici bunicul, nici toata gasca de la pauza de tigara nu m-ar putea salva, daca pana la urma as reusi sa ma omor prin propria imbecilitate. Pentru ca, pana la urma, asta ramane din fumat, pentru mine: cel mai prostesc si cel mai costisitor mod de a ma sinucide.


Ce m-a determinat sa fac asta?



Pai, copilul in primul rand. Copiii adica, acum ca-s gravida. E complet altfel cand stiu ca afectez vietile altora pe care-i iubesc și care depind 100% de mine. Paranteza: din nou, e bine sa nu te mai ascunzi dupa curul altora. Cumatrii fumeaza peste capul copiilor la masa si-s toti rumeni si voiosi? Da-i in ma-sa si vezi-ti de-ale tale. Nimeni nu traieste in locul tau. Nici in locul copiilor tai.

N-am reușit să mă scutur de vinovăție în nici o secundă în care am fumat în același spațiu cu un copil, fie casă, terasă, fie al meu, fie al altuia. Și bine că n-am reușit, pentru că era ultima mea brumă de rațiune probabil.

In al doilea rand, propria compulsivitate. Eu nu prea am moderatie. Eu ori nu fumez deloc, ori ard doua pachete. Ori nu ma mai joc deloc, ori sunt guild master in WoW si fac 2 raiduri pe zi. Bine dracului ca nu beau.

In al treilea rand, sanatatea mea. Stiu si eu, stiti si voi fumatori care parca nici nu fumeaza (asta-i ca la complimentele alea postume, "ia uite ghia, zici ca nici nu-i mort"), au dintii sanatosi, pielea frumoasa, nu pierd nici batuti kilograme si le ies analizele perfect.
Ei, aia nu-s eu. Acum ceva ani, un prieten mi-a spus "Ina, parca te fumeaza pe tine tigara aia". Asa-i. Pe mine ma fumeaza tigarile.
Ani de zile, din cauza fumatului, am avut:

- intre 42 si 48 de kile la 1,70 - si ma cacam pe mine ca vai, metabolism sau malabsorbtie.
- piele galbena, terna
- migrene inspaimantatoare, cronicizate. Cu aura, cu voma, cu fotofobie, cu tot tacamul. Culmea e ca mai aveam si tupeul, the audacity, sa ma duc sa ma caut pe la neurologi, pentru ca fireste, poate aveam altceva, poate imi bagasera martienii vreun rod de mercur in cap, poate aveam cancer, poate altele, in nici un caz nu avea cum sa aiba legatura cu 30 DE TIGARI PE ZI.
- carcei, vene ingrosate (am mai luat si anticonceptionale in perioada in care fumam - bine dracului ca n-am crapat), maini reci, picioare reci. Evident, era fumatul de vina? Nu muica, cum sa banuim inocentele tigari, aveam io circulatia proasta, etc etc. E incredibil pana la ce grad de dat cu tesla in coaie poti ajunge, cand esti dependent.
- lipsa de pofta de mancare, n-avea nimic gust, n-avea nimic miros. Din nou, sa fi acceptat vreodata ca de la fumat? Aș, desigur că nu, era pt că oh și vai, totul în jur e plastic fără gust. Bullshit, really.

și în fine, multe altele. Pe care niciodată nu le-am atribuit fumatului - cu câtă fervoare ne apărăm călăul, ce Stockholm syndrome superb - dar care, minune, au dispărut la câteva luni, ba chiar și zile, după ce mi-a ieșit din sistem.

În al patrulea rând - acum vreo ceva ani, tata a ajuns pe la Fundeni, cu cancer pulmonar. A fost operat și a scăpat. Măcar de-ar fi fumat. Însă era printre puținii nefumători de pe secție.
L-am vizitat destul cât să-mi sară dracului din cap și ultimele scuze de căcat, gen „o viață am, de ceva tot mor”.

Da, dar poate nu mor de ceva care mă chinuie încet, cu lunile. Horcăielile alea groaznice. Furtunașele cu spută. Membrele scheletice, agățate. Priveam în ochii vecinului de pat și tot ce puteam gândi era „Dumnezeule, cât mai are de tras până moare”. Nu putea dormi, nu putea respira. De luni de zile, oameni într-o agonie permanentă, umilitoare, imposibil de ostoit, de calmat. Și ăștia încă erau norocoșii, care mai avuseseră ce opera. Care nu merseseră cu oareșce amețeli pe nu știu unde, să-și găsească vreo metastază prin cap. Sau poate aceștia din urmă sunt norocoșii? Poate când ne asumăm riscul de cancer, ni-l învăluim în speranța absurdă că poate crăpăm în 2 luni, fulgerător? Și dacă mori în 8 ani de horcăit, durere și groază, clipă de clipă?

Da, dar poate nu mor de ceva care-mi ruinează financiar și emoțional familia. Toți aparținătorii aceia sleiți de puteri, uscați de lacrimi. Toate inimile frânte. Toți copiii veniți acolo, ca și mine, să-și privească neputincioși părinții. Mulți dintre ei aveau să-i și îngroape.

Pot fi eu acolo. Pot fi copiii mei. Într-o bună zi, în loc să-mi plimb nepoții prin parc, aș putea fi eu acolo, la Fundeni, horcăind, ruinându-mi sufletește și financiar familia, aducându-i în pragul disperării, al disperării, al depresiei cronice, cu egoismul meu cretin. N-am mai putut nici să mă ascund după ”vai, dar dacă aș păți așa ceva le-aș zice să mă lase să mor”, căci vai, am auzit această rugă mult prea des și prea sfâșietor.

Nu te lasă nimeni să mori când vrei. Cu atât mai puțin cei care te iubesc sau se simt responsabili pentru tine. Cum ai putea fi atât de egoist până la capăt, încât să le lași și povara morții tale, nu doar pe-a bolii?
Firește că nu vei fi lăsat să mori. Firește că nu vei muri repede. Vei muri lent, chinuitor, costisitor, și-i vei distruge pe toți cei din jurul tău în proces. Îți mai aprinzi una?

Nu știu dacă nu e prea târziu. Nu știu dacă nu voi face totuși și eu o formă de cancer legată de fumat. Sau legată de altceva, de pungi de plastic, de deodorant, de încălzirea globală sau de vreun înger păzitor care doarme în post. Dar știu că măcar am încercat, pe ultimul drum, să îmi feresc familia de așa ceva. De o vină care nu le aparține, dar care, nedrept și hidos, ar trece pe umerii lor.

Spectacolul morții lente, asistate de pe margine, amânate medicamentos și spitalicesc, prelungite infinit, al torturii propriilor alegeri - profund stupide, profund egoiste, n-am cum să apăr fumatul, chiar n-am de ce - m-a lecuit pe veci mai rapid decât orice carte de Allan Carr. Pe care, apropos, nu-l suport. De două ori am încercat cartea aia, de două ori era să mă apuc mai rău. Nu știu, la mine n-a mers. Însă câteva săptămâni la Fundeni au bătut la cur orice best seller.

Cum zice și titlul, mă apucasem să listez ce s-a schimbat în bine după:

- mucii ăia uscați și senzația cronică de fârnâială sau de nas înfundat au dispărut
- cu ocazia asta, mi-am recăpătat mirosul
- tot cu ocazia asta, am descoperit in ce hal imi put hainele, parul, degetele. Pro tip pt cei care s-au lasat de curand: luati o haina din perioada in care fumati si pe care o considerati "curata". Mai ales daca fumati in casa. Puneti haina intr-o punga, sigilati si deschideti peste un an. Veti afla cum miroseati pt cei din jur.
- dispărut tusea de dimineață
- dispărut senzația de dimineață că mi s-a pișat o pisică în gură
- ca să vezi minune, alimentele nu-s toate din plastic - recăpătat gustul
- a dreacu malabsorbție sau ce căcat mâncam, a dispărut. Nu-s grasă, dar nici emaciată.
- idem migrenele, cârceii, picioarele reci, venele îngroșate - dispărut și alea
- vertij, stare de epuizare, concentrare slabă, nervozitate, transpirații reci - nu le mai am.

Aș vrea să spun că stau excelent cu plămânii, dar mai știți de la ce m-am luat? Că prima dată am decis că mă las pentru că am devenit mamă? ei bine, când ești mamă muncitoare în middle class, dai copilul în colectivitate. Din colectivitate, uneori se întoarce doar cu poezii și proaste năravuri. Alteori, aduce acasă niște carcalaci de el zburdă prin casă cu un muc, părinții cad lați la pat 2 luni. Așa se face că ultimele două pneumonii dar și un lanț impresionant de viroze respiratorii de la el le-am primit, un fel de bonus la felicitările de ziua mamei, cred. Orișicât, le-am prins și fumătoare și nefumătoare. Viața de fumător răcit e mult mai de căcat.

În fine, cam asta e.
Mai vreau să fumez? Uneori.
O să mai fumez? Eu sper că nu.
Dar important e să conștientizezi ce căcat faci cu viața și banii tăi și ai celor din jur. Da, e doar decizia ta. Dar nu te afectează doar pe tine. E o minciună, printre multe celelalte pe care ți le spui. Nu știu care e triggerul pentru alții care se lasă. Unii se lasă de zgârciți. Incredibil, cancerul nu-i sperie, dar cei 600 lei / lună arși da. Alții de spaima altor boli. Eu n-am reușit să mă las până nu mi-am scos capul din cur să văd că ori mă las eu, ori îi las pe alții pradă alegerilor mele cretine.

Succes la lăsat sau spor la fumat, după cum vă așterneți.





Read More

27 May 2017

La Volan - Karioka in Expeditie


Intalnit cu unul din instructorii de la scoala de soferi. Salutari calduroase, alea alea.
Zic "unul dintre", pt ca am facut scoala cu 3, prin rotatie, ca sa fiu sigura ca o termin odata in maxim 2 luni, nu ca ma lalai juma de an.
Ceea ce s-a si intamplat, prin vara m-am apucat, in octombrie aveam permis - cumva am nimerit un interval in care se suplimentasera aia de la examen, ca altfel, stiu pe unul care a inceput scoala 1 luna dupa mine si inca isi mai asteapta programarea.

In fine. Revenind la peripetii.

Inainte sa imi iau permisul, sotul + amicii barbati mi-au oferit cateva caveat, sa zic asa, cateva "vezi sa nu cumva sa".

1. Vezi sa nu cumva sa te uiti la permis, apoi sa-l pui la sertaras si sa nu te mai urci la volan.
2. Vezi sa nu cumva sa te astepti sa poti conduce doar cu barbatul langa tine, ca eu nu-s arab, plus, de aia te-am incurajat sa iti iei permisul de atat amar de zile, ca sa zburdam fiecare fericiti unde avem treaba.
3. Vezi sa nu te blochezi pe un traseu, sa ajungi ca pensionarii aia care traiesc de 70j de ani in Bucuresti, dar stiu sa mearga doar de la piata acasa.

Daca primele 2 le-am ocolit cu succes, era sa pic in capcana de la pct 3. Vreo juma de an am mers de acasa la serviciu. Adica intr-o mare linie dreapta, cu o curba la final, ca nu poti totusi sa parchezi oriunde.
Apoi am adaugat timid un Carrefour la traseu.
Apoi am descoperit traseul spre mall. Ce fericire pe mine.
Apoi ala spre medici.
Apoi ala spre cursurile de pian pt copil.
si cam atat.
Fiecare traseu nou ma umplea de neliniste. Daca iar moare telefonul? Daca iar se blocheaza Waze? de unde stiu pe unde s-o iau? De unde stiu unde sa ma incadrez? Daca nu am unde parca acolo? Cum adica "vezi si tu?" etc etc etc



Pana la urma, realizand ca mi-am prefabricat un destin de sobolan in laborator, cu traseele mele predeterminate, mi-am luat inima in dinti si am inceput sa merg si la plezneala, in destinatii necunoscute. Da, m-am ratacit infiorator de vreo doua ori si da, nici cand m-au adus in excursie la Bucale n-am vazut orasul pe atatea parti ca acum, dar nu, n-am patit nimic totusi.


Inca sunt zone in care nu am ajuns pana acum, din simpul motiv ca n-am ce cauta acolo. Imi trebuie totusi un motiv, nu pot sa poluez asa de dragul expeditiei.
Insa recent a trebuit sa iau niste chestii de la o prietena, altfel nu se putea, deci am ajuns pe....Planeta Berceni!

E un cartier absolut strain mie. N-am lucrat acolo, n-am stat acolo, n-am invatat acolo si n-am vizitat in veci pe nimeni acolo pana acum. Pentru noi, astia din celelalte planete, din nordul capitalei, e un taram cetos si indepartat, de unde se aud uneori strigate slabe: "dar e foarte frumos aici!.... Stau la 20 minute de Unirii!....Avem metrou macar!"

Asa ca m-am urcat in masina, verificat motorina, luat baterie portabila sa nu mai crape telefon cu Waze cu tot, si du-te, Rosinanta.

Si m-am tot dus. Frate, da departe mai sta. Stiti ca inca aveam un rest de emotii cu giratoriile. Mi-au trecut. La cate giratorii erau.
N-am ratat aproape nimic, exceptand un coscogeamite pasajul, dar am revenit pe traseu cu succes.

Pt urmatoarele luni, din motive medicale, expeditiile mele vor fi purtate in stil Jules Verne, adica din fotoliu sau din pat, cu gandul.

Dar si cand m-oi scula. Sa vezi atunci haladuit. 

Read More

16 May 2017

Les Memoires D'une Admine Derangee

Acum ceva ani, în încercarea de a mă descotorosi de întrebările de pe alt grup „Știți cumva un pediatru pe lângă Drumul Sării?” am făcut un grup destinat fix acestui gen de întrebări.
Și i-am zis Recomandări Medici.

Între timp, grupul s-a umflat neașteptat de mult, ajungând acum la 41 de mii de membri activi. Erau de două ori  mai mulți probabil, dacă nu dădeam afară cam cu același spor cu care primesc - dar despre asta nițel mai încolo.

La momentul de față, am rebotezat grupul în Recomandă un Medic, în efortul disperat de a risipi o confuzie etimologică  / logică pe care eu una nu o sesizez, de altfel. Cumva, se pare că un mare număr de oameni intră crezând că pe grup sunt niște medici care altă treabă n-au decât să dea toată ziulica sfaturi pe Facebook, unor necunoscuți, fără anamneză, fără prezentare, fără nimic. Nimic mai fals - avem sute de medici pe grup, într-adevăr, dar sunt ceva mai inteligenți și mai ocupați decât îi credem, să zic așa.

Acum că s-au împlinit ceva ani de când există grupul - și mi-e clar că nu am cum să-l dau de gard, chit că n-am nici un folos personal - iată câteva din observațiile mele de păstorit internautic, să zic așa:


  1. Neîncrederea în transparența / onestitatea sistemului medical e direct responsabilă de starea înfloritoare a grupului meu

    Cumva, oamenii par să se creadă mai degrabă unii pe alții când recomandă un medic, decât eventual recomandările medicului lor de familie, sau al specialistului căruia i se adresează. Traseul unui pacient, de la decizia de a se trata până la tratamentul propriu zis, e neclar și întrerupt.
    Sunt sute de întrebări care probabil s-ar fi clarificat cu niște instrucțiuni mai clare pe undeva, pentru că li se răspunde iar și iar și iar - mergeți la etajul cutare, spitalul cutare, vă trebuie următoarele acte, etc. Recunoștința e sinceră și spontană, și uneori desprinzi ușurarea cu care s-a făcut lumină în bâjbâiala unui biet bolnav, printre holuri și parafe și formulare pe care nu le pricepe. Și e păcat. E mare, mare păcat.
  2. Aprecierile sunt hiperbolice și emoționale

    Cumva suferim pe veci de cultul somității. Nu vrem la o piesă de teatru cu niște actori, vrem să țopăie pe ritmuri de can can în fața noastră niște „monștri sacri”. Nu vrem un medic, vrem cel mai medic dintre medici, tatalor și mamalor, șeful de secție, șeful spitalului, bulibașa medicinei moderne balcanice, însuși zeul Olimpului cu stetoscop. Chit că afecțiunea pe care o căutăm rezolvată poate fi minoră sau banală sau dracu știe, poate vrem doar un set de analize și să-și pogoare ochii asupra noastră însuși Zeul de la spitalul Zeiesc și nimeni altul.
    Prin urmare și aprecierile sunt cât de poate de hiperbolice, în ambele sensuri. A reușit intervenția? Medicul e un înger, un zeu, un apostol pogorât printre oameni, o minune nemeritată. N-a reușit intervenția? E un dobitoc macabru, un măcelar sinistru, un criminal, ar trebui tras pe roată, uns cu smoală și tăvălit prin fulgi. În mod destul de previzibil, aceste aprecieri aflate la extremele spectrului pertinenței se întâlnesc și dau cap în cap pe grupul meu: același medic e ridicat în slăvi și dat de pământ în două replici consecutive, de doi foști pacienți. Și să te ții scandal. În special dacă-i ginecolog. Te-ai plâns de medicul stomatolog, deși a zis cineva că face lucrări bune? Nu-i nimic, aia e. Te-ai plâns de ginecologul adorat al doamnelor X și Y? Păzea, că vin cu furci și topoare. Să fiu sinceră, dacă am adora cu aceeași fervoare medicii care se chinuie să ne peticească și alte orificii, n-am mai avea pic de carii, am fi fruntașii Europei la dințărit.

    Suferim, de asemenea, și de o privare de calitatea emoțională a comunicării între medic și pacient. 90% din recomandări vizează această calitate a comunicării - medicul e considerat bun pentru că vorbește frumos, mimează barim empatia cu succes, are răbdare, e iertător, explică în termeni simplificați. Bile negre și grele sunt aruncate prompt, dacă ferească dumnezău a avut vreo zi mai proastă și i-a făcut pacientului impresia de ciufut, grăbit, posac. Însă în fine, rezumând, medicul recomandat trebuie să fie veșnic optimist, carismatic, cu timp și răbdare infinită, vorbăreț, și să asculte doleanțele pacientului.

    Cumva competența în sine a actului medical cade pe loc secund. Nici nu știu ce concluzie să trag de aici, să fiu sinceră. Oare atât de privați să fi fost de umanitatea comunicării medicale, încât să ajungem să-i surclasăm importanța peste cea a actului în sine? Oare să fie o infantilizare a pacientului, care-și dorește să fie în primul rând alinat și corcolit și în al doilea rând vindecat? Oare să fie și postura teribil de vulnerabilă a omului bolnav și dezorientat de zborșeli și răspunsuri în doi peri? Eu aș zice că ultima. Cu excepții ipohondriace, n-ajungem niciunul de plictiseală și sănătoși tun prin lumea halatelor albe. Firește, odată ajunși acolo, devenim un caz, suntem prezentați medicului drept boala în sine, aici avem o hernie și dincoace este o apendicită care se externează mâine. Doar că pacientul are una bucată viață, una bucată apendice, una bucată copil bolnav. Nu se va putea clasa pe sine în cazuri în vecii vecilor. Și de aici discrepanța.
  3. La muci, bube și copii ne pricepem toți

    Poate de unde am avut cu toții, la un moment dat, din fiecare.
    Principalul motiv pentru care zbori afară din grupul ăsta este că dai sfaturi despre tratamente și medicație. Chit că scrie pe toți pereții să nu faci asta, tu totuși știi că ai avut 2 copii și le-au trecut deja mucii cu Colargol, deci de ce să bată Xulică drumul până la ăla de la ORL, care poate tot Colargol o să prescrie, când tu deții acum hățurile cunoașterii - iată LEACUL, iată SOLUȚIA - ești gata să ți le reverși din spatele tastaturii, fie că e vorba de o cataplasmă cu muștar, niște apă cu zahăr Boiron, rețeta cu concentrații cu tot de aerosoli, schema de antibiotic a bunicului sau niște mișcări super șmechere de tras pe gâlci, învățate de la un vraci de pe YouTube.

    Ce mai contează că poate e careva alergic la substanța cu care i-a trecut lui bunică-tu, ia o doză și crapă dracului în casă. Ce mai contează că poate ce sugerezi tu maschează niște simptome foarte importante, care trec nesesizate la un consult medical și așa tardiv (iar apoi, desigur, decidem că medicul e un bou și nu diagnostichează bine), și poate înrăutățesc o stare care s-ar fi ameliorat cu îngrijirea medicală adecvată. Ce mai contează că nu mai târziu de începutul anului ăsta am auzit de un bebeluș tratat cu sfaturile binevoitoare de pe internet, și mort ulterior, de la o pneumonie + infectat de arsurile cu sare de pe piept.

    Nu contează, pentru că pe tine de fapt te doare în cur de copil sau de cine e destinatarul sfaturilor și leacurilor tale. Tu vrei doar să te reverși, să juisezi în importanță efemeră, să te ungi încântat cu mulțumirile cuiva, ca porcul cu nămol. Dacă s-ar întâmpla să afli că în urma sfaturilor tale s-a îmbolnăvit grav un copil sau mai rău, te-ai disculpa cu ușurința cu care te lepezi de chiloți - că doar tu ai zis o vorbă, n-ai dat cu parul, n-ai obligat pe nimeni, trebuia să se fi dus la medic, doamne ferește, măicuța domnului.  Și de aia, stimabile imbecil, te dăm afară de câte ori te prindem în fapt.
  4. Babele sunt campioane la selfies

    M-am ales cu o grămadă de cunoștințe de care sper să nu am nevoie în vecii vecilor, tot administrând acest grup. Îmi doresc nespus să nu-mi trebuiască vreodată în halul ăsta de multe cunoștințe și recomandări medicale. Dar pe lângă asta, grupul meu e singurul loc de unde puteam afla cât de multe selfies poate să-și facă o băbuță. Pentru că în alte locuri nu ne prea intersectăm, pe internet. Aș fi crezut că preadolescenții, frământați de dubii, hormoni și nevoia de reconfirmare. Aș. Categoria 50+ conduce detașat.

    Am moderare la postări, deci nu prea mai trece nimic de mine. Așa că de ceva vreme, doar ochii mei văd o uluitoare cantitate de selfies de doamne coapte bine, cu tot cu duckface zbârcit și încântătoare efecte romantico-dubitabile - portret cu ramă trandafirași, emoticon cu cățeluș îndrăgostit, etc. Și descriere într-o română ezitantă, că deh, pe vremea lor se făcea carte, nu ca acum:

    „Eo l-a buctarie”
    ”Eu la beserica”
    ”C-u pretenii la un pahar de socată”
    „V-a poop pe toți!”

    Combinația cea mai șocantă fiind selfie + duckface + mesaj religios - adică băbuță cu botic țuguiat, + pic description „maica născătoare să vă aibă în pază”. Okay. Voi n-o să le vedeți vreodată. Sorry. Le șterg cum le prind. Nu dau afară din grup pt atâta lucru - de altfel mă încearcă o oarecare înduioșare amuzată - dar, well, tot spam se cheamă, deci se moderează.

    În rest, ce să zic. Dacă dai un scroll, ai impresia că potretul robot al pacientului e o gravidă cu probleme de vedere și fără dinți. Se caută febril în principal stomatologi, oftalmologi și obstretricieni  Dar lăsând la o parte prima impresie, eu zic că e de bine. Oamenii încep să se caute mai des și mai din timp. Încep să filtreze informații, de bine de rău. Încep să fie ceva mai sinceri cu ei și cu ceilalți. Încep să văd din ce în ce mai des „nu am plătit nimic, nu mi s-a cerut nimic”. Încep să fie apreciate și lăudate din ce în ce mai multe spitale. Încep să fie date în vileag tare comportamentale și profesionale de neiertat într-o lume civilizată. Foarte încet și foarte șchiop, dar începe să fie bine de ambele părți.
Read More

05 May 2017

Mai e cineva aici

Mai e cineva aici. Undeva, aici, între gândurile și coastele și respirațiile mele, se încropesc gândurile, respirațiile și coastele altcuiva.
Mai e cineva aici. Uneori când respir mai lin și privesc atent, zăresc pe sub piele încă un puls.
Mai e cineva aici - nu numai eu îmi îndoi picioarele acum, nu numai eu mă întorc greu în somn, nu numai mie îmi flutură pleoapele.

Ne spionăm reciproc prin mijloace cețoase și inexacte. Eu o scrutez din fotografii neclare, stranii, o măsor din cifre, mi-o închipui cu greu urmărind-o pe ecrane mici și fără culoare. Ea îmi aude frânturi din voce, îmi soarbe frânturi din trup. Dar amândouă știm că mai e cineva aici.

Probabil taina maternității nu stă doar în miracolul concepției, al sămânței de viață. Ci mare parte din taină stă și în aceste luni lungi și fragile de clocit, de plămădit, de dospit. Probabil dacă aș încerca să explic cuiva cum e, aș vorbi mai degrabă despre asta; despre această taină a ființei în ființă, despre acest molcom dans al celui dinlăuntru, despre această spirală de așteptare și devenire.

Desigur, mă tem. M-am îmbolnăvit mai des decât mă așteptam de data asta; sunt un castel care-a lăsat balaurii să intre. Hoții s-au strecurat să ne stârpească, să ne amenințe. Medicii ne păzesc de departe, cu prudența lor care spulberă vise. Când sper, sper pentru doi. Când deznădăjduiesc, doar pentru mine.

Ne legănăm amândouă în ritmul aceluiași suflu. Mă cuprind somnolențe laxe, calde, iertătoare, de albie cu aluat, de țarină germinată.
Surâsul dulce-tâmp al celor ca mine ascunde o taină pe care-o știe toată lumea. Dar vălurile rămân acolo. Și dincolo de ce știu toți se ascunde acest miez moale și tactil al minunii de a mai fi cineva aici.

Cu A. , un uncheș mi-a mângâiat o dată burta și m-a întrebat glumeț, în treacăt: „Ce-ai în cuptior? Vreun cozonăcel?” . Și înainte să apuc să mă burzuluiesc, am simțit dezarmanta realitate a glumei sale. M-am transformat în vatră. Simt unde blânde de căldură și puls. Primesc mișcări din ce în ce mai ferm conturate. Și chiar și înghiontelile de pe ultima parte a drumului sunt așteptate cu drag.

Plămădesc și iubire, uluitor de multă iubire, pentru cineva pe care n-am văzut-o încă. Poate și asta-i parte a tainei, acest amănunt care scapă, care eludează raționalul - dospesc și în suflet. Inima devine o vatră, în care se aprinde jarul unui mod uluitor, incandescent de a iubi. Mi-e cunoscut, de la primul copil, și totuși uluitor e cum se răsfrânge deasupra celei care vine, când poate-aș fi crezut că aici se sfârșește preaplinul. Mi se întind băierile pântecului și cele ale sufletului.

Mi-s grele pleoapele și pașii, și am un zumzet surd în urechi. Mi se înmoaie fiecare mișcare, mi se încetinește fiecare pas. Pășesc mai greu, mai atent. Pentru că vezi tu, mai e cineva aici.
Read More

10 March 2017

Colegiul Mă-tii

Degeaba ne căcăm pe noi, oameni buni, cu marșuri, petarde și steluțe, cu conferințe susținute de elogioși de peste mări și țări, dacă în continuare e normal să pui egal între ”am fost numit director” și ”ți-a luat mă-ta liceu”.

Degeaba, dacă e perfect legal și firesc ca o boarfă să nege drepturile fundamentale, umane, ale unui tânăr, să refuze sau să permită după bunul plac accesul într-o instituție publică, și să ruineze prin nepăsarea și monstruozitatea ei viața cuiva nevinovat.

Degeaba avem educație gratuită, susținută din bani publici - ai mei, ai tăi - dacă practic pe teren nu e școala mea, școala ta ci e școala oricărei vaci unse în funcție.

Degeaba facem tumbe și salturi, cu mutații, șpăgi și buchete de flori, să încăpem pe la mai știu eu ce colegii naționale, dacă asta e educația căpătată acolo.

Degeaba ne bocim dascălii cu trei rânduri de lacrimi, dacă se dovedesc a fi mai prejos decât ultimele scursuri, când situația ar îndemna la un strop de umanitate.

Degeaba vă pregătiți să vă ofensați și să zbierați calomnie sau insultă, dacă vă spun că vorbesc la modul general, absolut metaforic și abstract despre vaci împuțite, nicidecum despre distinsa doamnă director a colegiului național Mihai Eminescu, surprinsă în întreaga ei splendoare, gingășie și integritate umană în clipul de mai jos.




Read More

23 February 2017

Noua Medicină a Muncii

Ne-a venit controlul de medicina muncii. E o formalitate seacă, anuală. Nu știu dacă ați văzut Requiem for a Dream. E o scenă în care deținuții sunt examinați medical cam așa ”Can you see me ? Can you hear me ? To work.” Ei, nici chiar așa dar cam pe-acolo e și la noi. Tensiune, coloană, ochi, aveți vreo bubă de declarat, nu, bine, semnați, treceți înapoi la muncă, că banii de pomeni electorale nu îi adunăm de pe jos.

Dar anul ăsta nu. Anul ăsta ne-a picat o doamnă care ne-a întors mica noastră lume pe dos ca pe-o mănușă flască. Nici nu știu de unde să încep. Spicuiesc din conversație.

- Ce bine că purtați fustă.
- ?!!
- Femeia trebuie să mențină conexiunea cu mama Pământ. De aceea e bine că purtați fustă.

Nu mă lasă inima să-i zic că pe sub fustă am niște izmene care probabil îi cauzează mamei Pământ oareșce pierdere de semnal pe la încheieturi.

- Aveți probleme cu spatele?
- Am.
- De unde știți? Făcut vreun RMN, ceva?
- Făcut.
- Nu trebuia.
- ??
- ... pentru că acum vă vizualizați acea...acel diagnostic, care se propagă asupra stării dumneavoastră. Adică nu vă mai gândiți ”spatele meu” ci ”spatele meu cu scolioză, cifoză”, ce v-au mai găsit pe acolo....

Simt nevoia să o opresc. Deja plutim la doi stânjeni deasupra mamei Pământ, cu tot cu fuste.

- Nu, nu așa se întâmplă. Nu ai un spate sănătos, îți trăznește prin cap să faci un RMN, afli că de fapt ai niște hibe și apoi le propagi mental asupra spatelui tău. E invers. Într-o zi dai să te ridici din pat și rămâi acolo țapăn, așa că te duci la ortoped să afli ce ai. Ulterior, remediezi problema cu fizioterapie și ce ți se mai recomandă.


Într-un final ies de acolo, cu certitudinea că sunt aptă de muncă. Încrederea mea în medicina alternativă a mai coborât vreo două scări spre subsol.  Ies, și găsesc colegi cam la fel de confuzi. Pe parcursul zilei am ieșit pe rând, care mai de care mai uluiți, ca la o vizită inopinată a mamei Omida.

Per total însă, cu tot cu energii, ace, fuste, pase și idei inovatoare, tot apți de muncă am fost declarați toți. Chit că pe unul l-a cărat BGS-ul acasă, de la o criză de sciatică, în aceeași zi. S-o fi uitat în RMN-ul colegului, vezi?


Read More

19 February 2017

Tâmpenii din lumea celor care nu cuvântă





Poate știți că avem câine de ceva timp, asta după un an în care am încercat să ne autosugestionăm că putem înlocui absența defunctului predecesor cu pisici. N-a mers. Le-am îngrijit cu devotament și ulterior măritat cu mare atenție, dar tot la câine am revenit.
Avantajele de a avea un câine - dacă preferi câinii - sunt inutil de enumerat. Dezavantajele sunt mai puțin menționate însă. Culmea, principala hibă presupusă e că trebuie să-i scoți zilnic. Eu trec asta la categoria avantaje. Ies și fac mișcare zilnic, de minim două ori pe zi. Având în vedere sedentarismul la care mă predispune profesia, asta nu-i hibă, e pronie cerească.

Principalul dezavantaj e că trebuie, vrând nevrând, să socializezi și cu proprietarii de câini. Cât se joacă Pichi, Michi, Trichi și Dicky, vrând nevrând asiști sau participi la discuții, pentru că e dificil să stai ca un par fără să deschizi gura ore în șir. Problema e că nu vă unește nimic altceva în afara acestui interes pentru câini, nici măcar pentru același fel de câini - care din nefericire nu-i suficient să asigure o compatibilitate satisfăcătoare. E fix ca la locurile de joacă pentru copii - uneori trebuie, vrând nevrând, să te conversezi cu tot felul de nărozi, al căror singur punct comun cu tine e că și ei s-au reprodus cu succes. Așa că rabzi sau parezi sau te faci că n-auzi ipoteze despre reptilieni, bătaia ruptă din rai, Soroș care ne pândește de sub pat și alte gogomănii.

Printre cele mai uzitate tâmpenii pe care le-am auzit de la proprietarii de animale (nu numai câini) ar fi:

1. Permanentul găsit de scuze pentru loaza patrupedă.
Așa e el mai rău, dar doar se face. Și dacă se face, e pentru că așa e rasa, am citit eu, și dacă nu e rasă, atunci e pentru că a avut traume când era mic și l-a speriat un domn cu umbrelă. Tot felul de gogomănii inepte care să mascheze practic faptul că te doare-n cur și de animal, și de alții. În special când vine vorba de un animal care trebuie scos pe spațiul public, plimbat printre alte făpturi, și capabil să cauzeze rănirea sau spaima celor din jur, sunt complet indiferentă la acest cumul plângăreț de scuze. Parcul / strada / orașul nu-i sanatoriu. Nu mă interesează că l-a capsat o babă cu umbrelă galbenă când era mic, că sare anticipativ la copii pentru că-și amintește de verișorul mătușii care l-a tras de coadă, că e suspicios din natură față de oamenii cu mustață sau că mă-sa a fost inseminată de Goering și Goebbels, și de aia sare la țigani. N-are cum și de ce să ne pese. E țicnit, fix him sau ține-l acasă. 

Noi nu ne-am prea permis luxul aceste nesimțiri de a tot găsi scuze. Una pentru că nu suntem stupizi, a doua pentru că înainte să avem un câine mic (al meu e ăla mai mic din poză) am avut câini mari și cuprinși în diverse legislații potrivnice (cum ar fi ăilalți doi din poză). Nu poți ieși în spațiul public cu un pitbull, asumându-ți că dacă apare baba cu umbrelă galbenă e posibil să i se reactiveze mai știu eu ce căcat de traume. Așa că nu permiți instaurarea unor astfel de fixuri și implicit ești imun la văicăreala celor care le tolerează sau scuză. 

De altfel, văd un singur motiv de a avea câine agresiv  - dacă ești dracu știe unde, pe niște coclauri pe care n-ai nici un chef să îți intre nimeni. Altfel, ideea de a cultiva potențialul agresiv al unui câine din amuzament, tâmpenie sau mândrie, atât timp cât intenționezi să te învârți printre potențiale victime cu el, să stai la bloc, să ieși în parc, să mergi pe stradă etc e cretinism curat.

2. De ce nu adoptă TOȚI maidanezi?

Tu de ce nu te-ai măritat cu un refugiat sirian? De ce nu te-ai cuplat cu un domn din Ferentari, te-ar fi iubit la fel de mult și des ca actualul, pe care l-ai cunoscut în facultate. Le-ai fi dat astfel o șansă, ar fi putut astfel să iasă din situația lor nenorocită și tu oricum voiai un bărbat, nu? Bărbați sunt toți! Doar nu ești rasistă, deci dacă te-ai măritat cu un negru, de ce n-ai luat un blond de la casa de copii? Dacă te-ai măritat cu un blond, de ce nu te-ai uitat mai întâi pe la bieții sudanezi ? Dacă te-ai luat cu o moldoveancă, de ce nu te-ai uitat la câte oltence nemăritate plâng în pumni? Dacă ești cu o olteancă, de ce ai ignorat vădanele basarabence? 

Și extrapolând - de ce ți-ai luat apartament cu 3 camere? Nu știi câte cu 4 sau cu 1 stau nevândute? De ce ți-ai luat Golf? Loganul ce-avea? De ce îți cumperi pantofi Puma, când stau atâția Adidas pe raft?

DE-AIA, PENTRU CĂ DIN ĂIA VREI. 

3. Trollatul / atacatul celor care decid să dea câinii / alte animale spre adopție.

Sunteți cretini și vă voi explica și de ce. Adevărații iresponsabili nu sunt cei care decid că nu va merge și încep să caute o familie potrivită pentru respectivul câine. Motivele pot fi nenumărate și într-adevăr, o parte sunt nefondate și ridicole. Dar s-a ajuns deja la punctul la care au decis că se despart. Tot ce faceți e să încurajați lehamitea de a mai încerca să găsească acea familie responsabilă. Pur și simplu, de gura voastră, e posibil să șteargă anunțul ăla în care ziceau că nu au timp de Azorică deci îi caută familie nouă, și în care i-ați muit de nu s-au văzut, să-l bage pe Azorică într-un sac și să-l ducă ”La Țară”, tărâm cețos și generic al incertitudinii, care poate însemna de la juma de metru de lanț, apă, paie și bătaie, până la banda 1 de pe E85, unde Azorică va fi făcut bidimensional de primul camion care trece. Lăsați oamenii să-și dea / ia animalele spre adopție. Responsabilizarea se face mai degrabă înainte, nu retrospectiv. Și nu știu pe nimeni care a decis că nu suferă un animal, care să îl suporte de gura altora încă 15 ani. 

4. Antropomorfizarea

Sunt capabili de multe, dar nu sunt oameni. Nu sunt copiii noștri, nu ne-au ieșit din pântece, nu se ghidează după principiile sociale umane când se adună în grup. Nu sunt nerușinați când adulmecă pe cineva în cur, nici nu ”ceartă” când latră ca demenții la gard. Câinii tratați drept oameni sunt printre cele mai exasperante și frustrate făpturi. Pentru că nici nu-s tratați măcar drept oameni egali, dacă tot ai decis că Lăbuș e fiu-tău. Măcar de l-ai trata ca pe fiu-tău când dă capacitatea sau ceva. Dar nu, sunt copleșiți și sufocați de nostalgii cețoase și confuze, bebelușești. De cele mai multe ori nici nu pot să facă mișcare sau să socializeze, sunt veșnic priponiți de-o lesă sau de-o bancă, și manifestările de isterie nevropată, în loc să fie semnale de alarmă (mi se țicnește câinele) sunt adumbrite de o mândrie pseudomaternă: ”Ceartă-l, mămică !”
Când oi avea matale 8 țâțe pe burtă, atunci o să fii mămică-sa.

5. Pâine la porumbei

Toți porumbeii din parcuri au diaree. Cronică. Se cacă niște balegi acide și moi. Dacă măcar în trecere ați îngrijit vreun porumbel și le-ați dat ce-ar trebui să mănânce de fapt - un amestec de grăunțe de orice soi, dar dure, d ex mei - ați observat că se găinățează puțin și uscat. Nu e cazul celor din parcuri, care grație acestor Mecena senili, cu codrul de pâine după ei, sunt sortiți să se cace veșnic pe ei. Dacă vă place să hrăniți porumbeii, din banii ăia de pâine luați un cornet cu hrană pentru ei. Altfel, e ca și cum ai împărți cu generozitate plăcinte cu Ciocolax la grădiniță. 



Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (68) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (67) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (77) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)