15 August 2017

Am ajuns la capăt

Nouă luni de zile de panică, întretăiate de mici perioade de calm. Așa a fost sarcina asta. Acum ne mai așteaptă un hop, nașterea în sine, și putem trece la celălalt set de panici, cele părințești. Glumesc. Nu suntem panicoși din fire. De altfel cred că de asta ne-au și destabilizat în așa hal psihic peripețiile acestei sarcini. Nu ne așteptam deloc să fie probleme și iacătă că au fost ceva-ceva.

În fine. Cumva am ajuns chiar și așa la final, suntem sănătoase și așteptăm una mai nerăbdătoare ca alta să ieșim din formula 2 în 1. De data asta am reușit să nu mă mai tund. La prima sarcină, fix pe final am avut impulsul de neoprit să mă duc la prima proastă înzestrată cu foarfeci și să o pun să mă ciuntească cum o duce capul.

În schimb am zugrăvit, am mutat chestii prin casă (well, nu eu), am cumpărat chestii noi, am cumpărat cam TOATE chestiile de care vom avea nevoie în viitoarele 3 luni pentru copil. Ce e drept nu sunt multe, am reușit să rămânem destul de minimaliști.

Am mai tradus ceva chestii, m-am plimbat o grămadă de când am scăpat de repaosul la pat. Mi-am mulțumit într-una că am luat permisul și am răspuns iar și iar și iar și iar afirmativ întrebărilor „dar încă mai conduci”, de parcă alternativa de a mă bălăngăni pe 40j de grade pe jos, în RATB sau în Loganul vreunui random dude ar fi cu mult mai safe și mai kosher.

Că veni vorba de asta, am început să devin din ce în ce mai țâfnoasă și mi se cam scurtează fitilul pe zi ce trece. Probabil anxietate legată de naștere și alimentată de factori obiectivi. Mă trezesc cu oameni cu care n-am mai vorbit de luni de zile că își găsesc să mă întrebe fatidica serie „dar de ce nu”.

Basically, vine cam așa - după scurte formule de salut, se trece direct la subiect. Am auzit că ești gravidă, excelent. Ai de gând să cumperi cutărică obiect / să faci cutărică obicei / să aplici cutărică acțiune? Da / Nu? Dar de ce da / nu? Uite, mie mi-a tunat în cur această idee și consider că by default e mult mai bună ca a ta. Chit că tu probabil ai avut timp să rumegi pe îndelete pe când eu probabil doar mă plictisesc în trafic sau pe budă, și altfel nu știu să vorbesc cu oamenii decât frecându-i la icre. De la botez până la diverse obiecte bebelușești, a început să mă exaspereze să justific fiecare decizie ca mod de a face conversație.

În rest, ultimele zile sunt cam cum mi le aminteam de data trecută. Dacă stau în fund mă doare spatele, dacă stau pe-o parte mă dor coastele și umărul opus (mai degrabă de la spondiloză etc), dacă stau pe spate mă apasă burtoiul pe vena cavă, amețesc și încep să văd stele și tot așa. În rest, am niște arsuri de aș putea lejer să fiu al patrulea dragon al lui Draenerys, mă rostogolesc și merg cu grația unei gâște priponite, în fine, din astea.

Absolut, dar absolut toate temerile posibile mă zgarmănă mărunt mărunt. De obicei noaptea, firește.

Dar în fine, vestea bună e că de la atâtea „să vedem, cum o fi norocul”, ”prognostic rezervat”, ”știți, nu prea e de bine”, ”să sperăm că ajungeți la 25 de săptămâni” și câte mi-au mai auzit urechile anul ăsta, am ajuns, așa mare, ciufută și bănuitoare la termen. Uite că am reușit. Pulled it through, cum s-ar zice.

Iar acum mă întorc la tradus, nu de alta dar mă tentează enorm să citesc al coișpelea studiu pe tema riscurilor asociate diverselor mele particularități, că dacă tot am scăpat de 98% din griji, de ce nu le-am identifica complet pe restul de 2%.
Read More

10 August 2017

Ține minte

Aproape am alunecat în somn toți trei. Sunt graniță între cei doi copii ai mei, unul înăuntru, altul în afară, amândoi ghemuiți sub ocrotirea mea.

Ține minte clipa asta. Clipa asta din noapte în care-ai fost hotar blând și adormitor între ei doi, în care li s-au atins prin tine membrele, în zvâcnet moale de vis.
Ține minte clipa asta, amândoi fragili, amândoi visându-și zilele ce vor să vină.

Ține minte amândouă perechile de mâini căutându-te în somn, ține minte fetița, înlăuntrul tău, arcuindu-se ca o pisică, împingându-și călcâiele în mijlocul tău, ține minte băiatul, zvelt și catifelat, alungindu-se lângă inima ta.

Ține minte rotundul perfect al acestei clipe.
Read More

03 August 2017

Printre străini

Dau rar pe acasă și să fiu sinceră, în ultima vreme dintr-un soi de obligație / vinovăție / temere că poate ratez ultima oară când o văd pe bunica. Merge pe 92 de ani. Toți care aveți persoane apropiate vouă trecute de o anumită vârstă știți ce zic; te tulbură și te rușinează gândul că poate vei amâna vizita pe altădată, iar în loc de altădată vei primi un telefon. La care ți se va spune că altădată a devenit niciodată.

Dar altfel, suport cu greu vizitele în sânul familiei. Când nu se ceartă și se acuză între ei (pur conversațional, așa socializează neamul meu), mă acoperă pe mine de pelteaua scârboasă a compătimirii. La care am o imensă reacție de respingere. Am mai vorbit despre asta, despre neplăcerea de a fi compătimit dar și despre groaza de a nu mă trezi milogindu-mă.

În fine, principalele direcții pe care tinde să se ducă smiorcăiala sunt:

1. Sărmana de tine, ai crescut fără de mamă - cu asta au lăsat-o mai moale, poate de unde la 35 de ani nu mai e așa de uluitor să n-ai mamă.

Dar tot revine iar și iar tema asta, evident cu fluctuații de bătut cu pumnul în piept - eu te-am crescut, eu te-am șters la cur, aici nu dincolo ai învățat să mergi, mă-ta te-a izbit cu landoul de perete și a zis „cine-a vrut copii să și-i crească”, erai spuzită toată, etc etc.

Pe de o parte am ascultat povestea asta de o mie una de ori. Nu prea se pupă cu alte izvoare istorice, să zic așa. Vreo 2 bunici din zone geografice diferite plus o mamă care acum nu se mai poate apăra au susținut că în grija lor am făcut primii pași și am spus primele cuvinte. Dar în fine, ce mai contează? Am 35 de ani, umblu în două labe și nu-mi tace gura, deci mission accomplished, oricare ați fi fost.

Pe de altă parte, sunt suficient de coaptă încât să recunosc lauda de sine sub această pojghiță de comemorare a bietei de mine, carele dacă nu erau ele nu mai trăia probabil, etc etc. Și pute. A putred și a urât.

2. Sărmana de tine, dusă acolo printre străini.

Adică aici. În București.
De la o vreme, de fapt de când am copilul, mă tot gândesc la asta. Înainte mă amuza doar portretizarea mea drept sărmană căprioară, vulnerabilă, singură și orfană pe deasupra, în lumea rea și plină de străini a Bucureștiului. Acum însă mă scoate de-a dreptul din sărite.

Cu ce dracului m-ar fi ajutat să stăm cur în cur până la adânci bătrâneți, ca Titi și Aglae?
Exceptând probabil un surplus de găini și borcane de peltea, perspectiva mă îngrozește.
De la 18 ani sunt singură. De la 18 ani fiecare loc de muncă mi se datorează mie, cu o singură excepție regretabilă. Am acceptat o dată între joburi să pună o vorbă pentru mine preaslăvitul meu unchi, ăla care mi-a tăiat elanul de a scrie ce citiți acum, declarând odată satisit „m-am săturat de puștanii ăștia de 25 de ani care-și scriu memoriile”.

Datorită unicei sale intervenții, receptată și lăudată în neam de parcă mă înscăunase țiitoare de pontif sau ceva, am rezistat vreo lună într-un post de corector, la un rahat de revistă cu redactori agramați și cu vreo 300 de cititori în toată țara, cu tot cu familiile angajaților. După ce mi s-a atras atenția să nu mai corectez cacofonii și agramatisme pentru că tulbur ego-ul creativ al diverselor fosile, m-am cărat. A fost prima și ultima dată când a intervenit cineva pentru mine. Dacă rămâneam acasă și nu plecam printre străini, asta mă aștepta, pe veci. Pentru că vin dintr-un oraș mic, pol al șomajului și al violenței, în care sunt două trei servicii cât de cât, date pe milogeli, pile și plecăciuni.

Nu știu dacă am mai povestit de sfaturile tatei și de prăpastia care am realizat că se cască între cele două lumi ale noastre - lucram într-una din corporațiile astea mai nou mult hulite, aveam team leaderi și manageri și romgleză și limbaj de lemn și termene de livrare și tot tacâmul și eram pur și simplu venită de pe stradă la interviu cu CV-ul în mână, testată, acceptată, angajată. Tata se dădea de ceasul morții că nu știu să mă port.

„Te duci acolo la șefa ta, iei un buchet de flori și niște cafea și-i zici - Sărumâna doamna directoare...nu te râde! sunt o fată sărmană, tăticu e bugetar, mămica a murit...”
Imaginați-vă numai ținând acest discurs aici, printre străini. Printre străinii care te angajează fără buchete de flori și fără mămici moarte pe tapet.


Dar poate dacă rămâneam acolo în asta consta lungul meu drum anevoios spre pensie. În buchete, cafele și limbi în cur.
O altă revelație a fost că, de fapt, străinii nu-s străini deloc. În atâția ani de zile, am legat prietenii strânse. Am călcat și peste vreo două năpârci, dar nimic nu m-a dezamăgit mai puternic decât propria familie. Pentru că atunci când am dat cu adevărat de greu, tot străinii  mi-au fost alături. Oameni complet dezinteresați, majoritatea necunoscându-mi odiseea orfanatică recomandată de tata ca background de conversație.

Și da, mi-a fost greu. M-am bălăngănit ca o bilă de pinball, am rămas fără bani, fără timp, fără soluții. Și au venit înapoi, cu ajutor sau fără. Dar au venit aici, printre străini. Familia a rămas acel conglomerat sterp de văicăreli, pe care era mai bine să-i ții departe de problemele tale. Pentru că tot ce păreau să poată face era să te caine la telefon asupra a cât de rău le pare de tine și ce bine era dacă nu plecai printre străini. 

Apoi a apărut limanul de stabilitate, și relațională și financiară și văicărelile au continuat să-și zdrăngăne stridența de tablă la fiecare vizită. Da, ți-o fi bine acolo, dar ești printre străini. Da, oi avea șefi buni, dar ți-s străini, nu sunt ca aici (ca aici unde? la buchetul de flori și sărumâna, dom director?) Da, poate vă merge bine căsnicia, poate sunteți fericiți, dar maică, e greu de voi printre străini. Practic parcă n-aveai voie să fii fericit sau să reușești vreun căcat fără ei. Era o negație absolută a oricărui pas înainte.

Și apoi am început să am nevoie de ajutor și am cerut, cum altfel, în familie, pentru că la asemenea taifune de iubire declarativă și compătimire ajungi să ai speranțe. Copilul a apărut cu pleiada de muci, boli și zile de vacanță care încearcă greu amărâtele concedii ale oricăror părinți care muncesc. De partea cealaltă, când am cerut ajutor, am fost contracarată cu regrete fierbinți dar și o pleiadă de vii de cules, hramuri de gătit pentru, porci la țară, persoane de îngrijit și în general o miriadă de motive pentru a nu mă putea ajuta. DAR asta nu conta, cât că de la 400 km depărtare, le era, pe rând sau în cor, foarte milă de noi, așa greu cum ne era, singuri printre străini.

A doua sarcină a fost plină de hopuri și de spaime. Încă din primele luni am trecut prin tot felul de sperieturi, internări și riscuri. Din luna mai am rămas în repaos medical, cu un viitor incert în față și multă nevoie de ajutor concret și imediat. L-am cerut, și am auzit iar placa mult roasă cu vai, vai cât mi-e de milă de tine acolo dar...
Dar căcat. Dar vax. Dar nimic.
Până la urmă a venit taică-meu o săptămână, ajutând selectiv, după cum îi convenea - a scos câinele temeinic, a solicitat să îi gătesc recunoscând dezarmant că habar nu are nici să fiarbă apă, a ignorat și scos din minți alternativ copilul și într-un final a dat să se care la plimbare, să caște gura la mașini. Dacă nu mă lăsam convinsă de efuziunile sale declarative, chemam unul dintre străini nu doar ocazional și măcar știam că pot să stau naibii la pat de-a binelea, cum ar fi trebuit.

Pentru că aici voiam să ajung: toți acești oameni acoperiți de acest termen, străini, nu mi-s străini deloc. Mi-au fost alături, mi-au îngrijit copilul, mi-au oferit sfaturi, și-au deschis casele și inimile și uneori și portofelele pentru mine. S-au interesat și în continuare se interesează cu intenția onestă de a ajuta concret, nu de a-și acorda struna vreunei noi smiorcăieli pe o informație nouă. În străini am încredere. Cu străinii am trăit atâția ani de zile. Străinii au venit să se bucure când am mai împlinit un an de când eram părinți, ne-au felicitat pentru fiecare reușită și ne-au încurajat pentru fiecare insucces.

Nu am mulți prieteni, și pe an ce trece devin din ce în ce mai ciufută și mai refractară - deci clar nu va crește numărul lor. Însă toți acești oameni care m-au ajutat în toți acești ani rămân pentru familia mea străini. Pentru că nu ne leagă o relație de rudenie sau una de asociere religioasă sau de alianță. Pentru asta, cumva ar trebui să fie inferiori, mai prejos, mai de neîncredere, pentru asta eforturile și gândurile lor ar trebui să fie așa, de-a doua mână.

Am decis de curând că pentru a liniști familia, vom boteza și al doilea copil. Asta înseamnă că am ales o familie dragă noua dintre acești străini să participe la un ritual. Se vor destrăina subit oare, în ochii familiei mele, dacă asistăm laolaltă la turnatul de apă în cap? Oare tot ajutorul pe care ni l-au oferit până acum va străluci brusc, iluminat de această alianță? Oare abia acum va conta? Acum nu vom mai fi printre străini?

Zilele astea îmi îndrept gândurile către toți străinii din viața mea. Străinii care m-au ajutat să-mi cresc copilul, să-mi îndrept pașii, să îmi recapăt uneori sănătatea, care mi-au însoțit zi de zi anii de muncă. Străinii care nu vin cu flori, dar vin cu soluții, străinii care nu mă știu de când eram uite-atâtica, dar cărora nu le trebuie asta ca să se implice. Am amintiri cu toți străinii ăștia. Pe unii îi văd aproape zilnic, pe alții nu i-am mai văzut de ani de zile. Pe unii nu i-am văzut chiar deloc. Cu unii vorbesc la telefon, cu alții pe internet. Cu alții mă văd la o cafea, alții îmi intră în casă. Dar viața mea, aici, printre străini, e mult mai bună datorită lor.



Read More

10 July 2017

Din ce grupuri mai faci parte? - Memoirs d'une admine derangee 2

De ceva vreme, Facebook s-a inclinat asupra grupurilor si a dat ceva features noi pentru admini. Unul dintre ele este ca atunci cand cineva se cere in grupul tău, poți vedea de prin ce grupuri mai face parte. E absolut fascinant, ca un mic crâmpei de studiu antropologic.

Pastrand, desigur, anonimatul, sa ne aplecam privirea asupra comunitatilor din care alegem unii dintre noi sa facem parte.

1. Dna X are o stratificare de tort Doboș a grupurilor sale: unul cu diete, unul cu rețete. Slabim cu Rina / Rețete Românești / Slăbim cu Dukan / Îmi place să gătesc / Dieta de 90 de zile / Rețete rapide / Slăbim sănătos / PASIUNEA MEA, BUCĂTĂRIA si tot asa. Aruncăm o privire la profil și da, ce să-i faci. Rețeta triumfă.

2. D-l Y: Pocăiți-vă, sfârșitul e aproape / Întâlniri 18+ (măcar să ai de ce te pocăi, nu?) / Ortodox - grup de Rugăciune / Întâlniri rapide (see a pattern here?) / MANELE / Grupul pensionarilor singuri / Grupul Românilor adevărați - Antena 3 și PSD (cireașa de pe tort, desigur) + 279 other groups

 - că veni vorba, nu pot pricepe în ruptul capului ce terci poate fi în feedul cuiva care aderă la peste 200 grupuri. Și eu care mă simțeam vinovată că am vreo 8.

3. D-l Z - BUNĂTĂȚI DE CASĂ - torturi, prăjituri etc / Prăjiturim împreună / Am diabet (păi na...) + 65 alte grupuri

în fine, rezumând, mici observații asupra majorității:

* femeile alternează o sfâșietoare dilemă între a se lăsa de gătit și a se apuca de slăbit. Sau în fine, întâlnesc acest mix - jumate rețete, jumate diete. Rețete dietetice, doamne feri.
* bărbații umblă după cururi cu o disperare frenetică, dublând fără să clipească asta cu grupuri uber religioase sau naționaliste. Cumva e ok să fii fan arsenie boca și sasha grey. Dacă le ții pe taburi diferite.
* la mare modă sunt bancurile și glumițele. acum știi de unde te spamează mătușă-ta cu meme-uri agramate.
*mămicile de comunitate sunt o specie în sine. N-ajunge să te știi cu niște mămici. Nope, trebuie să le știi pe TOATE mămicile - alea din comuna Berceni, alea născute în lună cu tine, alea care au născut în aceeași lună cu tine, alea care au născut natural, alea care n-au născut natural, alea care au născut la Giulești, alea care au născut în afara țării, etc.
* grupurile pseudo spirituale iarăși țin fruntea plutonului. În combinații complet năucitoare. APOCALIPSA VINE ACUM / SLĂBESTE CU RINA ÎN 90 DE ZILE (deci poate nu vine chiar acum?) / CONTURI DE CLASH ROYALE.

Nu știu ce portret robot generic vă iese vouă al românului facebookist, dar mie-mi iese un superstițios cam gras, flămând și nefutut. Așa o fi.

Voi prin ce grupuri mai hălăduiți?



Read More

28 June 2017

”Am venit, dar nu erați la adresă”

De câte ori n-ați auzit asta de la un curier?
Și de câte ori erați, de fapt, la adresă?
De destule ori încât, atunci când mi s-a întâmplat și mie asta, să mi se spună că-i ceva „clasic”. Serios, clasic? Așa redefinim clasicismul serviciilor?

Cum trebuie să stau prin casă, îmi fac majoritatea cumpărăturilor online mai nou. Nici înainte nu mă prea dădeam în vânt după mers prin magazine, dar acum chiar nu se poate.
Am avut două chestii de primit prin Urgent Cargus, de la Emag respectiv Germag (mi se pare mie sau începe să-i cheme cam la fel pe toți?) și ambele au întârziat.

Prima oară
Primesc SMS de la Urgent Cargus. Că asta e faza exasperantă, primești SMS mai întâi. Ba eu primesc chiar câte două, să fie. SMS-ul zice cam așa:

„Stimabilă cucoană. Stați acasă în ziua de DD-MM-YY, în intervalul orar X-Y, că vine curierul nostru să vă aducă ce prostii v-ați mai luat.”

Și stă cucoana. Că oricum n-avea unde dracu se duce. However, de pe vremea când eram mobilă, am căpătat obiceiul să sun în ziua cu pricina curierul, ca să știu când vine. Pt că intervalul din SMS e foarte lax: între 9 și 17.

Urma să vină vineri. Sun:
- Bună, sunt cutare cu adresa cutare. Când anume veniți în cursul zilei de azi?
- ăăăă... pe laaaa... 11-12-1. Până-n 2.
- Bun așa.

Trece 12, trece 1, trece 2, trece 3, trece 4, pula curier. Sun înapoi.

- Zisăși că vii până-n două.
- Așa?
- ... și e 5. Presupun că nu mai ajungi azi?
- Păi, vreți sâmbătă?
- Vreau când puteți, da.

(absolut nici un cuvințel de scuze, făi, că n-am ajuns, nada)

În fine. Sâmbătă nimic, luni nimic. Luni după amiază mă uit pe site după AWB și constat că acolo era trecut că ajunsese curierul, dar EU zisesem că să nu vină în ziua aia, sau cam așa ceva, reprogramare livrare la cererea mea. Cum ar  veni, „ding-dong! bună ziua, cu pachetul sunt. Oooo, azi nu, e sfântul Coletăranie și nu primesc pachete azi, te rog, du-te cu el de-aici și vino în altă zi”?
Așa că sun în call center, rezist cele 45 de minute de teroare auditivă (bandă cu fâșâieli și încurajări călduroase de a închide și a trimite un mail) și dau de unul care mă întreabă afabil dacă vreau să-l primesc marți, ca pe un soi de hatâr făcut mie.

- Dacă-l aștept de vineri, tu ce crezi, îl vreau marți?!
- ...

Cât despre ce scria pe site, hihi, „a trecut greșit”. Desigur.

A doua oară
La mai puțin de o săptămână, cumpăr ceva de la Germag (apropos, sacourile alea de școlărei sunt mai frumoase ca pe site. Pe site arată înfiorător, dar sunt pozele proaste. Chiar sunt ok) și dau cu ochii, la opțiuni livrare, tot de Urgent Cargus. Of. Ok.

Ca de obicei, bla bla, 2 SMS-uri, „pe data de X între orele Y și Z, păzea că vine mărețul curier”. Ca de obicei sun să aflu când vine, îmi răspunde un Sictirilă cu același super profesionist „păi cred că poate pe la.. înspre...etc”.
Aștept, trece poate, trece înspre, trece pe la, am un deja vu și sun din nou. Dar, surpriză! Text schimbat:

- Păi am sunat, doamnă, și mi-ați respins apelurile de două ori.
- Eu?!
- Da.
- De pe nr ăsta?!
- Da.
- Și ați fost și la adresă?
- Da, am fost la ... ăăăă ... (recită adresa de pe ceva) și nu mi-ați răspuns la interfon. Păi io ce era să fac, să stau să aștept la ușă cu orele....

Ceea ce, firește, mi-a pus capac. PLM, zi „făi, n-am ajuns că n-am ajuns, n-am ajuns că mă cocoșează ăștia cu livrările, n-am ajuns că e cald, n-am ajuns că te-am sărit”, dar nu-mi zi că am respins apeluri și n-am răspuns la ușă. Când eu nici n-am unde dracului să fiu altundeva, că nu mă pot mișca din casă.

Mă uit pe telefon, poate-s proastă și n-am văzut. Dar zisese că i-am respins apelurile, nu că n-am răspuns. Mă uit, evident -  N-am niciun apel de la el. Sun la RDS, întreb de desfășurător, mi se explică cum că-l primesc în format PDF, pe mail. Evident, nici un apel inițiat de curier pe ziua aia.

Sun înapoi în call center, mai trec de 45 de minute de „bine ați venit, momentan toți etc etc”. Dau de unul, mă plâng lui, și ăla promite că depune sesizare și verifică.

Anyway, pe scurt, pași de urmat când vi se mai face măgăria asta și vouă:
1. Sunat, depus sesizare telefonică
2. Scris email, cerut răspuns cu nr înregistrare al sesizării
3. (opțional) anunțat și firma de la care ați achiziționat produsul de problema cu livrarea. Da, nu livrează ei, dar da, dacă ar fi suficiente plângeri, ar schimba livratorul. Eu am anunțat, la ce car de draci aveam.
4. (opțional din nou) Plângere ANPC, categoria - servicii. La dovezi etc atașamente PDF puteți trece mailurile, sesizarea, print screen după SMS, etc. La pasul ăsta am renunțat totuși când mi-au trimis nr înregistrare sesizare, am zis să aștept să văd dacă se soluționează ceva.

Ideea e că ba nu, nu e cuvântul tău contra lui Minciunache. Minciunache are un GPS lipit de fund, dacă nici n-a trecut, ce să mai zic de staționat la adresă, se poate vedea - DACĂ sesizează careva asta. Amândoi aveți un desfășurător al apelurilor, care se poate verifica.

Cam în vreo 4 zile primesc și mail oficios, în care sunt anunțată la plural (poate eram mai mulți în BCC, ce să zic) cum că s-au efectuat verificări, s-a identificat „situația” și s-au aplicat măsuri de corecție.

Acu, repet. Niciunul dintre noi nu-i cretin să își dorească teleportată coletăria instant. Pentru mine, absolut orice scuză exceptând să fiu mințită că am refuzat coletul / nu eram unde eram  / n-am răspuns și a sunat / a sunat și i-am respins e 100% pertinentă. Și dacă m-ar suna unul să zică „sunt la bere, musai vreți azi pachetul” aș zice „nu, doamne fere, lasă să-ți tihnească”. Dar să ajungă clasic să fii făcut prost în față, asta chiar e intolerabil. Și se poate schimba, dar ziceți totuși și voi ceva.


Read More

24 June 2017

Ce apps de cumpărături mai folosesc

De ceva timp si pentru încă ceva timp sunt consemnată în casă. Long story short, din cauza unei intervenții chirurgicale de anul trecut, am scăpat de o belea mare și am dat în altă belea (destul de) mare: spre a doua parte a sarcinii, anumite componente ale mele au început să cedeze presiunii și greutății în creștere. A copilului, că eu dacă am luat juma de kil în astea 9 luni, bine ar fi.

În fine, așa că am ajuns osândită să-mi petrec vara în pat / pe canapea. Rezultate sunt, adică procesul de scurtare a colului s-a stopat imediat ce am început repaosul. Sunt și consecințe: am devenit ciufută, plictisită și amărâtă că anotimpul meu preferat (eu le suport cu chiu cu vai pe celelalte 3, pentru mine doar vara există) se scurge pe lângă mine anul ăsta.

Deci ce să fac, 1st world problems, stau în casă și toc bani. Ai mei, ce-i drept. Și în caz că nu vreți / nu puteți să ajungeți la cumpărături, iată cu ajutorul căror aplicații reușesc eu să-mi găuresc bugetul, chiar și stând în pat:

1. OLX
Sursa mea favorită de chestii second hand, în limitele (de altfel destul de laxe) bunului simț. De exemplu lenjerie second nu mi-aș lua, dar cărucior sau pătuț pentru copil clar da. Mi-am luat o tonă de chestii de pe OLX, inclusiv scaune pt mașină cu tot cu banchetă - la prețul cu care unii vând huse.
N-am întâmpinat probleme cu aplicația până acum, nu spamează (spre deosebire de cea de la Emag, pe care am dezinstalat-o după ce m-a anunțat de vreo 8 ori pe lună de MARILE REDUCERI IREPETABILE OMG OMG, CUMPĂRĂ ACUM) și ocupă spațiu puțin.

2. Bringo
A apărut de curând, am folosit-o cu succes până acum. Practic trimiți pe unul să-ți facă cumpărăturile din supermarket. Eu comand dintr-un supermarket mai apropiat mie, dar sunt destule magazine listate - majoritatea supermarketurilor mari din zonă plus unele magazine cu delicatese, produse bio, artizanale, specialități cafea etc.
Livrarea e vreo 20 de lei, dar uneori prinzi oferte cu transport gratuit. Și prima comandă tot gratuită e.
Nu am avut de ce mă plânge până acum.
În rest, nu ocupă mult spațiu și nu spamează - trimite ce e drept notificări cu ofertele, de genul „săptămâna asta ai transport gratis dacă cumperi X chestie”.
Se pot lăsa notițe celui care-ți livrează. De exemplu eu i-am transmis domnișoarei care-mi va căra 3 etaje sacoșele (doamne, dacă știam că nimeresc o duduie așa gingașă poate nu comandam jumate de aprozar) ca vinetele să nu fie mari și babane, ci cât mai tinere și subțirele. Înainte să plece, te sună să întrebe dacă mai ai ceva de pus pe listă sau de scos, etc, deci sunt destul de flexibili.

3. eBay
Mărețul avantaj pentru mine e că, spre deosebire de Aliexpress sau altele, pe eBay se acceptă PayPal.
Până acum. experiența mea a fost ... bunicică. Da, găsești chestii mai ieftine, dar dacă vrei să fie CELE MAI ieftine, nu te aștepta să fie o super calitate - sunt chinezării. Eu iau nimicuri de până în 10 euro, pt că nu știu și nu cred că vreau să știu unde e poșta vamală în sect 1 - oricum nu pot ajunge acolo. Până în 10 eur ajung la OP local și pot fi ridicate și de soțul meu.
Până acum, la fiecare comandă, din vreo 4-5 obiecte comandate s-a pierdut unul pe drum. Asta e partea proastă. Partea bună e că mi s-a făcut refund pe loc - la câteva ore după ce am semnalat prin email că nu am primit produsul. Luați aminte, băi Emag și alții ca voi.
De asemenea, quite a turn off - timp mare de așteptare. Între 2 săpt și 2 luni dacă vine din Asia, ceva mai puțin dacă e din EU sau au măcar depozite pe aici.

4. FoodPanda sau Oliviera
Le-am încercat și sunt ok ambele. Mici, nu ocupă spațiu, n-am remarcat să spameze prea rău cu notificări sau oferte.
Nu prea comand, cu tot repaosul prefer să gătesc pentru că suntem o familie extraordinar de sclifosită și e greu să încropim un meniu să ne mulțumească pe toți. Dar când și când, merge și comandat câte ceva.
Oliviera avea însă un bug pe la Al Safi parcă, l-am semnalat acum vreo 2 săpt, poate l-au rezolvat între timp. Până la urmă am dezinstalat-o.

Cam atât. De încercat am încercat mai multe, dar doar pe astea le-am păstrat. Unele spamau îngrozitor, altele mergeau prost, altele erau prea stufoase, altele sărace în opțiuni. Astea, până una alta, merg ok și cu ajutorul lor mă ruinez financiar cu succes, câte un pic în fiecare zi.




Read More

21 June 2017

...Dar nu vreau să fac reclamă

Stimați consăteni de blogosferă, cititori, forumiști și ce dracului mai căutăm pe internet.

Vă rog frumos să vă dezbărați de această preocupare care nu vă aduce nici un fel de fală, poate doar ridicolul propriu și iritare a interlocutorului: obsesia de a nu face cumva, involuntar și neplătit, reclamă cuiva.

Mai dă-o dracului de treabă. Nu poți citi despre cum și-a schimbat unul dormeza, a plecat altul în vacanță, al treilea a găsit un iaurt care-i place și al patrulea își primește scutecele pentru plod la ușă, fără să faci un fel de slalom de ghiceli și deducții printre indicii și aluzii și făcut cu ochiul, ca să afli de unde dracului și-a procurat bunurile și serviciile despre care vorbește. Pentru că nu vrea să facă reclamă.

Și de ce nu vrei ?

Se desprind de aici două mari curente de gândire, unul mai bont ca altul:

1. Pentru că nu vrea să fie bănuit pe nedrept, de cititori sau de moderatori de forum, că ar fi fost mituit de către giganții industriei ca să zică „Mi-am luat ieri o gogoașă de la Mega”, pentru pervertirea opiniei publice întru câștigarea de foloase nemeritate și îmbogățire rapidă.
2. Pentru că Mega NU l-a contactat ca să-i ofere foloase nemeritate și îmbogățire rapidă încă.

Hai mai dă-o-n bărci de treabă, serios. NU vom tăbărî  cu sutele de mii pe Altex, doar pentru că zici tu că ți-ai găsit acolo prăjitor de pâine. NU trăiește Ikea din 3 postaci și 8 pișcoturi. Și NU sunteți toți așa fondatori de opinie de să vă frăsuiți ca mândra-n poartă până ziceți de unde v-ați luat dozator de apă.

Apel și la moderatorii de forum - bre, nu ești cerber la poarta raiului. Nu acolo stă ROIul Amazonului, în pitpalac.com/forum . Hai să nu ne mai căcăm pe noi atât.

În fine. Cu riscul pe deplin asumat de a fi crezută o unealtă capitalistă de spălare pe creier, vă anunț că am luat de pe Emag niște lenjerii de pat, un dozator de apă de la Carrefour, pâine și hârtie igienică de la Lidl și niște cireșe din piață, de la a treia babă pe stânga.
Read More

11 June 2017

Cum și cât mi-au folosit leacurile din străbuni

Sarcina asta a fost oricum numai liniștită nu. De la 14 săptămâni încoace o ținem numai într-un prognostic rezervat și într-o spaimă; totul culminând cu cele 3 luni rămase de repaos la pat, care deja mă fac s-o iau razna. Dar în fine, om trăi și-om vedea.

Inca de prin toamna anului trecut suntem, sub o forma sau alta, răciți. Ba unul, ba altul, ba toți. E un fenomen la fel de natural ca ploaia, când ai copil la grădiniță de stat. Mulți copii, mulți muci, mulți viruși. Asta este.
La fel de natural este ca, dacă rămâi gravidă, să-ți scadă drastic imunitatea, dar să nu poți lua mare brânză pentru că beneficiile asupra ta (nas desfundat, ameliorat tuse) sunt minore comparativ cu riscul asupra fătului (defecte congenitale grave, avort, etc).

Așa că nu ne-am mirat vreunul când m-am dus la medic să-i cer opinia și am plecat de-acolo cu urări de stoicism și sirop de pătlagină. Nici nu ne așteptam la altceva.
Am revenit acasă și am întrunit cvorumul - adică am pus o poză cu mine în pat, galeșă și galbenă, specificând că am răcit și solicit leacuri naturiste adjuncte, că doar la alea - și nici alea toate - am voie, plus benignul și ineficientul paracetamol.

Și să te ții, măiculiță. Partea bună e că am prieteni săritori. Partea proastă e că mai bine săreau pe loc.
N-a ajutat nimic, la nimic, cu nimic.

Într-un final am dat în pneumonie - adică în încă vreo 2 săptămâni și am ajuns la antibiotic. Ocazie cu care am aflat că era de altfel și ăla perfectly safe, dar nu e de bonton să-l dai din prima. Pana mea.





În peste trei luni de doftoricit cu leacuri din străbuni, am adunat un compendiu de substanțe care, cum ziceam, n-au folosit la absolut nimic. Însă privind în retrospectivă, am constatat că dacă le combini îți iese o marinadă pt friptură perfectă.

Deci luați de notați, că vă va fi de mare, mare ajutor la vreun biftec. dacă vreți să trăiți, nu, dar dacă aveți vreo fleică, da:

Ghimbir, mentă, lămâie, miere, sare de mare / Himalaya / grunjoasă, ceapă, usturoi.

(edit - nu săriți cu căcatul ăla de ridiche, l-am testat și pe ăla)

Mai mergeau vreo două legume și un pic de sos de soia, după gustul meu. Dar poate de unde am întrebat doar o parte a listei.

Am utilizat aceste leacuri strămoșești (Burebista și ghimbirul!) în toate felurile. Numai în cur nu mi le-am băgat. Am făcut baie cu unele, pe altele le-am băut, cu altele m-am uns, altele mi le-am pus pe piept, altele le-am făcut ceai, altele decoct, altele le-am dat pe gât, altele sirop, altele în șosete (excelent și ca măsură anticoncepțională, mi s-a sugerat) și în final altele la capul patului.

Am primit asigurări că așa i-a trecut lui bunicu, așa i-a trecut celui / celei cu sfatul, așa a trecut etc. Practic, așa le-a trecut tuturor, mai puțin mie când trebuia. Clasic.

Într-un final, cum mă luaseră deja dârdâielile, am mers înapoi la medicul de familie, explicând că am halit tot atlasul botanic și nimic. M-a ascultat la plămâni, s-a posomorât, a calculat săptămânile, apoi mi-a zis ”ei, cu ăsta trece” - și mi-a dat antibioticul cel sintetic, cel neizvorât din susurul izvoarelor carpatine și din florile zânelor de pe coline, care firește și-a făcut efectul din prima. Poate și de unde nu iau ca tălâmba la orice muc antibiotic. La mine prind.

În încheiere, nu încerc să conving pe nimeni de nimic - mă bucur că nu mai am pneumonie dar și că am un mix delicios pt frăgezit carnea pt viitor.

P.S. Breaking News. Străbunii  - sunt toți morți.
Read More

03 June 2017

Ce s-a schimbat in bine dupa ce n-am mai fumat

Am fumat mult si compulsiv, de printr-a 6-a. De cand a aparut fiul meu pe lume, m-am tot lasat, cu succes zic eu. Stupid dar adevărat. Am reușit să nu mai privesc eșecurile sau recăderile atât de dramatic încât să nu mai încerc să mă las iar, și asta a fost bine. Adica chiar daca am recazut o luna, doua, am avut perioade de peste jumatate de an intre in care am reusit sa nu mai fumez.

Mai mult, am reusit sa imi privesc viciul in fata, in mod corect. Chiar daca vreodata am sa ma trezesc iar cu o tigara in mana, au trecut ani de zile de cand am incercat sa ma ascund dupa diverse scuze, sau dupa alti fumatori.
Nu conteaza cati fumeaza si sunt ok. Nu conteaza ca bunicul a trait pana la 90j de ani. Nici bunicul, nici toata gasca de la pauza de tigara nu m-ar putea salva, daca pana la urma as reusi sa ma omor prin propria imbecilitate. Pentru ca, pana la urma, asta ramane din fumat, pentru mine: cel mai prostesc si cel mai costisitor mod de a ma sinucide.


Ce m-a determinat sa fac asta?



Pai, copilul in primul rand. Copiii adica, acum ca-s gravida. E complet altfel cand stiu ca afectez vietile altora pe care-i iubesc și care depind 100% de mine. Paranteza: din nou, e bine sa nu te mai ascunzi dupa curul altora. Cumatrii fumeaza peste capul copiilor la masa si-s toti rumeni si voiosi? Da-i in ma-sa si vezi-ti de-ale tale. Nimeni nu traieste in locul tau. Nici in locul copiilor tai.

N-am reușit să mă scutur de vinovăție în nici o secundă în care am fumat în același spațiu cu un copil, fie casă, terasă, fie al meu, fie al altuia. Și bine că n-am reușit, pentru că era ultima mea brumă de rațiune probabil.

In al doilea rand, propria compulsivitate. Eu nu prea am moderatie. Eu ori nu fumez deloc, ori ard doua pachete. Ori nu ma mai joc deloc, ori sunt guild master in WoW si fac 2 raiduri pe zi. Bine dracului ca nu beau.

In al treilea rand, sanatatea mea. Stiu si eu, stiti si voi fumatori care parca nici nu fumeaza (asta-i ca la complimentele alea postume, "ia uite ghia, zici ca nici nu-i mort"), au dintii sanatosi, pielea frumoasa, nu pierd nici batuti kilograme si le ies analizele perfect.
Ei, aia nu-s eu. Acum ceva ani, un prieten mi-a spus "Ina, parca te fumeaza pe tine tigara aia". Asa-i. Pe mine ma fumeaza tigarile.
Ani de zile, din cauza fumatului, am avut:

- intre 42 si 48 de kile la 1,70 - si ma cacam pe mine ca vai, metabolism sau malabsorbtie.
- piele galbena, terna
- migrene inspaimantatoare, cronicizate. Cu aura, cu voma, cu fotofobie, cu tot tacamul. Culmea e ca mai aveam si tupeul, the audacity, sa ma duc sa ma caut pe la neurologi, pentru ca fireste, poate aveam altceva, poate imi bagasera martienii vreun rod de mercur in cap, poate aveam cancer, poate altele, in nici un caz nu avea cum sa aiba legatura cu 30 DE TIGARI PE ZI.
- carcei, vene ingrosate (am mai luat si anticonceptionale in perioada in care fumam - bine dracului ca n-am crapat), maini reci, picioare reci. Evident, era fumatul de vina? Nu muica, cum sa banuim inocentele tigari, aveam io circulatia proasta, etc etc. E incredibil pana la ce grad de dat cu tesla in coaie poti ajunge, cand esti dependent.
- lipsa de pofta de mancare, n-avea nimic gust, n-avea nimic miros. Din nou, sa fi acceptat vreodata ca de la fumat? Aș, desigur că nu, era pt că oh și vai, totul în jur e plastic fără gust. Bullshit, really.

și în fine, multe altele. Pe care niciodată nu le-am atribuit fumatului - cu câtă fervoare ne apărăm călăul, ce Stockholm syndrome superb - dar care, minune, au dispărut la câteva luni, ba chiar și zile, după ce mi-a ieșit din sistem.

În al patrulea rând - acum vreo ceva ani, tata a ajuns pe la Fundeni, cu cancer pulmonar. A fost operat și a scăpat. Măcar de-ar fi fumat. Însă era printre puținii nefumători de pe secție.
L-am vizitat destul cât să-mi sară dracului din cap și ultimele scuze de căcat, gen „o viață am, de ceva tot mor”.

Da, dar poate nu mor de ceva care mă chinuie încet, cu lunile. Horcăielile alea groaznice. Furtunașele cu spută. Membrele scheletice, agățate. Priveam în ochii vecinului de pat și tot ce puteam gândi era „Dumnezeule, cât mai are de tras până moare”. Nu putea dormi, nu putea respira. De luni de zile, oameni într-o agonie permanentă, umilitoare, imposibil de ostoit, de calmat. Și ăștia încă erau norocoșii, care mai avuseseră ce opera. Care nu merseseră cu oareșce amețeli pe nu știu unde, să-și găsească vreo metastază prin cap. Sau poate aceștia din urmă sunt norocoșii? Poate când ne asumăm riscul de cancer, ni-l învăluim în speranța absurdă că poate crăpăm în 2 luni, fulgerător? Și dacă mori în 8 ani de horcăit, durere și groază, clipă de clipă?

Da, dar poate nu mor de ceva care-mi ruinează financiar și emoțional familia. Toți aparținătorii aceia sleiți de puteri, uscați de lacrimi. Toate inimile frânte. Toți copiii veniți acolo, ca și mine, să-și privească neputincioși părinții. Mulți dintre ei aveau să-i și îngroape.

Pot fi eu acolo. Pot fi copiii mei. Într-o bună zi, în loc să-mi plimb nepoții prin parc, aș putea fi eu acolo, la Fundeni, horcăind, ruinându-mi sufletește și financiar familia, aducându-i în pragul disperării, al disperării, al depresiei cronice, cu egoismul meu cretin. N-am mai putut nici să mă ascund după ”vai, dar dacă aș păți așa ceva le-aș zice să mă lase să mor”, căci vai, am auzit această rugă mult prea des și prea sfâșietor.

Nu te lasă nimeni să mori când vrei. Cu atât mai puțin cei care te iubesc sau se simt responsabili pentru tine. Cum ai putea fi atât de egoist până la capăt, încât să le lași și povara morții tale, nu doar pe-a bolii?
Firește că nu vei fi lăsat să mori. Firește că nu vei muri repede. Vei muri lent, chinuitor, costisitor, și-i vei distruge pe toți cei din jurul tău în proces. Îți mai aprinzi una?

Nu știu dacă nu e prea târziu. Nu știu dacă nu voi face totuși și eu o formă de cancer legată de fumat. Sau legată de altceva, de pungi de plastic, de deodorant, de încălzirea globală sau de vreun înger păzitor care doarme în post. Dar știu că măcar am încercat, pe ultimul drum, să îmi feresc familia de așa ceva. De o vină care nu le aparține, dar care, nedrept și hidos, ar trece pe umerii lor.

Spectacolul morții lente, asistate de pe margine, amânate medicamentos și spitalicesc, prelungite infinit, al torturii propriilor alegeri - profund stupide, profund egoiste, n-am cum să apăr fumatul, chiar n-am de ce - m-a lecuit pe veci mai rapid decât orice carte de Allan Carr. Pe care, apropos, nu-l suport. De două ori am încercat cartea aia, de două ori era să mă apuc mai rău. Nu știu, la mine n-a mers. Însă câteva săptămâni la Fundeni au bătut la cur orice best seller.

Cum zice și titlul, mă apucasem să listez ce s-a schimbat în bine după:

- mucii ăia uscați și senzația cronică de fârnâială sau de nas înfundat au dispărut
- cu ocazia asta, mi-am recăpătat mirosul
- tot cu ocazia asta, am descoperit in ce hal imi put hainele, parul, degetele. Pro tip pt cei care s-au lasat de curand: luati o haina din perioada in care fumati si pe care o considerati "curata". Mai ales daca fumati in casa. Puneti haina intr-o punga, sigilati si deschideti peste un an. Veti afla cum miroseati pt cei din jur.
- dispărut tusea de dimineață
- dispărut senzația de dimineață că mi s-a pișat o pisică în gură
- ca să vezi minune, alimentele nu-s toate din plastic - recăpătat gustul
- a dreacu malabsorbție sau ce căcat mâncam, a dispărut. Nu-s grasă, dar nici emaciată.
- idem migrenele, cârceii, picioarele reci, venele îngroșate - dispărut și alea
- vertij, stare de epuizare, concentrare slabă, nervozitate, transpirații reci - nu le mai am.

Aș vrea să spun că stau excelent cu plămânii, dar mai știți de la ce m-am luat? Că prima dată am decis că mă las pentru că am devenit mamă? ei bine, când ești mamă muncitoare în middle class, dai copilul în colectivitate. Din colectivitate, uneori se întoarce doar cu poezii și proaste năravuri. Alteori, aduce acasă niște carcalaci de el zburdă prin casă cu un muc, părinții cad lați la pat 2 luni. Așa se face că ultimele două pneumonii dar și un lanț impresionant de viroze respiratorii de la el le-am primit, un fel de bonus la felicitările de ziua mamei, cred. Orișicât, le-am prins și fumătoare și nefumătoare. Viața de fumător răcit e mult mai de căcat.

În fine, cam asta e.
Mai vreau să fumez? Uneori.
O să mai fumez? Eu sper că nu.
Dar important e să conștientizezi ce căcat faci cu viața și banii tăi și ai celor din jur. Da, e doar decizia ta. Dar nu te afectează doar pe tine. E o minciună, printre multe celelalte pe care ți le spui. Nu știu care e triggerul pentru alții care se lasă. Unii se lasă de zgârciți. Incredibil, cancerul nu-i sperie, dar cei 600 lei / lună arși da. Alții de spaima altor boli. Eu n-am reușit să mă las până nu mi-am scos capul din cur să văd că ori mă las eu, ori îi las pe alții pradă alegerilor mele cretine.

Succes la lăsat sau spor la fumat, după cum vă așterneți.





Read More

27 May 2017

La Volan - Karioka in Expeditie


Intalnit cu unul din instructorii de la scoala de soferi. Salutari calduroase, alea alea.
Zic "unul dintre", pt ca am facut scoala cu 3, prin rotatie, ca sa fiu sigura ca o termin odata in maxim 2 luni, nu ca ma lalai juma de an.
Ceea ce s-a si intamplat, prin vara m-am apucat, in octombrie aveam permis - cumva am nimerit un interval in care se suplimentasera aia de la examen, ca altfel, stiu pe unul care a inceput scoala 1 luna dupa mine si inca isi mai asteapta programarea.

In fine. Revenind la peripetii.

Inainte sa imi iau permisul, sotul + amicii barbati mi-au oferit cateva caveat, sa zic asa, cateva "vezi sa nu cumva sa".

1. Vezi sa nu cumva sa te uiti la permis, apoi sa-l pui la sertaras si sa nu te mai urci la volan.
2. Vezi sa nu cumva sa te astepti sa poti conduce doar cu barbatul langa tine, ca eu nu-s arab, plus, de aia te-am incurajat sa iti iei permisul de atat amar de zile, ca sa zburdam fiecare fericiti unde avem treaba.
3. Vezi sa nu te blochezi pe un traseu, sa ajungi ca pensionarii aia care traiesc de 70j de ani in Bucuresti, dar stiu sa mearga doar de la piata acasa.

Daca primele 2 le-am ocolit cu succes, era sa pic in capcana de la pct 3. Vreo juma de an am mers de acasa la serviciu. Adica intr-o mare linie dreapta, cu o curba la final, ca nu poti totusi sa parchezi oriunde.
Apoi am adaugat timid un Carrefour la traseu.
Apoi am descoperit traseul spre mall. Ce fericire pe mine.
Apoi ala spre medici.
Apoi ala spre cursurile de pian pt copil.
si cam atat.
Fiecare traseu nou ma umplea de neliniste. Daca iar moare telefonul? Daca iar se blocheaza Waze? de unde stiu pe unde s-o iau? De unde stiu unde sa ma incadrez? Daca nu am unde parca acolo? Cum adica "vezi si tu?" etc etc etc



Pana la urma, realizand ca mi-am prefabricat un destin de sobolan in laborator, cu traseele mele predeterminate, mi-am luat inima in dinti si am inceput sa merg si la plezneala, in destinatii necunoscute. Da, m-am ratacit infiorator de vreo doua ori si da, nici cand m-au adus in excursie la Bucale n-am vazut orasul pe atatea parti ca acum, dar nu, n-am patit nimic totusi.


Inca sunt zone in care nu am ajuns pana acum, din simpul motiv ca n-am ce cauta acolo. Imi trebuie totusi un motiv, nu pot sa poluez asa de dragul expeditiei.
Insa recent a trebuit sa iau niste chestii de la o prietena, altfel nu se putea, deci am ajuns pe....Planeta Berceni!

E un cartier absolut strain mie. N-am lucrat acolo, n-am stat acolo, n-am invatat acolo si n-am vizitat in veci pe nimeni acolo pana acum. Pentru noi, astia din celelalte planete, din nordul capitalei, e un taram cetos si indepartat, de unde se aud uneori strigate slabe: "dar e foarte frumos aici!.... Stau la 20 minute de Unirii!....Avem metrou macar!"

Asa ca m-am urcat in masina, verificat motorina, luat baterie portabila sa nu mai crape telefon cu Waze cu tot, si du-te, Rosinanta.

Si m-am tot dus. Frate, da departe mai sta. Stiti ca inca aveam un rest de emotii cu giratoriile. Mi-au trecut. La cate giratorii erau.
N-am ratat aproape nimic, exceptand un coscogeamite pasajul, dar am revenit pe traseu cu succes.

Pt urmatoarele luni, din motive medicale, expeditiile mele vor fi purtate in stil Jules Verne, adica din fotoliu sau din pat, cu gandul.

Dar si cand m-oi scula. Sa vezi atunci haladuit. 

Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (68) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (77) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)